Sari la conținut

Toată activitatea

Acest curent se actualizează automat

  1. Ora trecută
  2. Azi 4.02.26 la serviciu. Nu a patinat. Încercări.
  3. Salut! Acum două zile a venit un domn să vadă motorul în vederea cumpărării. M-a întrebat dacă îi putem da o cheie si am zis de ce nu. -12 afară. După pornire, cunoscând omul și crezând că știe ce face, l-am lăsat în pace. A pornit cu șocul tras, după care l-a ridicat repede înapoi și a început să o accelereze. In momentul ăla din cilindrul din față s-au auzit niște bătăi groaznice, de fier pe fier, super urâte. Omul a contiunuat să îi dea șprițuri până am ajuns lângă el și i-am spus să se oprească. Menționez că respectivele bătăi se auzeau doar cânbd incerca să accelereze. După încălzirea motorului, au încetat zgomotele respective. Ulterior ,m-am uitat în fereastra de verificare și am văzut în ulei ceva ca o spumă albă. Din ce am citit ar fi normala respectiva spumă, fiind condens, iar bătăile s-au auzit datorită psitonului rece care nu a apucat să iși ia ulei. Nu am mai pornit-o momentan, până nu se face puțin mai cald, îmi este tare teamă ca motocicleta acum să nu fii prins bătăie la rece. Ce părere aveți și ce sfaturi îmi puteți da? Eu pentru început aș dori să schimb uleiul cu un 15w50. Orice părere este binevenită! Mulțumesc! P.S. Respectivul a spus că nu îl vrea pentru că ,,îi bate motorul tare, frate, nu merită”
  4. nu cred ca aprilia are bugetul sa fie No1. Mi-ar placea, dar nu cred.... intre timp Honda vad ca merge intr-o directie buna cu dezvoltarea....asa cum zici tu, fara inovatii majore... sti cum e cu inovatia.... are 50% sanse sa nu mearga din prima.
  5. Azi
  6. Nu,este motocicleta,cu atas sau fara,deci trebuie A-ul.Nu este obligatorie purtarea castii la motocicleta cu atas. :)
  7. De curiozitate un posesor de permis categoria B poate conduce motocicleta cu atas ?
  8. neatza buna! zero barat chef de munca!
  9. Buna dimineata! Hai la munca!
  10. Unul ca Marquez,da,ai dreptate. Oameni care sa se bata cu Marquez...eu zic ca sunt deja in campionat.Ca o sa castige impotriva lui in primul an,sau al 2lea sau al n-lea....asta e alta discutie.Personal nici nu ma intereseaza atat de mult daca iau bataie de la el,sau il bat,ma intereseaza bataliile in sine. Da,insa viteza pura e doar un aspect (din multele) care compun un campion mondial - daca ar vorba doar de viteza pura,cred ca Maravilla ar fi fost pana acum multiplu campion mondial Acosta a avut acelasi parcurs de alien si are toate datele sa ii calce pe urme,insa...nu a beneficiat,ca Marquez la venire, de best bike of the grid,ca poate vorbeam altfel despre el.Vom vedea. Depinde ce intelegi prin "nivelul lui MM sau Stoner".Eu cred de exemplu ca Stoner era peste MM la anumite aspecte,si sub el in alte aspecte.Nu mi se par deloc egali. Nu stiu ce au mutat si unde,de investit au investit intradevar.Sunt de parere insa ca nimeni,nici un constructor oricat de coios ar fi el ca si bani nu se va ridica pe locul 1 atata timp cat incearca sa recupereze imitand (destul de naiv) solutii tehnice ale constructorului aflat in varf.Imitatia asta e buna pt a adopta rapid solutii la niste probleme,dar nu o poti face ani la rand si sa te astepti sa te ridici astfel peste cei pe care ii imiti. Atata timp cat nu va inova,nu isi vor crea solutiile lor (superioare celorlalti),Honda nu vor reusi sa ajunga la varf.E aspectul pe care l-am subliniat si in legatura cu Yamaha - acesti 2 constructori nu au mai inovat nimic de aprox 15 ani - in afara de proprietary electronics unde erau sefi,ultima inovatie de care imi aduc aminte la Honda e seamless'ul,sa imi spui daca gresesc. In rest din 2011? nu? - de 15 anisori? Honda imita - trecerea de la screamer la big-bang "furata" de la Ducati,aero codite de stegosaur puse in fiund si date jos de enspe ori,samd samd. Eu cred ca daca Honda nu inoveaza si nu cu inginerii lor (au avut timp 15 ani nu au facut nimic aia) - aici dau exemplu chiar pe Yamaha - ci cu "un" Bartolini sau cu whoever furat de la Aprilia/Ducati,nu va ajunge in fata oricat ar investi. Ai dreptate insa - Ducati va fi lovit cel mai dur de regulile 2027 - tu mizezi pe Honda eu mizez pe Aprilia. Bine ar fi insa sa iasa oricine altcineva in afara de Ducati in fata Wow,bun timp a scos Mir.Ok,e ziua 2 guma pe trasa samd samd,timpii vor scadea din ce in ce.Dar oricate circumstante ar fi,ba - e timp sub 1.57. Ceilalti japonezi insa nu stau asa de bine : Yamaha puts the V4's Sepang MotoGP Test “temporarily on hold" ...si cazatura lui Fabio la 180+ - link
  11. Nooxy

    Obiecte printate 3D

    Salutare ! Servicii bune si rapide. Am comandat niste piese care au iesit repede si bine. Multumesc !
  12. Ieri
  13. Mersul cu atasul are ceva special, romantic, iar oamenii imi zambesc mereu. Plimbarile de vara, intr-o duminica dimineata sunt ceva speciale fata de o motocicleta cu doua roti. Cu Honda abia daca am facut cativa kilometri anul trecut. Initial am vrut sa cumpar un URAL sau DNEPR, dar multe erau in stare destul de jalnica si preturile nejustificat de mari. Modelele de URAL mai recente sunt ingrozitor de scumpe. Am incercat sa evit atasuri custom made sau facute acasa de cineva. Prioritatea mea a fost siguranta (frane bune, ABS, manevrabilitate) si fiabilitatea (motor simplu, racire lichid, injectie). Poate ca la un moment dat voi gasi si un URAL Sahara Gear Up (2WD)...
  14. Atasul are poezia lui, merg ocazional cu atasul si ma incanta. Eu am o vechitura dar daca vrei sa te plimbi chiar si ocazional varianta ta este mai buna.
  15. vor trece multe campionate pana va mai aparea unul ca Marquez. in materie de viteza pura, eu zic ca Acosta nu este pe podium in acest moment in paddock. sunt cel putin 3 piloti mai rapizi decat el. in materie de adaptabilitate nu stim unde este, este pe podium, poate chiar pe 2 dupa MM. dar ramana sa vedem dupa ce o sa schimbe si mobra. Dar oricum, este la mare distanta de MM. in materie de agresivitate este agresiv, poate unul dintre cei mai agresivi pe accelerari. este un pilot talentat, dar parerea mea eate ca nu va fi la nivelul lui MM si a lui Stoner. in alta ordine de idei, in 2027 s-a putra ca ducati sa fie cel mai afectat de schimbarile de regulament, ride-height-ul si aero erau punctele forte ale ducati-ului. ramane cu electronica, dar aici intervin o serie de modificari, capacitate, cauciucuri care vor reseta setarile de electronica spre baza. eu as paria pe Honda in 2027.....au investit mult si se vede.... au concentrat echipa de dezvoltare in europa mutand mai tot managementul in europa....
  16. 115 cai, 84 nm de cuplu, 198 kg la plin, 10000E
  17. Care vrea sesiunea de teste de azi dați pm. Nu citesc nimic de pe aici. Deja m am spoilarit singur ca am văzut o poza cu locu 1..
  18. Nu ramane. E fostul campion si vrea sa fie prima vioară, mobra +buget iar cei de la Ducati au pus deja ochii si mâna pe Acosta, care promite muult. Bagnaia a scos rezultatele de pana acum pe cel mai tare motor de pe grila Acosta pe unul din cele mai slabe si in niste condiții de incertitudine grele. Locul 21 pentru magicianul cu turban. La inceputul testelor declara ca se va bate ca timpi cu MM :))))
  19. Daca vine Acosta la Ducati o va face la una din echipele partenere, poate cu contract cu Factory, pe 2 ani Peco va ramane la ducati, poate il faulteaza un pic la salariu la reinnoire ca deh 2 ani n-a adus rezultatele scontate paierdut titlu in fata unui client si apoi 2025 sezon de uitat..
  20. Afirmi ca Acosta ca este superior a doi campioni mondiali.Unul multiplu campion mondial. 2 randuri mai jos spui ca de 2 ani nu a luat nici o victorie si nu rupe gura targului... Dupa cum am mai spus insa,tu poti spune ce vrei,nu te opreste nimeni,eu doar am constatat contradictia vadita din fraza Sunt in proportie de 80% insa de acord cu tine : superior?Nu.Pe viitor insa,sunt sanse foarte mari sa fie peste ei. Ca sa se bata cu Marquez in primul rand ii trebuie o moto,ceea ce nu are. Dupa aia ii trebuie o echipa buna,ceea ce nu are. Si mai apoi,intradevar,ii trebuie niste experienta,ca nici de aia nu are.Dar totodata prestatia lui de la clasele mici ne arata ca are un learning curve fantastic...Acosta are pana acum parcursul talentul si indarjirea necesare pt a fi the next alien. Daca ii dau si motoreta...sa vedem ce iese.
  21. Nu ma contrazic deloc. Eu stiu ce am spus, intrebarea este daca tu ai inteles ceea ce am spus. Nu am afirmat niciunde ca Acosta a dezamagit. Si in nici un caz nu este prea greu pentru Acosta sa fie peste cei doi, cu toate ca rezultatele lui la clasa mare inca se lasa asteptate. Cei doi au luat campionate, dar stim cand si in ce circumstante le-au luat. Mai ales Pecco. Ma refer in special la primul titlu al lui Pecco. Nu am o placere deosebita sa ma contrazic cu tine, iar cand ai dreptate, sunt printre cei care recunosc asta. In alta ordine de idei, ii cunosc foarte bine parcursul la clasele mici, insa performantele de la Moto3 si Moto2, nu sunt o garantie pentru prestatiile la MotoGP. Stii si tu foarte bine asta. Ca sa se bata cu satana, ii trebuie victorii. Pe care inca nu le are.
  22. Asta + cele 15-20 kg in plus...cam multe penalitati. Cred ca e si el pe principiul "ii facem pe franare" Da eu nu inteleg - cum Luca Marini la 1.84 poate dar el la 1.85 trece peste regulament ca i-au ridicat saua prea mult?Ceva nu da bine aici...
  23. depinde cat de repede se ia decizia uzina ducati cu MM in ograda nu cred ca e panicata de contracte.
  24. Iarasi te contrazici singur in aceeiasi postare? Choose one : ori e peste "idolul" Q si Bagnaia ori a dezamagit de cand a venit? Pai cum poate fi peste ei daca a dezamagit?Ca aia au cam luat niste campionate de bine de rau.... A naibii realitate,iar ti se impaienjeneste Am fost printre primii care a spus asta - primul si cel mai periculos adversar al lui MM e MM insusi. Normal ca Acosta la ora actuala nu e la nivelul lui MM,dar daca i se da nitel timp niste tehnicieni de nivelul Ducati,telemetria lui Memelu....eee?eee? Tu/noi judecam prestatiile lui Acosta (intradevar nu fantastice la motogp pana acum) de pe un (k)KTM !!! - stai sa vedem ce poate face pe un Ducai,nu? Eu zic insa daca esti interesat de respectivul pilot si nu doar sa te contrazici cu mine,sa iei prestatiile lui Acosta de la moto3/moto2 sa intelegi cum si in ce maniera de-a dreptu covarsitoare a luat campionatele si sa ai o imagine de ansamblu asupra pilotului respectiv,ca asa daca il judecam uitandu-ne pe clasamentele celor 2 ani de motogp,DAR neuitandu-ne la moto pe care e,la echipa la care a fost....si chiar la KTM a reusit,zic gresit?sa se ridice ca prim pilot in clasament,e alt KTM rider peste el?Toate astea spun o poveste... Nu stiu daca mai are pana la Mugello...dupa cum a debutat silly season'ul,cu ce forta.... Teoretic acolo se va anunta,dar practic,cred ca vorbele vor fi facute cu mult inainte.
  25. Este! No comment, in sensul asta. Eu atrageam insa atentia ca exista o oarecare discrepanta intre cum il prezinta presa si rezultatele de pe circuit. De aici trageam concluzia ca sunt cateva directii in care trebuie sa imbunatateasca, daca vrea sa fie challengerul lui MM. Nu va fi dat afara. I se va cere demisia!
  1. Încarcă mai multă activitate
MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +56000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +20000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...