Sari la conținut

Lucian_M

Super Membru
  • Număr conținut

    7.250
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

  • Zile Câștigate

    2

Orice postat de Lucian_M

  1. Nu vreau să te dezamăgesc, dar zice lumea că e slăbuț față de omologul Parkside.
  2. Preafericit, eu cam 2*5 metri. Atât a fost posibil.
  3. Pe sol mă simt mai în siguranță, prefer să mă aplec, ține de obișnuință. Mi-ar ocupa inutil spațiu în garaj, m-aș impedica de el (spațiu mic). Când fac furca, tot la troliu ajung. De rulmenții de jug nu mai zic. Nu trebuie să dai cu ciocanul, să scuipi semințe în capul fraierilor. Fiecare lucrează cum îi place, iar mie unul nu mi-ar fi prea util elevatorul. Atât.
  4. Sincer, n-am avut și nu mi-aș lua elevator, mai ales pentru schimbat uleiul. Riscul să pice jumătate de tonă peste mine mi se pare prea mare. In plus, pot inclina moto ca să scurg cât mai mult ulei. Cât despre timpul pierdut cu urcatul, legatul, ridicatul etc, prefer troliu sau altceva, plantat pe sol. Asta e strict părerea mea.
  5. Strict în cazul acelei motociclete, scutul e doar pentru design.
  6. Azi a făcut baie, apoi curățat și uns lant, oleacă de frecuș cu microfibra și o plimbare la oraș. Frig la întoarcere, 11 grade.
  7. Ăsta e? https://www.cosmo-accessories.com/brands-2/suzuki/dl-650-v-strom-2004-2011/skidplate-dl650-vstrom-detail
  8. Aparat de sudură, flex, bormașină și ceva timp să fie.
  9. Întrebare: sigur acel scut e compatibil cu crashbarul de pe moto? La al meu știam că nu se pupă scutul Cosmo cu crashbarul Heed, dar pun mai multă bază pe țeavă decât pe tablă, așa că urmează să îi fac niște prinderi pentru crashbar și aia e. Aici e prins provizoriu.
  10. Păi aparatul e strict pentru flux, nu se poate schimba polaritatea. Știe și MMA + Lift-TIG, dar nu folosesc decât flux 0,8 https://www.topstrong.ro/aparat-de-sudura-migomat-mig-mag-tig-lift-210-a-red-technic-rtmstf0001
  11. Al meu, la miar, poate făcut din aluminiu de 5 mm. La 650 îl poți face din platbant de 3 mm, nu-i greu de realizat, se prinde mai ușor decât la miar. Să ajung acasă și îți pun poze, prinderea diferă, dar măcar să vezi, orientativ, cum ar merge. *pare, nu poate
  12. S-a dat a doua zi după ce am luat miarul. Impresii? Două chestii nașpa: vibrează in draci, iar oala de ambreiaj face zgomot la relanti. In rest, trage de rupe, TC și-a făcut impecabil treaba ieri pe ploaie și aluviuni, consum mediu cca 5% cu pasager (și stil alert când mă apucă), bord cu instrumentar divers, protecție foarte bună cu Givi AirFlow, șaua e destul de confortabilă, frânele conform așteptărilor (foarte ok, mai ales în comparație cu un 650 stock, la al meu am făcut câteva mici upgrade-uri la frâne). Una peste alta, singurul regret e că nu mi-am luat mai din timp miarul.
  13. Zgârie auzul, rău de tot. Caut pozele cutiilor. Bena parcă are 210 cm, nu-i mare.
  14. Bune și celelalte, dar pentru mine fără ceapă nu e viață. Am zis!
  15. N-ai înțeles, le-am dat jos că nu erau corect poziționate comenzile, eu neiesind cu mobra câteva săptămâni după achiziționare, din lipsa permisului. Dar dacă eu sunt țepar, alții sunt zgârciți, deoarece au cumpărat lucruri ieftine, în dauna unora originale. Eu măcar n-am dat bani pe ele (am schimbat uleiul și filtrele la o mobra, i-am pus oglinzi noi, mici, i-am zis omului că nu-l costă nimic manopera dacă îmi lasă oglinzile). Acum nu le mai pun înapoi, că mi-am luat de Aprilia, cum am avut și pe 650. De fiecare dată trebuie să explic, după ce s-au scuipat semințe în capul meu. Cât despre claxoane, astea sunt ok, e ceva de obiectat? Pe cel original l-am dat cu 50 lei, montaj inclus. Am dat țeapă?
  16. Neața și din Neamț! Plouă cu draci, ieri a plouat cu spume.
  17. Teoretic îți trebuie suportul din spate și două "scoabe" filetate M6 pentru față. Îți fac niște poze orientative după-amiază?
  18. Bineînțeles, am scris acum ceva vreme că sudez numai cu flux (motive personale, deși ies mai scump cu sârma).
  19. Mă știu băieții, fii liniștit. Și mulți au niște păreri foarte mișto despre mine (n-am ce face că mă lovesc de unii pe net). Îmi vând cauciucurile (Road 5), cred că dau o țeapă de 370 lei (sau 500 cu montaj, echilibrare și valve noi). Să văd cine e ghinionistul... 🫢 Acolo țeapă, nu niște oglinzi omologate, totuși...
  20. Sper că nu citește doamna pe aici... A fost hype-ul să se deschidă sezonul, să meargă lumea la parade, în mini-vacanta de 1 mai, Paște etc. Nu-i cu supărare la mine, că am treabă pe lângă casă, treabă amânată că am promis oamenilor termene de livrare. Btw, a sudat cineva cu sârmă flux Telwin de 0,9? Am primit o rolă, au ieșit niște suduri făcute parcă de bețivi notorii. Cum am pus Jasic de 0,8, sfârâia aparatul. Înainte am avut Proweld (sau ceva de halul ăla) 0,8 mm, mi s-a părut chiar ok.
  21. Aha, deci cineva tot mănâncă bătaie... Ceva scule s-au adunat și la mine, văd că s-a mai subțiat treaba la mobre, deci mă apuc să le utilizez pe lângă casă (în special sculele pentru prelucrarea lemnului).
  22. Pe miar trepidează orice. Le-am obținut în schimbul unui serviciu, le-am pus pe a mea, când încă nu aveam permisul, însă nu le-am putut orienta mai în jos (reglaj aiurea la suporții manetelor), așa că mi-am comandat unele de Aprilia Pegaso. Trepidează și alea pe miar de n-au stres. Mișto apelarea, eu cu țepe mă ocup in mod curent. Dacă erau gratis, nu mai era țeapă, corect?
×
×
  • Creează nouă...