SorinBLK Postat Septembrie 21, 2023 Share Postat Septembrie 21, 2023 (editat) Salutări. După vreo doi ani de mers cu un bandit 600 mă tot bate gândul să-l schimb cu ceva dual sport/adventure. Au fost numeroase momente în care am mers cu el pe pietriș, noroi, praf ba chair am trecut câteva canale pe un câmp. Am realizat că mă simt mult mai bine pe țărână decât pe șosea printre mașini. De ce să mint, îmi plac și serpentinele.. accelerația.. dar nu compensează. Am văzut numeroase recomandări, de la motoare de 250 la 750 doar că nu știu cum se simte un monocilindru, nu știu ce putere ar fi potrivită pentru ce vreau eu așa că vă zic exact ce mă interesează și poate micșorez lista. În primul rând am 1.82 cu vreo 81 de kg. Vreau ceva cu gardă generoasă de la sol( fără evacuare sub motor). Să nu fie exclusiv offroad, doresc să mai bat și câțiva km pe asfalt, apoi un trail ceva, fără prea mare chinuială. Să fie ok și cu pasager și umpic de bagaj. Nu mă deranjează dacă e pe carburație sau racirea doar ulei/aer, cu cât mai simplă cu atât mai bine. Bugetul ar fi până in 3000 euro. Mersi frumos și asfalt uscat! Editat Septembrie 21, 2023 de ivan pedala Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
pepsi Postat Septembrie 21, 2023 Share Postat Septembrie 21, 2023 (editat) in bani astia cam ai urmatoarele in ordine crescatoare dpdv al capacitati de offroad Suzuki VStrom (V2 injectie) sau BMW F650GS (mono) Honda Transalp (V2 carburatie) Kawasaki KLE500 (2 cilindri, carburatie) Yamaha XT660R (monocilindru, injectie) YAMAHA XT600 / TT600 (mono, carb, racire pe aer) cam astea ar fii "de mainstream" in bugetul tau. mai ai modele mai vechi, de Honda Africa Twin, Yamaha Super Tenere, KTM LC4 si inca multe altele... dar ce e mai sus is cele mai comune. Editat Septembrie 21, 2023 de pepsi Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lucian_M Postat Septembrie 21, 2023 Share Postat Septembrie 21, 2023 Dacă te interesează o motocicletă întreținută, am ceva care s-ar putea să-ți placă. https://m.olx.ro/257021054/?bs=olx_pro_listing Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Lucian_M Postat Septembrie 21, 2023 Share Postat Septembrie 21, 2023 Omul a cerut păreri, colegul a oferit variante, eu am propus ceva. Dar la banii ăia, nu știu ce-ar putea lua să fie DS și să meargă și cu pasager și bagaje. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ulei_moto Postat Septembrie 21, 2023 Share Postat Septembrie 21, 2023 Suzuki Dr 650, avea colegul @bursyllacde vânzare întreținut,dar parca nu prea se pretează și pentru pasager Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Patrick_M Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 De 3000 eu as lua un BMW 650. Dakar pentru ca ai craci destui sau Gs daca nu gasesti Dakar. E primitiv, dar merge 2 vieti si il poti revinde usor. Am avut 2 si daca as avea bugete destule, as lua inca unul. SI pana te hotarasti ce motocicleta iti cumperi, eu zic sa o iei pe aia mai scumpa si mai originala. Cu cat mai multe tuninguri, cu atat mai variabile daca incep problemele. Sau cumpara de a cunoscuti care sunt sinceri si macar ii poti bate si dupa aia sa stati la o bere. Spor Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DKW Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 8 hours ago, ulei_moto said: Suzuki Dr 650, dar parca nu prea se pretează și pentru pasager 650 SE, pentru mers cu pasager are nevoie de niste suspensii mai bune si o sa care sa nu fie chiar scandura. 4 minutes ago, Patrick_M said: un BMW 650. Dakar pentru ca ai craci destui sau Gs daca nu gasesti Dakar. Sau asa, este mult mai confortabil decat DR-ul,sta si mai bine la consum, mai are si ABS. Am si DR650 SE, si G650 Sertao (fostul Dakar). Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinBLK Postat Septembrie 22, 2023 Autor Share Postat Septembrie 22, 2023 Vă mulțumesc mult pentru răspunsuri. Legat de DR650. Îmi place enorm modelul ăsta de de motocicletă. Ăsta și KLR650 dar fiind monocilindru am tot auzit că se plânge lumea de vibrații și nu știu cât de ok e la un drum mai lung. Pe lângă asta mi se par destul de rare pe lângă un transalp spre exemplu. Nu am văzut niciunul pe stradă dar mi-aș dori. În schimb am văzut câteva bmw GS 650. Micuțe la prima vedere dar cred că asta mi-ar da mai multă încredere offroad( cu banditu de 200 kg e cam mai sketchy). Transalp 650 la fel e foarte atrăgătoare ca motocicletă și cred că astea sunt mai puțin chinuite offroad. Am văzut și un KLR pe la lacul Roșu, frumușel tare și ăsta. M-am mirat de garda imensă de la sol.. probabil nu era stock suspensia. Dacă mai apar răspunsuri și recomandări vă sunt recunoscător! Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Patrick_M Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 3 minutes ago, SorinBLK said: Vă mulțumesc mult pentru răspunsuri. Legat de DR650. Îmi place enorm modelul ăsta de de motocicletă. Ăsta și KLR650 dar fiind monocilindru am tot auzit că se plânge lumea de vibrații și nu știu cât de ok e la un drum mai lung. Pe lângă asta mi se par destul de rare pe lângă un transalp spre exemplu. Nu am văzut niciunul pe stradă dar mi-aș dori. În schimb am văzut câteva bmw GS 650. Micuțe la prima vedere dar cred că asta mi-ar da mai multă încredere offroad( cu banditu de 200 kg e cam mai sketchy). Transalp 650 la fel e foarte atrăgătoare ca motocicletă și cred că astea sunt mai puțin chinuite offroad. Am văzut și un KLR pe la lacul Roșu, frumușel tare și ăsta. M-am mirat de garda imensă de la sol.. probabil nu era stock suspensia. Dacă mai apar răspunsuri și recomandări vă sunt recunoscător! Sa nu crezi ca BMW sau Transalp nu au tot 200 kg. Dar difera ciclistica si centrul de greutate fata de Bandit, zic. Celelalte, fiind racite pe ulei sunt mai usoare. Ca vibratii, cred ca BMW e mai domol decat Suzi si Kawa. Intr-un final, cel mai bine ar fi sa le "testezi" de la cineva, pe o bere. Spor Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ulei_moto Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 (editat) Acum 1 oră, DKW a spus: are nevoie de niste suspensii mai bune si o sa care sa nu fie chiar scandura. ai dreptate, suspensiile nu sunt nici pentru un rider mai plinut :))) Acum 10 minute, SorinBLK a spus: Nu am văzut niciunul pe stradă dar mi-aș dori. Daca esti din Bucuresti, te poftesc pe la mine in weekend sa dai o tura , cu precizarea ca al meu este mai vechi, modelul pana in '96,are pornire doar la kick, este work in progress si este folosit doar pentru tzarana, nu merg cu el pe strada, pentru ca nu vreau, nu pentru ca are vreo problema. Editat Septembrie 22, 2023 de ulei_moto Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Gabi M Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 (editat) Salutare ! aceeasi "problema" am avut-o si eu anul trecut. In ultimii 12 ani am avut numai motorete de strada ( motoare 4L / 4V ), dar de ceva timp vroiam sa incerc si partea de offroad, ca si tine am mai iesit cu hornetul si scuterul pe coclauri. Long story short ... am ajuns sa iau un KLR650 din 92, insa din pacate pentru mine am luat varianta "Adventure" numita Tengai. Despre KLR pot spune doar de bine, este tank, porneste orice-ar fi, cu toate ca are 30 de ani am curaj sa merg cu el pana pe Luna Ajungi sa te obisnuiesti si cu monocilindru, DAR trebuie sa fi pregatit mental sa accepti faptul ca 120 km/h este viteza maxima la care poti spera. Partea naspa cu KLR-ul este ca nu prea gasesti piese in dezmembrari, mai ales pe partea de plastice, radiator, chestii de genul asta ( in special pentru Tengai ). Inevitabil am tavalit KLR-ul, i-am dat daune estetice, pe la sistemul de racire si sincer a fost o mare provocare sa gasesc piese de schimb. Recomandarea mea este sa te uiti dupa cele mentionate mai sus de catre @pepsi Kawasaki KLE500 Yamaha XT660R YAMAHA XT600 / TT600 ++ Suzuki DR 650 Daca esti din Bucuresti si vrei sa testezi un KLR, da-mi de veste. Zi faina ! Editat Septembrie 22, 2023 de Gabi M Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Ruginel Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Suzuki Freewind 650 - O motocicleta demential de fiabila si chiar placuta la drum. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ulei_moto Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Acum 3 minute, Ruginel a spus: Suzuki Freewind 650 - O motocicleta demential de fiabila si chiar placuta la drum. practic un DR de strada Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Patrick_M Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 2 minutes ago, Ruginel said: Suzuki Freewind 650 - O motocicleta demential de fiabila si chiar placuta la drum. Da, asta e o varianta buna daca mai gasesti. Sa nu uitam de Honda Dominator, SLR 650/Vigor. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ulei_moto Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Acum 12 minute, Patrick_M a spus: Da, asta e o varianta buna daca mai gasesti. gasesti, acum m-am uitat pe olx si sunt cateva Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
bursyllac Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 11 hours ago, ulei_moto said: Suzuki Dr 650, avea colegul @bursyllacde vânzare întreținut,dar parca nu prea se pretează și pentru pasager din moment ce mi-am scos DR-ul de la vânzare, pot să mi-l laud, nu? (m-am hotărât că dacă tot sunt fan KTM, nu mi-ar strica și varianta de back-up la îndemână) cu tot cu upgrade-uri de suspensie și abia dacă iau pasager pe distanțe foarte scurte când e mai ușor de ajuns decât cu mașina. în schimb pentru mers solo, e una dintre cele mai mișto motociclete old-school după niște upgrade-uri pe ici pe colo. Din punctul meu de vedere, dual-sport și pasager și bagaje nu prea au ce căuta împreună. Pilot + pasager + bagaje ajung să depășească cu mult greutatea unei motociclete dual-sport și ajunge să fie greu de controlat, iar de confort nu poate fi vorba sub nicio formă. Pentru ceva de genul aș recomanda ceva din zona adventure, mai ales dacă zici că nu vrei să mergi hardcore. Cu cât vrei mai mult offroad, cu atât trebuie să tai mai mult de la bagaje și confortul pasagerului, ajungând poate la a tăia prezența pasagerului. Dacă offroad-ul este ceva mai mult decât întâmplător, mi se pare că roata față e musai să fie de 21”. Asta o să scoată din listă Freewind, VStrom, F650 ne-Dakar, etc. Evident o sa scoată din listă tot ce e cu jante turnate. Altă chestie pe care să o iei în considerare: dacă începi partea de offroad cu o motocicletă mare, cu bagaje și / sau pasager, progresul o să fie foarte încet. Spun din experiență, pentru că am început cu un 990 Adventure. După o lună de jucat cu un DR de 200 am făcut chestii cu 990-ul de care nu aș fi îndrăznit să cred că o să le fac. Similar, după 2 ani de DR 650, fac total alte chestii cu 990-ul acum. Pentru zona de adventure (pasager, bagaje, ture de stradă), aș recomanda motocicletele mai grele din lista de sus: Transalp 600 / 650 (garda la sol nu e grozavă la astea), F650 GS Dakar, KLE 500. Cu ceva noroc, poate găsești în buget un Yamaha Tenere 660 Z. Dacă te înțelegi cu banda îngustă de putere în plaja de rpm, ar putea fi o variantă. Dacă te hotărăști pe un dual-sport mai serios: Yamaha XT 600E, Yamaha TT 600 (R/E, RE, nu știu prea bine modelele), Suzuki DR 650 SE (din ”umilul” meu punct de vedere, e singurul model care merită luat în calcul din linia DR). Experiența mea cu Honda Dominator a fost una neplăcută, dar motorul trăgea frumos. La partea asta de dual-sport, nu m-aș bloca pe un singur model. Mai degrabă iei o motocicletă bună din lista asta de modele, decât să alegi una mai vai-de-mama-ei, dar modelul ales. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ulei_moto Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 vezi ca pe 30.09.2023 bardak organizeaza testdrive pentru riejuaventura500. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid024pUtcE1nRqPnu5HJC2ZNxch37dVsxe9rNFzFLu9H8yVv9v1nFXBb9LvPPEne3MDl&id=100087717980067&sfnsn=mo stiu ca sare de buget, dar na..... macar testezi o caprita de adv Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
arcgotic Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 bmw f650gs monocilindru cred ca e bun pt ce vrei. si pt statura ta. Dakar sau nu, vezi tu.. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Speedy.K Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Daca vrei sa incaleci un KLE500 (cam ca KLR dar bicilindru si mai turing un pic) sunt in fiecare zi intre 8 si 16 in poligonul moto de pe Electronicii. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DKW Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 7 hours ago, SorinBLK said: Vă mulțumesc mult pentru răspunsuri. Legat de DR650... Avand cam aceleasi dimensiuni ca mine, eu am 183 inaltime cu 80 kg, nu o sa ai probleme cu DR-ul sau Dakar-ul. DR-ul stock este ok-ish, dar de preferat solo, este mai fasnet la plecatul de pe loc, frane mediocre, saua este suficient de inconfortabila, o sa ai nevoie de inaltatoare de ghidon si eventual un ghidon mai decent. Ciclistica buna, dar era loc si de mai bine, dar sta mai bine la greutate, cam 168 kg. Marele minus, racit cu aer, nu prea ii place la inghesuiala. protectie la vant ca si inexistenta. Dakar-ul este ceva mai domol, mai iertator, ergonomie net superioara, ciclistica putin peste cea a DR-ului, suspensia mai confortabila, frane mai decente cu ABS decuplabil, poti gasi si varianta fara ABS. Rezervorul sub sa ajuta la un centru de greutate mai coborat, protecte la vant decenta. Greutate cam 205 kg. Motor racit cu apa, nu are probleme in trafic de oras. DR650= tractor de golaneala solo. 650 Dakar= mai de drum lung. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
ERU Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Acum 4 ore, DKW a spus: Avand cam aceleasi dimensiuni ca mine, eu am 183 inaltime cu 80 kg, nu o sa ai probleme cu DR-ul sau Dakar-ul. DR-ul stock este ok-ish, dar de preferat solo, este mai fasnet la plecatul de pe loc, frane mediocre, saua este suficient de inconfortabila, o sa ai nevoie de inaltatoare de ghidon si eventual un ghidon mai decent. Ciclistica buna, dar era loc si de mai bine, dar sta mai bine la greutate, cam 168 kg. Marele minus, racit cu aer, nu prea ii place la inghesuiala. protectie la vant ca si inexistenta. Dakar-ul este ceva mai domol, mai iertator, ergonomie net superioara, ciclistica putin peste cea a DR-ului, suspensia mai confortabila, frane mai decente cu ABS decuplabil, poti gasi si varianta fara ABS. Rezervorul sub sa ajuta la un centru de greutate mai coborat, protecte la vant decenta. Greutate cam 205 kg. Motor racit cu apa, nu are probleme in trafic de oras. DR650= tractor de golaneala solo. 650 Dakar= mai de drum lung. DR-ul are 168 la plin? Cum ai cantarit Dakarul? Din ce stiu eu din fabrica pelca cu 178 la gol . Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
3.14 Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 Daca lasam premiantii si geniile in lumea lor ...matale remarc ca ai nevoie de un 2T , inmatriculabil ....de 125 maxim 250 cc . Te asigur ca dureaza fro 2-3 ani pana sa scoti untul din 125 cc , 2T . si sa simti nevoia de altceva . Daca cauti ...gasesti un DT125 , inmatriculat ....o sa ma pomeneti . Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DKW Postat Septembrie 22, 2023 Share Postat Septembrie 22, 2023 (editat) 1 hour ago, ERU said: DR-ul are 168 la plin? Cum ai cantarit Dakarul? Din ce stiu eu din fabrica pelca cu 178 la gol . Pe un cantar de marfa, la un depozit al unei cunostinte.Atat mi-a iesit la DR stock si la Sertao stock (este fix Dakar dar mai ''modern''), ambele cu plinul facut. Editat Septembrie 22, 2023 de DKW Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
SorinBLK Postat Septembrie 24, 2023 Autor Share Postat Septembrie 24, 2023 Ieri am avut ocazia de a vedea și testa DR650-ul lui @ulei_moto căruia îi mulțumesc încă o dată . Ce mi-a plăcut mie DR-ul înainte.. dar acum a intrat la suflet. Nu este nici prea mare nici prea mic, îmi place cum se simte, cum se aude, poziția comodă stând în picioare.. complet diferit de banditul meu. Cum zicea și @DKW tractor de golăneală solo.. și asta ar fi partea mai puțin frumoasă. Femeia, și ea, trebuie plimbată iar cu DR-ul nu prea se poate :)). M-am gândit la varianta de a pastra banditul ca a 2 a motocicletă dar sunt sigur de acum că nu o să mai am chef de el dacă prind pe mâna un DR. Din listele de motoare ce le-am primit aici transalp 650 m-a atras destul de repede și nu doar pe mine :)) Pare destul de măricică și capabilă pe drumuri neasfaltate plus pasager. Un transalp cred că ar putea înlocui banditul pe partea de asfalt dar și pe partea de offroad. Am înțeles că sunt destul de fiabile și văd că sunt destule la vânzare. Las și o poză cu DR-ul. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
DKW Postat Septembrie 24, 2023 Share Postat Septembrie 24, 2023 Varianta ideala este sa ai minim 2 motociclete, una din ele doar pentru scranteala proprie, si cealalta de plimbat si nevasta. Transalp-ul e bun la toate dar nu exceleazala nimic, dar daca i inveti limitele este o motocicleta decenta. Asta este boschetaru' meu, usor modificat, cred ca ti-ar fi venit perfect, dar nu e de vanzare. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.