Vacanta de vara - Singur de la Bucuresti la Bishkek

[moleck2002]

A fost ruperea de ceea ce sunt in viata civila, de ai mei, de locuri mele. Ruperea de prezent. Intrarea in atemporal. Intrarea in faurirea memoriilor prin fragmentarea de timpul continuu si monoton al vietii "normale". Acest apendice al vietii, numit: altceva, concediu, drumetie, extraordinar, excursie si in cate alte moduri poate incepe numai prin sfaramareea prezentului in varianta sa confortabila. Poate incepe numai prin rupere. Am facut pasul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[MVA]

TOP! felicitari

[jaman]

Asta da rupere de rutina zilnica.Bravo

[northern_freyja]

Super! Felicitari pentru curaj, nimic nu se compara cu sentimentul cu care ramai dupa... you got me daydreaming.

 

Ii stii pe Vali si Theo? Cred ca ati putea compara notite, ei au fost spre Pamir. Doi oameni faini, imi sunt buni prieteni.

[Hornet H]

Misto!Felicitari!

[Tornada]

Dap!... Tare! Să ne mai povestești una, alta!

[apriliacluj]

hai Moleck cu detalii!

sa nu crezi ca scapi asa usor cu doar trei randuri si o duzina de poze!

ai facut o tura senzationala, imparte si cu noi detaliile, asta e doar ''incalzirea'' cu ce ai postat pana acum!

asteptam cu nerabdare restul!

felicitari, jos cu palaria!

[Ionut Victor Letinu]

uau, fara cuvinte. Bravo!!!

[Titishor]

Awesome

M-am abonat si la poveste

[Figment]

Holy Moleck! Frumos.. tot, dar mai ales pozele

[Geamanu Alin]

bravo!! eu vreau sa ma indrept anul viitor catre Nordkapp

[emanuelcristian]

JME CHE RI E !!! Felicitari!

[the_mav]

No, ashe

Bravo, la mai multe ruperi, la mai dese departari... sa fii sanatos, sa mai faci si sa mai scrii.

Si sa nu-ti pierzi obiceiul cu magnetii

[Dan Ny]

SINGUR.......Pentru orice realizare primul pas este curajul.

 

Felicitari pentru asa traseu temerar. Daca exista si alte poze (sunt cu siguranta banuiesc), 'varsa' aici te rog, sa ne scaldam ochii si mintea!

[kinguh]

Bravo, cum te-ai impacat cu religia?

[TheHuskyCrobats]

Eu sunt curios cu vizele cum ai procedat, in multe din acele state e nevoie de viza turistica pentru care trebuie sa astepti ceva timp.

De cand te-ai apucat de vize?

[Stefrusu]

Speach less!!!!!

[andrei gras]

You had me at hello

» Post actualizat in 22 Nov 2016 18:57

Cum sunt stan-urile .mai multe detalii te rog

[banat rider]

suuuper tareee !! FELICITARI !!

[moleck2002]

Intai sa raspundem :

 

@northern_freyja ii stiu pe Theo si Vali, iar povestea lor si sfaturi de la ei m-au ajutat pe alocuri. (de exemplu hotararea de a imi lua vizele de acasa a fost luat in baza a ceea ce au patit la intrarea in Turkmenistan)

 

@kinguh Nu am avut absolut nici o problema cu religia. Sunt linistit de fel si incerc sa stau in banca mea. Cred ca singurul lucru prin care m-a deranjat alta religie a fost in Turcia chemarea la rugaciunea de dimineata care ma speria ingrozitor(am somnul usor si chemarea era pe la ora 4). Dupa Turcia nu am mai auzit nici aceste chemari si nu am mai avut probleme. Ar mai fi poate lipsa de alcool din Iran, dar nu e o problema mare.Cred ca mai degraba era gandul la fructul oprit decat cu adevarat dorinta de a bea ceva.

 

@TheHuskyCrobats Am hotarat ca toate vizele sa le am de acasa desi se mai pot lua si de pe drum. Si chestia asta m-a condus catre un puzzle al ambasadelor si al timpilor necesari. Am aflat ca Tajikistan, Kyrgistan si Uzbekistan nu au ambasade la noi in tara. Am aflat ca cei din Turkmenistan dau foarte greu viza turistica si foarte putin mai usor viza de tranzit. Dar pentru acest model vor viza din tara dinainte si tara de dupa ei. Si tara de dupa e Uzbekistan care nu accepta sa le trimit actele prin curier si am ajuns personal la Istanbul pentru o intrevedere de 5 minute cu consulul uzbek. Odata avuta viza iraniana si cea uzbeca in pasaport am aplicat pentru cea turkmena. Trei saptamani si jumatate am asteptat dupa ea. Ii sunam zilnic si ii vizitam la trei zile. Deja aveau numarul meu in agenda si imi raspundeau pe numele mic la telefon. Cand ma vedeau la usa parca vedeau fantome ... Dar am izbutit. Pe drum, am aflat ca de fapt sunt norocos, nu prea dau viza turkmenii. Ambasada tajika din Viena a acceptat sa trimit actele prin posta, asa ca 90 de euro mai tarziu le-am trimis si le-am avut si inapoi (taxa de viza e separat 100 de dolari cu tot cu permisul de Pamir). Rusia nu accepta asigurarea pe care o accepta toti ceilalti si tre sa faci alta la ei ... inca o suta de lei. Fisa pentru viza nu era completata corect asa ca au refacut-o ei pentru 20 de lei. Nu stiu daca o puteam completa conform dorintelor lor vreodata. Si abia apoi am putut plati efectiv pentru viza vreo 70 de euro plus invitatia vreo 27. Pentru Iran iti trebuie adeverinta de la medic cum ca esti apt pentru calatorie. Asa ca eu am primit o adeverinta "apt pentru casatorie". Inertia puterii obisnuintei probabil. I-am zis ca sunt deja insurat si am mai primit o adeverinta buna. Primele vize pe care le-am luat au fost kazaha si kyrgiza. Se iau ambele de la ambasada Kazahstanului dupa un mic test de geografie dat de consul si dupa ce i-am aratat pe harta ce vreau exact.Au costat 35 de euro bucata. Dar una din cele mai mari probleme a fost modul in care voi traversa Iran-ul pe roti. In mod normal trebuie luat infamul Carnet de passage de la ACR. Adica 5 mii de euro garantie si costa vreo 650 de euro. Asa ca am gasit un nene care pentru 400 de euro si fara garantii s-a angajat sa imi rezolve aceasta problema. Nenea asta nu are totusi cea mai buna reputatie si prin urmare a fost datator de alte motive de panica. Dar a fost foarte ok pana la urma.

 

@andrei gras Stan-urile sunt luate de toata lumea cam engros dar nu prea seamana una cu alta. o sa incerc sa detaliez tot drumul.

 

Apoi sa zicem de poveste :

 

Am inceput sa scriu ceva pe site-ul meu dar mi s-a spus ca e prea mult si voi incerca sa pun aici o varianta prescurtata. Varianta completa o veti gasi pe http://www.molekstales.ro/

Fotografii si povesti se gasesc si la adresa :https://www.facebook.com/molekstales/

 

 

Apoi sa mai punem niste poze

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[TheHuskyCrobats]

M-ai spart. Rabdare de fier, tutun si cam multi banuti de dat pe vize ... Sunt convins ca merita,

Am vazut si eu o parte foarte micadin Uzbekistan, cel putin drumul de la Qarshi la Tashkent unde am stat 2 zile. Din pacate nu cu moto

Tashkent-ul m-a dat pe spate... mai ales rusoaicele

[reverend]

Foarte fain,

 

Data viitoare trage o fuga pina pe meleagurile mele. Acu vreo 2 sapt am intilnit la mine la colt un el si o ea fiecare pe gs650 a lui plecati de vreo 7 luni din Amsterdam. Deci se poate.

[kaiten]

Bravo domnule, felicitari inca o data!

[rastafarian]

cu vizele, la prima citire, pare ca te-ai apucat sa le obtii din 2000.

foarte tare

[moleck2002]

E cam patru dimineata. Pe de alta parte am o neliniste in picioare. Trebuie sa fac ceva neaparat. Trebuie sa fac ceva ce imi doresc de multa vreme si de care acum, cand i-a venit randul parca nu mai am chef. Trebuie sa o iau din loc. Trebuie pentru ca vreau. Acest "trebuie" imi pare deja mult prea imperativ, mult prea serios, mult prea oficial. De parca o mana m-ar impinge. In fond plec in concediu. Si o fac numai pentru ca asa vreau eu. Si totusi somnul e asa de dulce... Ma trezesc alene. Aseara a fost greu, am stat cu frate-miu la... sa zicem discutii bahice. Nu puteam sa vin sa ma odihnesc si eu ca un om responsabil? Dar nu, responsabil de eram nici macar nu ma gandeam sa plec undeva. Pe litoral la noi sau la greci nu era suficient de bine ? Se pare ca nu mai e suficient. Imi fac o cafea si o beau mormaind. Ma mai asteapta si aia doi la pravalie la MetricMotion. Ii gasi cheful de condus... Uite ca deja au inceput sa dea mesaje. Au ajuns acolo si mie imi tropaie inca motanii zilei de ieri la mansarda zilei de azi. Mai incet baaa ca darmati bibelourile de prin capsorul meu. in sfarsit sunt imbracat si la usa. M-au intrebat oameni: care ti s-a parut cel mai greu moment dintr-un drum lung ? Locul de care ti-a fost cel mai greu sa treci? Ei bine, e un loc mare si negru, o gaura intre prezent si viitor, intre casnic si salbatic intre acasa si acolo. Este un loc cu cheie. Pe care o am. Dar cel mai greu e sa invart cheia si sa pasesc peste acel loc groaznic: pragul propriei usi. A fost ruperea de ceea ce sunt in viata civila, de ai mei, de locuri mele. Ruperea de prezent. Intrarea in atemporal. Intrarea in faurirea memoriilor prin fragmentarea de timpul continuu si monoton al vietii "normale". Acest apendice al vietii, numit: altceva, concediu, drumetie, extraordinar, excursie si in cate alte moduri poate incepe numai prin sfaramareea prezentului in varianta sa confortabila. Poate incepe numai prin rupere. Am facut pasul. Am luat-o din loc. Elevatorul asta se comporta acum ca niciodata. Nu mai merge pe verticala. Merge peste lumi, spre necunoscut. Ma scoate din casa si ma arunca in strada ca sa plec departe. E un fel de teleportator al naibii ce imi schimba pentru moment grijile. Cand ajung la parter incep sa intru in starea de necesitate. In starea de alerta ce nu ma va lasa pana nu ma voi intoarce la caldura caminului si la iubirea nevestei. Afara e inca devreme. Mult prea devreme. Orasul este in starea de trecere. A betivilor spre somn si a primilor oameni spre munca. Dinspre noapte spre zi. Autobuzele insa nu trec inca. Pana si ele sforaie din turbine si chiulase prin garaje. Si aia doi bat din picior. Niste El Zorabi ai zilelor noastre. Reusesc sa gasesc un taxi. Soferul e pus pe vorba si incerc sa ma dau de dupa vorba lui sa mut si eu gandul. Ce stii tu omule ce in sufletul meu ? Pe de alta parte, cati ca mine oi fi dus tu incolo si in coace fara sa stii macar?
Dupa 10 minute de la sosirea la pravalia sponsorului MetricMotion sunt gata de drum. Incuiem si plecam. Harley-istii o iau in fata si pe centura Bucurestiului deja ma bucur ca au mers cu mine. Imi e somn. Tare. M-as opri, as alunga cainii de pe marginea drumului si m-as intinde acolo inca vreo doua ore. Si drumul e destul de monoton, aglomerat si mai e si intuneric. Mergem linistiti in coloana si mintea deja a inceput sa-mi roada intrebari, panici mici. Unde am plecat asa adormit ? Ce ma fac? Planul pentru azi e extrem de lung si eu dorm pe mine de la prima ora? Acum o luna am fost la Istanbul sa iau viza uzbeka si am vazut ca se poate face drumul asta dintr-o singura bucata. Nici nu pusesem piciorul pe pamant bulgaresc. Intre timp a aparut acel puci turcesc, capitala s-a umplut de tancuri si deja nu-mi mai pare o idee buna sa ma opresc acolo. Multi prieteni socoteau ca ar fi fost si mai desteapta o varianta in care un ferryboat m-ar fi transportat direct la Batumi. Dar daca ar fi sa ma iau dupa buletinul de stiri, as sta acasa. Turcia are puci, Armenia lovitura de stat, Iranul e Iran, Turkmenistanul cica ar fi inchisa aproape precum Korea de nord .... si tot asa ...Bine ca motoretul nu se uita la stiri si nu se impotriveste catusi de putin planurilor mele.
Zorile ni se arata peste Dunare si ultima speranta de a motai, coada ce era acu o luna in vama, de data asta lipseste cu desavarsire si trecem prin vama ca prin branza, Ce o sa imi mai lipseasca modul asta de a trece vama! Bulgaria e la fel ca si in alte dati, vorba cuiva "o Romanie cu altfel de tractoare", asa ca inaintam molcom, trecem si de Veliko si patrundem pe ceea ce eu numesc Cheia bulgareasca. Incep sa ma trezesc. Incep sa imi aduc aminte cu ce se mananca motoretitul asta. Las Harley-urile putin in urma si incerc sa imi calculez drumuri printre curbe si sa vad capete de curba amestecate cu dealuri si paduri. Paduri verzi. Paduri compacte, parca de nepenetrat. Imi pare ca alerg dupa Alice prin padurea ei fermecata. Si avusei impresia ca palarierul ma depasi. Era calare pe un Harley. Tu fata, tu Alisa ! Unde alergi asa ? Imi arunci o privire si o tulesti dupa un colt de stanca bulgar. Stai nitel la o vorba. Stai mai ca ma obosesti si mai tare. Am venit pana in padurea asta a ta si acum fugi ? Stiu, da, am gresit data trecuta, am fost pe la Hansel si Gretel si le-am vazut casuta comunista in forma de OZN de la Buzludja, dar era in paragina.

Eram curios. Acum am
trecut prin poarta de sub lume, m-am aplecat sa nu lovesc Velikoul cocotat pe tunel. Am venit si cu doi zmei cu mine. Poate de ei iti e frica ? Nu e cazul. Sunt baieti buni. Numai imaginea e periculoasa. Dupa fie ce curba disparea cate o Alice. Dintrodata visul se intrerupse. Lumea statea. Toti bulgarii cred ca venisera sa o vada pe Alice. Am depasit coloana vazand deja fulgerele din privirile drept statatorilor in coada. Si ajunseram in fata. Si nu o vazuram pe Alice. Fusese doar fetita cu chibrituri in zona. O mica trasura autopurtata scotea ultimul norisor de fum. Un cal de cursa intr-o valvataie. O carcasa, un animal ce si-a gasit sfarsitul intr-o margine de drum. o imagine a sfarsitului de vis, de drum. Pompierii stersesera orice urma de foc laturalnic si in urma lor din mica masina frantuzeasca ramasese numai o carcasa descarcanata, fara sperante de zile mai bune.

Eu va inteleg durerea dar nu e cazul sa exageram. Am un program de tinut. Proptesc motoretul pe cric in mijlocul drumului si merg la primul pompier vazut. "Neica am de drum lung azi, lasa-ne si pe noi sa trecem." El ca nu, ca tre sa vina politia si sa constate. Practic tot puhoiul asta de masini oameni si unelte si ce o mai fi fost il astepta pe Garcestev, politaiul bulgar? "Hai ba nene ca ma prinde noaptea pe drum ... " Pleca, se uita la mine si i se facu mila. "Unde mergi nene ?", " Dincolo de Stanbul tre sa ajung azi." "Hai treaca de la mine! Stai sa imi strang furtunele si sa mergeti incet ca e lume iesita pe strada ca la revolutie." Si trecuram. Pe partea asta parca gasiram si mai multe priviri trasnitoare in plina zi cu soare.Revenim la contemplare si la vanarea Alicei, la bucuria drumului, la miracolul motociclismului. Ia o curba! Iete un deal! Uite cat ii de verde in fata! Mai serveste o curba. Pana la urma am servit si o cafea. La crasma nu in mers. O crasma care de fapt era motel care de fapt era parc auto care de fapt era foarte galben. Ce trancaneala a mai iesit si aici. Gasira mobretii interlocuitori de seama. Cateva batrane doamne cu doua roti zaceau pe post de pitici de gradina pe terasa locului. Lasai sporovaiala in legea ei si adormii ca un erou dupa lupta. Am intrat intr-o stare de liniste. Nu prea pot sa o explic. Dar ma oprisem. Ma simteam in siguranta alaturi de doi buni prieteni si nu se va intampla nimic. Am lasat capul pe spate si pentru cateva minute am revenit acasa. M-am simtit iar intre cearsafurile curate, simteam miros de cafea si se facu liniste. M-am intors intr-o parte sa o iau pe draga mea in brate dar ea fugi. Auzi si o voce necunoscuta. Ma uit naucit in jur si realizez ca ... dorm pe o canapea intr-o carciuma in creierul muntilor bulgaresti.

Gata. Am iesit din acvariu. Plasa de siguranta a cazut si de acum ce va fi , se va intampla. .La o rascruce de drumuri din mijlocul lui nicaieri eu fac dreapta si baietii merg inainte. Programul lor prevede plaja pentru ziua de azi, in timp ce eu mai am vreo 500 de kilometri de aici incolo. Si ii mai am pe aia mai lungi, de autostrada. Ne luam la revedere, ne facem cateva poze si o luam din loc.

De treci codriii de arama de departe vezi albind. E clar ! M-a batut soarele-n cap si m-am tampit complet. Unde oi fi vazut eu codrii la astia nu stiu. Doar o cultura de orez cand am intrat in tara de am crezut ca am nimerit la chinezi. Orasul asta al turcilor se vede de departe. Zeci de kilometri in care de nicaieri incep sa apara masini. Si nu cate una cate doua,, ci cata frunza , cata iarba. Ienicerii sunt peste tot. Trebuie sa spun din capul locului ca nu sunt agresivi. Nu sunt rai. Nu reusesc sa le citesc incruntare sau vreo crispare pe fata. Asa sunt ei multi si asa merg ei buluciti. Eu mi-s Gogu corectu' si incerc sa stau in coloana. Cat ma uit in zare insa vad numai masini. Ma apuca o disperare usoara. Usoara doar pentru ca nu am timp sa gandesc. Nu are timp sa creasca . Trebuie sa intru in priza. Trebuie sa ies din starea de autostradeala si sa intru in alerta. Stiam ca umblatorii pe doua roti folosesc banda de urgenta. Dau sa ma bag si eu. Imi iau doua claxoane scurte si din scurt de la doua motorete si apoi un ditamai girofarul in mecla. Zic, pana aici imi fu! Macar de-o amenda mi-o iau de data asta. Dar nici tot gandul asta nu apuca sa intre in cap ca purtatorul de girofar trecu in tromba pe partea de urgenta si in urma lui alte motorete chinezesti. Imi facuse doar semn sa nu stau in calea uraganului ridicat de girofar. Bag mastodontul printre gazelele zbarnaitoare si ii dau si eu bice. A sta cu ochii in patru aici prinde alta valoare. Mi-ar trebui inca vreo patru doar ca sa vad ce se intampla in fata. Si nu vorbesc de peisagistica. Vreo doi trei ochi ar fi buni si model soacra ca nu o data am fost impresurat pe nesimtite de motorete. In general pe banda asta se merge. Se merge tare. Mult prea tare. Eu unul merg cu vreo 80 de kilometri la ora si sunt cam la capitolul "alte obstacole de ocoiit". Ii mai prind pe naravasi pe la bretelele drumului unde abordarea difera: Gogu-girofar incepe sa faca galagie sa i se faca loc in timp ce musculitele ocolesc putin ambuteiajul si isi continua drumul. E dus la rangul de arta abstracta ce se intampla. Motoretele astea sunt fascinante. Obosesc numai urmarindu-le cu privirea. Strang din dinti din maini si din ce mai gasesc de strans dar tot nu pot sa ii urmaresc. Pur si simplu cat clipesc eu , ei dispar. Am timp numai de o usoara parere de rau pentru cei din masini si imi jur in barba sa nu vin la turci pe patru roti vreodata. Pe undeva simt o oboseala, dar nu am timp sa ii dau crezare. Si de respirat, respir o data la 5 minute, clipitul l-am rarit ca sa nu pierd actiunea si rasuflarea imi pare un eveniment in sine. La una din intersectiile astea aud claxoane multe. Ma uit mai atent si toti motoretistii aia il claxonau pe unul din girofarei , ca intre timp mai aparuse unul. Pasa-girofarel nu mai avea unde inainta si ii tinea in loc pe agitati. Nu imi vine s cred, astia mici sunt suparati pe girofar. Pana acum nu prea am auzit claxoane lungi, majoritatea sunt scurte si numai de avertizare dar acum erau lungi si nervoase. Era prima data cand ii vedeam nervosi pe ieniceri. Si erau nervosi tocmai pe masina cu girofar. Se dadu un autobuz la o parte si trecuram cu totii mai departe cu lumini coloarate sau nu. Acasa imi faceam planul ca pe podul cel mare sa opresc sa fac o poza, sa pun pe Preafacatorul de imagini sa isi faca treaba. Ce vorbesti frate? Nici nu stiu daca nu cumva uitasem sa respir cand am trecut. Incordarea fu atat de mare ca nici nu am realizat cand am trecut calare in Asia. Suficient au venit mongoli si tatari si alti Hani calare incoace, mai trece si un romanas incolo, calare intr-adevar tot pe un asiatic. Toata agitatia asta tinu vreo doua ore si vreo 80 de kilometri. Cand am oprit la o benzinarie avusei impresia c-am ajuns la Rovine in campii. Jumate din masini oprisera in benzinarie. Impropriu spus "in benzinarie" ca de mult nu mai era loc in parcare si impropriu spus "benzinarie" pentru ca era "cu de toate" , inclusiv moscheie. Cand am oprit motorul si m-a lovit valul de adrenalina in retragere, am inceput sa tremur. Am baut cam toata apa pe care o aveam la mine si nu am putut sa mai iau altfel de merinde ca nu avusei loc nici sa intru in magazin. De aici mai am vreo 200 de kilometri pana la Bolu dar deja se face tarziu. Ziceau aia pe site-uri ca inchid cam pe la ora ... asta. Sper sa gasesc macar un gard saribil sa pot sa pun cortul.

Cand am ajuns in zona Bolu deja se lasase seara. Facusem peste 900 de kilometri in ziua respectiva. Nu vroiam altceva decat sa iau o bere, doar asa in semn de final de zi pentru ca nu cred ca as fi fost in stare sa o termin. Poate ca o sorbitura ar fi fost suficienta, Un marcaj, o bariera a zilei de motocilit. GPS-ul imi arata undeva spre dreapta in parcare, in spatele unui magazin. Nu am inteles ce vrea sa spuna si am decis ca a innebunit. Zic sa merg spre oras, poate gasesc pe acolo poarta sau drumul spre rezervatia asta. Si asa m-am dus bou si m-am intors vaca si nu am inteles pe unde e intrarea si nu am reusit sa ma opresc pe nicaieri. Am ajuns iar la magazinul cu drum in spate si am descoperit ca ala ar fi fost drumul meu dar gardul mare dotat cu poarta incuiata mi-au stat in cale. In oboseala de cauza am intrebat de un hotel si am fost trimis vreo 30 de kilometri inapoi. Am ajuns asadar intr-o parcare dotata cu hotel si mall si benzinarie si cu tot , mai putin cu bere. Asa ca am mancat si m-am bagat la somn in modul trist, nu inainte de a schimba planul pentru maine : Amasya ar fi trebuit sa fie numai o oprire scurta dintr-un drum pana la Trabzon, dar a devenit destinatia zilei de maine.