Caută în comunitate

x5HihBOCADI

Salutare! Poate pare o intrabare exagerata, insa imi fac griji imense :). Tocmai ce mi-am achizitionat prima motocicleta(probabil de aici si paranoia) si am o dilema imensa. Locuiesc singur la bloc si luna urmatoare o sa fiu plecat o saptamana din Bucuresti si nu stiu ce ar trebui sa fac cu motocicleta. Mi-e frica ca ar putea fi furata, desi am cumparat si disk lock si sistem de alarma si husa. Parca tot simt ca nu ar fi suficient. Imi imaginez ca exagerez cu situatia, mai ales ca mai sunt motociclete parcate in zona mea, dar as dori o parere de la comunitate. Asa ca, pentru cei care stati la bloc, ce faceti cu motocicletele cand sunteti plecati mai multe zile?

Salutare! Vin cu rugaminte de sfat privind prima motocicleta. Am cautat și văzut o mulțime de modele, atât pe internet cât și în reprezentante, insa nu știu ce ar fi cel mai potrivit. Ceea ce îmi doresc e un motor pe care sa-l pot folosi atat de zi cu zi cât și la un drum ocazional lung(+300km). Menționez ca am 1.74 și 75kg. Momentan fluctueaz între: - triumph speed 400 - bmw gs 310 r - daytona zontes gk350/350 x2 - kawasaki z/speed 500 Toate au pro și contra, de aceea nici nu ma pot hotărî. Mi-aș dori în principal să am o poziție mai dreapta pe motor, de aici și tendința mare spre zona naked. De asemenea nu iau în calcul motocicletele adventure, deși ar fi ideale pentru ceea ce vreau eu, nu îmi plac vizual (no offense ) Bugetul disponibil ar fi pana în 7000 euro și îmi doresc sa achiziționez ceva nou. Mulțumiri nespuse tuturor! Asfalt uscat!

Salutare! Este prima data cand achizitionez un vehicul, va rog sa imi scuzati posibilele informatii eronate. Tocmai ce am achitat avansul pentru o motocicleta noua si nu stiu care sunt pasii urmatori. Cei de la reprezentanta mi-au spus ca primesc numere rosii si carte vehicului direct de acolo, eu fiind nevoit sa ma ocup de restul actelor. Care sunt pasi de urmat de aici inainte? O situatie suplimentara cu care ma confrunt este faptul ca am domiciliul in teritoriu, insa eu locuiesc in Bucuresti (Datorita locului de munca). Este posibil sa fac imatricularea in Bucuresti sau o sa fie necesar sa ma deplasez unde am domiciliul? Multumesc anticipat pentru orice raspuns!

salut sunt nou in domeniul `moto`/mechanica - am si eu o intrebare am o honda cbr 125/2015 injectie vreau sa va intreb ce este mai ok benzina de 95 sau benzina de 100 am tot vazut zilele astea pe net ca cica benzina de 100 nu este deloc buna ptr 125 uri de 5 luni am motocicltea si am bagat benzina doar de 100 de la omv nu am avut nici o problema cu ea si sper nici sa nu am deci mai pe scurt benzina de 100 afecteza motocicletele mutlumesc ptr raspuns o zi buna

Salut, in prezent am varsta de 15 ani si imi doresc sa dau de permis cat. A1 anul viitor deoarece motociclismul face parte din mine daca pot spune asa, adica cunosc totul despre motociclete de la modele si partea mecanica a acestora pana la sporturile practicate cu ajutorul acestora insa am nevoie de ajutor. Parintii mei nu sunt de acord cu aceasta pasiune a mea si nu vor sa ma lase sa dau de permis, acestia spunand ca este foarte periculos, ca am sa mor repede si ca probabil o sa fac accident foarte rapid la cat sunt eu de "vitezoman", aceasta perceptie pornind de la faptul ca eu mergeam destul de rapid pe bicicleta. am incercat de nenumarate ori sa vorbesc cu ei si sa le explic de ce am nevoie si de ce imi place atat de mult partea aceasta de motociclism insa fara niciun succes inca de la varsta de 14 ani cand am spus clar ca eu vreau si voi avea permis cat. A1. Parintii mei, in pofida faptului ca sunt impotriva ideii mele de a da de permis, ma sustin intr-un fel...mai mult moral, acestia asistandu-ma la evenimente si cumparandu-mi diferite chestii legate de motociclism insa nu este suficient pentru a imi lua gandul de la ideea de a avea propria motocicleta si de a avea independenta mobila pe care nu o am acuma. Daca ati putea sa-mi oferiti niste sfaturi legate de cum sa ii fac sa inteleaga ca voi avea grija de mine si ca nu voi fi un copil fara creier in trafic, as fi recunoscator. Tin sa precizez ca in familie avem rude si prieteni apropiati care au macar un motociclist in familie si asta ar putea sa-i determine pe ei sa nu ma lase.

Anu’ Domnului 2020, si doi gugustiuci se dau pe-o vaca pe TET Romania. Gugustiucul din spate e atat de incantat de ideea ca e un gugustiuc neinfricat si ca se poate da si singur prin tara pe barzaunele propriu, incat ii incolteste in minte o idee si mai creata, cum ca poate ar fi momentul sa nu se mai cocoloseasca si sa-si ia si el niste picioroange mai inalte si mai rapide. Un an, un A cu coronita (din prima, bitches ) si o expeditie la Techirghiol mai tarziu, Jolene intra in peisaj si Player 2 enters the game... (S-a strigat bingo pentru @Adrian M., care a suspectat inevitabilul.) Si ce face proaspatul absolvent cu permis in buzunar de nici doua luni, dar plin de entuziasm dupa tura cu Bart? Pai se da jos de pe saua din spate, ingrasa porcul in weekendul de dinainte cu vreo 500km solo, apoi impreuna cu El Capitan fura idei de la altii (din nou), si pleaca la drum pe unde vede cu ochii, de data asta fiecare cu agregatul lui – eu pe don’soara roscata CRF „de-un sfert” de mai sus, el pe al lui Husqvarna „Rolf” 701 Enduro. Planul? Was ist das? Rezervam cazare doar pentru primele doua nopti si plecam la drum cu o intentie nedefinita de a ajunge „undeva” prin Grecia, pe niste tarana, apoi sa esuam cu burta la soare si sa bagam in noi fructe de mare pana ne rostogolim mai ceva ca rotile motoarelor. What could possibly go wrong? Ziua 1: Bucuresti – Veliko Tarnovo Weeeeell, nu chiar Bucuresti. Pe langa Bucuresti. In directia gresita, evident. Asa ca marea mea expeditie initiatica incepe glorios cu un DN1 pe ploaie torentiala, si continua la fel de glorios, dar ceva mai „initiatic” cu un Bucuresti pe ploaie torentiala. Ma concentrez atat de tare sa nu ajung cu roatele-n sus inca din prima zi, incat nici nu-mi da prin cap sa pornesc GoPro-ul. Usurel, copacel, reusesc, totusi, sa ma tin binisor dupa El Capitan si al lui Rolf, iar dupa ce se opreste intr-un final si ploaia tragem pe dreapta intr-o benzinarie spre Giurgiu, pentru inspectii tehnice si momente artistice. Toate bune si frumoase, pare ca incepe vag a se lumina, iar morcovul de proportii epice cu care am plecat de acasa prinde a se micsora incet-incet cu fiecare kilometru in care, in mod incredibil si total neasteptat, nu ajung in sant. Si parca inainte sa-mi dau macar seama, ajungem la vecini. Sarbatoresc prima granita trecuta ca motociclist cu acte-n regula cu un mic topait de Pokemon fericit pe marginea drumului (in privirile curioase ale trecatorilor), apoi ne punem din nou in miscare. Nu trece mult pana peisajul incepe sa arate foarte cunoscut si trecem pe sub deja celebrul cartier-peste-tunel, iar eu jur ca deja pot sa miros Adana kebab-ul de la Shtastliveca. Ne lipim de un vinisor local cu care ne retragem la un pahar after-dinner, si asa se incheie prima zi de expeditie. Ploua din nou. Dar nu-mi pasa. Dupa atatia ani pe saua din spate am pierdut sirul plimbarilor pana in Veliko, ma simt aproape ca acasa aici. Si de data asta am venit pe rotile proprii. Pot sa vina si sezoane musonice, nimic nu-mi sterge ranjetul de pe fata. Ziua 2: Veliko Tarnovo – Komotini Dimineata ne intampina cu aceeasi ceata ca aseara, dar ploaia pare sa se fi imblanzit, si pana ne servim micul dejun si punem bagajele inapoi pe motoare, deja se lumineaza. Ma urc pe Jolene si imi dau seama ca dupa o singura zi deja o privesc cu alti ochi. Nu mai e bestia grea si inalta care-mi da emotii de fiecare data cand se abate de la verticala. Incep sa ma simt comod pe ea. Incep s-o vad la fel ca pe Bart, extensie a mea si cel mai bun companion de drum. Eu si ea in lumea larga. Si El Capitan. E si el pe-acolo pe undeva. Si tot asa mai trece o granita, apoi o zi. Pff... De ce-mi era mie asa frica? Ne cazam in Komotini si o luam agale spre vreo taverna sau alta, in timp ce mie nu-mi mai tace gura despre Jolene in sus si Jolene in jos, si cum descopar eu inclinatul in curbe, si cum nu e chiar atat de inspaimantator sa mergi peste 40, si cum cred ca o sa ma descurc minunat excursia asta. El Capitan rade de mine ca veteranul de razboi uitandu-se la recrutii jongland cu grenade, ca si cum ar sti el ceva ce eu nu stiu. Ceea ce nu-i tocmai neadevarat. El stie ca maine urmeaza primul offroad... Dupa cina ne retragem pe balconul hotelului cu o sticla de limoncello (hei, trebuie sarbatorita si a doua zi, nu?), si ne punem pe studiat harta. Cum prea mult asfalt strica, iar gugustiucului neexperimentat incepe sa i se urce la cap verticalitatea neintrerupta, planuim sa iesim in offroad drept din Komotini si sa facem vreo 70km de TET cu claia lui de curbe, apoi sa ne intoarcem pe asfalt in Iasmos, drept la vest de Komotini. De acolo tinem asfaltul tot spre vest pana-n Xanthi, unde avem iar un pic de offroad spre nord, pana la o cazare prin munte care gugustiucului fotograf ii aprinde tot felul de beculete artistice. Parca mi se ofileste un pic entuziasmul ala debordant de prima zi de scoala, dar incerc sa ma conving ca nu poate fi chiaaaaar atat de greu. Toata lumea-mi spune ca offroad-ul e mai usor pe motor decat pe scuter. Nu? Nu?? Ziua 3: Komotini – Xanthi Dimineata deja? Azi avem offroad? Sigur? Draci... O sa-mi rup gatul, nu-i asa? Dar ma urc pe motor si iau ziua pas cu pas, straduta cu straduta in urma lui Rolf, pana iesim din Komotini si de pe asfalt, pe un drum pietruit, cu nimic mai parsiv decat o ulita a satului. Tragem pe dreapta sa-l schimbam pe Gogu cu navigatia de TET, si pentru un minut uit de emotii si ma pierd admirand motoarele. Ce bine le sade lor impreuna! Da’ parca-i mai mumos ala rosu, asa-i? Daaaaa, mult mai mumos, manca-l-ar mama! Ulita se hotaraste totusi sa devina parsiva destul de repede, cu o bucata framantata de excavator, ca sa descurajeze din start doritorii de aventuri cu prea multe roti. ...Sau cu suficient de putine roti, nu suficient de multi kilometri in sa... I-o predau pe Jolene lui El Capitan, care purcede la a desumfla toate cele patru roti (doua ale mele, doua ale lui) pana la nivelul „s**t just got real”, si la a trece sleaurile pe rand, cu fiecare agregat in parte. Santurile dispar totusi la fel de brusc cum au aparut, si drumul devine din nou practicabil, chiar si pentru Pokemoni inepti. Dam chiar si de o bucata scurta de asfalt ratacit. Facem din nou pauza dupa vreo ora de mers si imi dau seama ca incepe sa se incline inapoi balanta in favoarea placerii drumului, si in defavoarea temerilor. Stiu ca offroad-ul asta e inca autostrada fata de ce (probabil) urmeaza, dar hei, tot n-am cazut inca. Si de unde Jolene mi se paruse pana acum la fel de mare si de intimidanta ca Rolf, uitandu-ma la motoare din lateral, unul langa altul, nu poate sa nu ma umfle rasul realizand pentru prima oara cat de tantar e ea fata de ditai burtosul. Inainte sa ridicam ancora imi fac curaj si prind GoPro-ul de Rolf, pentru ca, nu-i asa, toti suntem niste mici narcisisti, iar unii dintre noi prea si-au facut un obicei din a sta pe partea gresita a aparatului. Mai devreme sau mai tarziu se produce, totusi, inevitabilul. Imi fuge roata spate intr-un sant, ma dezechilibrez, reusesc s-o tin (am fost chiar mandra de mine), dar mi se opreste motorul. Repornesc, incerc sa plec (la deal), dar nu coordonez bine accelerarea cu lasatul franei, imi moare iar motorul, si de data asta nu mai reusesc s-o tin. Gravitatia 1 – gugustiucul 0. Jolene se culca gingas pe-o parte, iar eu raman in picioare (din nou, mandra de mine), cracanata cu un picior pe drum, si celalat pe un mic mal de pamant, undeva deasupra seii. Asta... n-a fost chiar atat de rau. Chiar terapeutic, intr-un fel. Acum ca mi-am luat prima cazatura (desi tehnic vorbind, sa nu uitam ca eu am ramas in picioare), ma simt cumva usurata, ca si cum mi s-ar fi demonstrat ca nu e chiar sfarsitul lumii, si nici ceva de care trebuie sa fiu ingrozita. El Capitan vine la interventie, si apoi ne continuam plimbarea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Drumul devine mai abrupt si mai bolovanos, dar deja ma simt mai bine in sa. Incet, dar sigur, ma tin dupa Rolf si incepe iar sa apara ranjetul ala tamp de squid fericit. Il aud pe El Capitan razand in casca si spunandu-mi ca merg pe Jolene la fel cum merg pe Bart, incet si hotarat, ca pe un tractor de jucarie. Mai cad o data cand uit sa iau o curba si-mi amintesc brusc prea tarziu, dar de data asta imi ridic singura motorul si ma pun in miscare repejor. Like a boss. Cativa kilometri si multe urcari mai tarziu, peisajul se deschide si deja incep sa chitai la fiecare curba dupa pauza de poze. Dar ne luam intr-un final la revedere de la drumurile de munte si ne intoarcem pe asfaltul nostru cel de toate zilele. Eu deja ma vad ca si ajunsa la cazare si sarbatorind inca o zi de mare succes, cand zeii motociclismului (si stradutele inguste, intortocheate si foarte, foarte abrupte ale Xanthi-ului vechi) gasesc cu cale sa intervina si sa-mi arda una peste bot. Incerc sa iau o stanga stransa si foarte hotarata in sus cu mai mult entuziasm decat imi permite viteza, asa ca o culc iar pe Jolene. Iar daca primele doua cazaturi au fost complet fara pagube (la mine sau la ea), asta e usor dureroasa. Pentru mine. Galeria de evacuare 1 – gugustiucul 0. Trec cele mai lungi cateva secunde din viata mea pana reusesc sa ma ridic de pe ea, timp in care interiorul coapsei mi se coace apetisant prin pantalon. Il las pe El Capitan s-o ridice pe tradatoare, iar eu intru in chioscul de langa si cer un Schweppes, perfect calma, ca si cum ar fi fost intentia mea de cand lumea sa ma imprastii in mijlocul satului. Il dau pe gat ca pe pietre incinse, ma urc din nou in sa si imi continuu drumul dupa El Capitan, cu coapsa pulsand dureros si moralul undeva sub nivelul marii. Aproape ca fusese o zi buna... Complet desumflata si cu increderea in mine franjuri, abordez crispat si temator curbe pe care cu o zi inainte as fi zburat cu incantare, si simt ca parca nu mai ajungem odata. Dar El Capitan ma stie mult prea bine, asa ca dupa cateva minute ma trage brusc pe dreapta, ma ia de-o aripa, si fara sa spuna un cuvant ma indreapta in directia unei mogaldete nedefinite in iarba. Un chiot si o lunga sesiune foto-video mai tarziu, ma urc din nou in sa mult mai vesela. Uneori e util sa ai inertia psihica a unui copil de 5 ani. Si asa ajungem in cele din urma la acea cazare de la capatul pamantului, fara alte incidente. And boy, did it deliver! Suntem intampinati cu bratele deschise, mai ceva ca fiii ratacitori, de Kostas, la randul lui motociclist batran, care nu rateaza ocazia sa ne arate XT-ul lui matusalemic, dar ingrijit cu batistuta. Noua ne aminteste instant si induiosator de Muttley, al nostru XT660X bombanitor care ne-a purtat pana-n Sicilia in prima noastra plimbare romantica pe doua roti, noi ii amintim lui Kostas de tineretile lui zbuciumate, se varsa o lacrima, se indoapa din partea casei doi gugustiuci amarati care deja se resemnasera la o cina de biscuiti, se admira un apus la o sticla de vin tot din partea casei (alcoolici? noi??), si noaptea cade peste doi calatori obositi si o basica de arsura mare cat pumnu’... Ziua 4: Xanthi – Kavala Azi ne continuam periplul prin offroad, dar cum, in ciuda numelui, si TET-ul mai are portiuni de asfalt, offroad-ul efectiv al zilei e relativ scurt, intrerupt, si nu foarte dificil, asa ca reusesc sa ma mentin pe doua si nu mai avem alte incidente. Incepem drumul in compania delicioasa a lui Kostas, cu sotia Vicky in spate, pe XT-ul antic, conducandu-ne pana in Xanthi, pe drumul pe care merg oamenii normali, nu cel direct si ridicol, ca „altii”. Ne intersectam scurt cu jungla provinciala greceasca, apoi alternam intre offroad simplut, asfalt decent, si pauze de mure, pana trecem de Kavala si ne cazam relativ devreme la un hotel generic pe plaja. Cu prima cina de fructe de mare la activ, ne parcam pe balconul hotelului cu sticla de vin reportata de ieri (gratie ofertei mai bune a lui Kostas) si admiram apusul deasupra... benzinariei de peste drum, cum balconul e pe partea evident gresita. Incepem sa cautam insula aia insorita, izolata, si utopica pe care sa ne petrecem vreo 3-4 zile de pauza la jumatea sejurul (planificat la doua saptamani de bananait incert), dar nu ajungem inca la nicio concluzie, asa ca rezervam deocamdata ceva mai la sud de Thessaloniki si ne bagam la somn. Ziua 5: Kavala – Thessaloniki Azi avem iarasi destul de mult offroad in plan, dar si o prognoza de ploi apocaliptice, asa ca ne rezervam cateva „portite” de revenit pe asfalt in caz de nevoie. Incepem cu o urcare si o coborare destul de prafuite si alunecoase, deasupra marii si apoi pana la buza ei... ...Continuam cu o bucata de asfalt de-a lungul coastei... ...Si apoi o luam brusc si pieptis in sus, pe un drum de tarana relativ nivelat, dar abrupt si cu petice mari si inselatoare de nisip afanat, intre praguri bolovanoase foarte solide. Ce mai, reteta succesului. Ma agat strans cu genunchii de Jolene ca de ultimul fir de iarba pe marginea prapastiei, ii dau hotarat gaz reechilibrandu-ma la limita de fiecare data cand imi fuge spatele, si reusesc sa urc cu bine pana pe un petic un pic mai plat, unde luam o pauza de evaluat situatia. Studiem harta, si drumul pare ca mai tine mult si bine tot asa, inca de cateva ori pe atat pana la urmatoarea posibila iesire pe asfalt, iar norii incep deja sa se arate urati la orizont. Ne multumim cu satisfactia ca am urcat pana aici macar pentru priveliste, intoarcem motoarele, mai stam cateva minute la poze, si o luam inapoi in jos. Cu nu mai mult de vreun km de offroad pana inapoi la asfalt, ma inec ca tiganul la mal si pe un damb de pamant pe care il coborasem fara probleme, la urcarea inapoi imi aluneca spatele pe margine si in sant, urmat prompt si de fata, si acolo raman. Nu imi moare motorul, nu scap agregatul, dar nici nu mai reusesc sa ies. Nici nu iesim bine din offroad, ca amenintarile se concretizeaza si incepe sa toarne hotarat si abundent. Mergem o vreme incet si (ne)sigur, pana gasim un colt unde sa ne refugiem ca doi sobolani murati ce ne aflam, ocazie cu care facem cunostinta cu fauna locala, la fel de murata ca si noi. Ploaia se potoleste intr-un final suficient cat sa ridicam din nou ancora, si mai oprim abia cand deja devine din nou uscat si cald, sa scapam de niste straturi si sa evacuam ceva balti clandestine. Ocolim aglomeratia urbana din Thessaloniki si ne cazam undeva mai la sud, tot pe plaja, si de data asta admiram apusul de pe partea corecta. Ne parcam pe balcon deasupra promenadei aglomerate si sclipicioase, cu restul de limoncello si cu harta in fata. Plimbare, plimbare, dar noi unde zacem? Dupa lupte seculare care au durat aproape doua pahare, ne gasim in sfarsit unicornul – o casuta pe faleza, cu o mana de bolovani privati in apa, intr-un satuc necunoscut pe nume Lefokastro. Drum lungut pana acolo, pe la vreo 300km (sa nu va aud, unii dintre noi inca au cerneala uda pe permis), dar pe asfalt, si relativ drept si plictisitor. Ne bagam la somn cu valurile marii in urechi si cu gandurile la paradisuri mediteraneene rupte de lume... Ziua 6 – 9: Lefokastro Conform asteptarilor, drumul de a doua zi e relativ nememorabil, dar are meritul de necontestat de a ne duce spre ceea ce se dovedeste a fi exact oaza la care speram, and then some. Suntem intampinati de Apostolia si Nicolas, care ne lasa practic casa pe maini, si ne dedam cu incantare (pentru urmatoarele trei zile jumate) traiului boem pe care-l vanam de aproape o saptamana prin pietre si praf. Plaja, bai in mare, taverne, si multe, multe pisici... <...Va urma...>

Am 16 ani si urmeaza sa imi fac permisu pentru A1. Am inceput deja scoala si ma gandesc sa imi achizitionez un cruiser, inca nu stiu exact ce. Problema este ca am niste dubii in legatura cu ambreiajul. Adica stiu cand trebuie folosit, dar nu inteleg exact ce face. Daca ar putea cineva sa imi explice mai amanuntit

Credeti ca aici, se poate vorbi "cam" despre orice? Asta ca sa nu mai avem reclamatii ca nu scriem conform topicului:d. Sper sa tina... Mult spor

Salutare! Am implinit recent 16 ani si ma gandeam sa dau de A1. Imi place foarte mult Yamaha MT 125, doar ca am cateva nelamuriri: 1. Cum este motocicleta ca marime pentru mine? (eu am 1,80m). Este prea mica/prea mare? 2. Cam cati km sunt "ok" la o astfel de motocicleta? Intreb pentru ca am gasit una cu 31.000 de km. Sunt prea multi? Multumesc!

Salut! Ce părere aveți de motocicletele de 125cc făcute de SYM? Pare o companie serioasa, dar sunt sceptic cu privire la fiabilitatea motoarelor. A avut cineva? Modelele de la SYM sunt 2: NH-X și NH-T Mulțumesc anticipat

Salutări! Am 17 ani și în curând urmează să dau proba practică pentru permis A1. 1. Mi-ați putea oferi o recomandare pentru o prima motocicleta? 2. Motocicletele marca Sym sunt ok? Unele au un aspect interesant dar nu sunt sigur de performanță și rezistența. Mulțumesc anticipat pentru răspuns:)

Dupa un sezon s-o pun si pe a mea "la avizier". YAMAHA XG250 - Tricker. (fab.'05, inmatriculata '07) E o motocicleta destul de rara, scumpa (imi luam R6 lejer ) , cam uratica "la fata" in schimb manevrabila, polivalenta, simpla... ideala pentru mine de inceput. Cum sunt atras de coclauri dar in general blocat in oras si incepator am considerat ca e cea mai buna si sigura optiune. Initial imi doream un BMW F650 GS dar am considerat ca pana ma obisnuiesc cu motocicleta e mai bun un Tricker iar spre deosebire de alte motociclete care-mi placeau, in general capre, am avantajul ca intretinerea o fac la numar de km nu la ore de functionare si pot sa o utilizez cu succes in general in oras total legal. Cei ce au facut scoala la "MotoLouis", la momentul acela, probabil au spus toti ca-si iau Tricker... eu chiar mi-am luat Si nu-mi pare rau. Ce i-am modificat fata de cum vine "de la mama ei": - toba BOS GTS SMX Series, cu dB killer (pentru asta-i multumesc fostului proprietar, Cristi) - far Polisport HALO KTM Edition - H4/HS1 - handguards Polisport Integral - aripa Polisport SM Line - scut din aluminiu (am cumparat-o cu un skid-plate dar am mai mesterit la forma) - chestii estetice, esapament facut negru termorezistent, i-am mai pus stop frana pe led, clar/smoked... zilele astea sa-i pun si blinkere asortate. Mai am sa-i iau cauciucuri, am fost la milimetru sa-i iau dar m-am gandit ca mai bine sa nu stea iarna nemiscata pe cauciucuri noi si in plus inclinam spre unul mai lat si mai inalt pe fata dar pana la urma voi merge pe cele din fabrica pentru ca daca o inscriu in afara acolo nu-i ca la romani cu "merge si asa".... si probabil niste neoprene pentru furca. Inca nu m-am decis daca neoprene sau burduf & service furca... la primavara. Originalul arata cam asa: poza nr.5

Salutare , în tot acest timp , cu tot cu pandemia asta , am stat sa ma gandesc si am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa astept pana la 18 ani , sa dau de permisul B si apoi după ce capăt experienta cu traficul (cum ar zice unii sa fac km) sa dau si de A2 ,adică practic sa sar peste A1 (din diferite motive). Acum vin cu intrebarea , voi ce recomandați , motocicleta facuta pentru A2 sau o motocicleta mai mare si limitată pentru A2? ( motociclete care chiar se pot limita la A2)

Salut ma numesc Valentin Cristian si am nevoie de niste sfaturi și sugestii . Am început scoala pentru A1 urmează să dau sala in aprilie. Si am un Suzuki RGT 125 care nu a fost folosit de 4 ani si am nevoie de niste sfaturi si sugestii ce sa schimb la el si ce sa verific Gen până când iau permisul sa il fac in stare de functionare Multumesc pentru răspunsuri!

Salut! Am simțit neapărat nevoie de a-mi exprima și eu gândurile imediat după ce am descoperit povestea lui Semaca, "Hai-hui prin Europa", pe care am citit-o ieri noapte și finalizând-o când brusc am realizat că nu mai avea mult până să răsară soarele de dimineață. În primul rând am să menționez faptul că sunt și eu posesor sau mai bine zis posesoare a unei superbe Viroage de 535, pentru care m-am aprofundat într-o dragoste desăvârșită. Numele ei este Esperanza, deoarece îmi oferă speranță pentru o lume mai bună și o îmbunătățită versiune a mea. Recunosc că sună cât se poate de siropos, dar cred în fiecare cuvânt pe care îl scriu aici în momentul de față. Draga mea Esperanza a fost achiziționată de către tatăl meu, fiind și el un extraordinar pasionat de motociclete și motociclism în sine. El conduce în prezent un Suzuki M800, iar în timpul liber se ocupă cu readucerea la viață a unor motociclete rusești (și nu numai), vechi, bătrâne și abandonate în putreziciune prin c-u-rțile prăfuite a unor căsuțe aflate în vârf de munte prin vecinătatea satului în care locuiesc părinţii lui, respectiv bunicii mei și tot odată satul în care tata și-a petrecut copilăria și a condus prima sa motocicletă (un Minsk de 125). Esperanza a avut destul de multe probleme la început. Fostul posesor al acesteia a străbătut Alpii călare pe ea şi de asemena şi cu pasager în spate, astfel motocicleta a avut de suferit diferite modificări pentru ai spori puterea. Momentan, inclusiv azi dimineaţă cât şi mâine, tata se va afla la garaj încercând încă odată să regleze carburatoarele şi după aceea, sper din suflet că va funcţiona aşa cum ar trebui. De fapt şi de drept, vreau să punctez faptul că deţin un permis de conducere A2 doar de luna trecută şi am învăţat să conduc pe câmp şi pe uliţă în faţa căşii de la ţară, Minks-ul cel vechi a lui tata, acu 3 ani, dacă nu cumva mă înşel. Până acuma am făcut drumuri prin oraş, alături de tata în faţa mea care să mă îndrume, apoi drumuri scurte precum cel până la Recaş, adică până în 50km, eu locuind în Timişoara. După trei săptămâni de la căpătarea permisului, am avut şi primul meu accident. Accident care nu costa în scăparea motorul de pe loc, cum mi s-a întâmplat deseori. Au urmat nenumărate ore de plâns şi înjurături, deşi din fericire nu am păţit nimic. A dat maşina în mine, dar eu mă alesesem doar cu câteva vânătăi, însă contactul cu asfaltul nu a fost tocmai prea plăcut, iar ţevile de eşapament ale Esperanzei au fost lovite destul de tare încât să le deformeze şi să stau o zi întreagă alături de tata încercând să le îndreptăm prin toate metodele posibile. După momentul accidentului am prins frică. Dar îmi era frică că o să-mi fie frică. Aşa că mi-am cerut scuze Esperanzei şi a doua zi m-am suit înapoi pe ea, încercând touşi să n-o forţez prea tare. Tremuram toată de emoții, de frică, de tot, efectiv eram pișată pe mine, vorba aia. Iar săraca, Espera, nici ea nu prea mai putea, aşa că tata se puse înapoi pe reparat. Dupaia au mai urmat diferite trasee, precum și plimbări prin oraş care efectiv sunt execrabile datorită aglomeraţiei. Eu mă plâng de traficul din Timişoara, dar nici nu vreau să-mi inchipui cum e să conduci pe străzile încinse şi pline ochi ale Bucureştiului. Dar încă nu am avut curajul, să merg de una singură fără cineva în fața mea. Weekendul acesta am parcurs cel mai lung traseu de până acum şi anume cei 170 de kilometrii până la Oradea. A fost incredibil şi mă simt incredibil că am reuşit să parcurg acest drum, fiind totuşi sfătuită de către tata şi prietenii lui is n-o fac fiindcă nu sunt pregătită. Bineînţeles că eu, încăpăţânată fiind, am insistat şi astfel m-am trezit ieşind din Timişoara, pe motor, cu prietenul tatălui meu pe motorul lui, în faţa mea şi cu mama, tata şi sora mea, în spatele meu cu maşina. În gândul meu eram ceva de genu „Aoleo, ce (cuvant urat) mea am făcut?! De ce dracu nu am putut sta liniştită şi să fi mers și eu în maşină cu părinţii?! Ai de (cuvant urat) mea amu nu mai am cum să mă întorc.” Dar până la jumătatea drumului înspre Arad, mă liniştisem complet şi eram al dracu de bucuroasă. Drumul a fost lejer și trecu repede. Am avut o mică peripeţie în momentul în care mă oprisem brusc în faţa unui semafor atârnache care nu-l vedea nici dracu, aflat prin Chișineu Criș. Pusesem o frână de nu mai aveam mult şi mi-aş fi luat zborul, motorul efectiv fugind de sub mine. Dar trecusem pân la urmă şi de pancarda Oradiei pe care scria „Bun Venit!” iar sentimentul care mă cuprinsese în momentul acela, e pur şi simplu de nedescris. A doua zi, la întoarcere, însă, fu puţin mai greu. Obosită fiind, am plecat val-vârtej speriaţi că ne va prinde ploaia, alimentasem undeva prin apropiere şi am pornit la drum. Însă Espera, nici ea, precum nici eu, nu era în apele ei deloc şi pur şi simplu nu înţelegeam de ce. Efectiv se îneca orice manevră aş fi făcut, şi abia pleca de pe loc. Nu ştiam ce să-i mai fac, nu înţelegeam de ce, ce se întâmplă, pentru că la dus nu avusesem probleme de genu, decât cele regular cu care eram deja obişnuită şi ştiam cum să reacţionez în asupra lor. Ne-am oprit în Arad, unde m-am pus în fund şi am început să plâng şi de oboseală şi de durere şi de foame şi de sete şi din cauza durerii Esperanzei. Tata mai un pic şi ar fi început să-mi sară în cap și să-mi reproșeze că „Vezi?! Ți-am zis că e greu, ți-am zis că nu ești pregătită și că așa va fi! Te-a mâncat undeva, când puteai să stai liniștită, amu plângi!” Dar s-a abținuit aproape admirabil, mi-a cumpărat un Mc Puișor și o înghețată și am continuat cu chiu cu vai până acasă. Am uitat să menționez că amicul lui, cel care venise cu noi cu motoru în fața mea, plecase mai devreme și deci cel care a rămas să mă ghideze a fost tata cu mașina, iar eu siempre sola fugind după el călare pe Espera. Reușisem deci să mă liniștesc și să mă reambiționez și am ajuns, pân la urmă, safe and sound acasă. Astăzi am aflat care era de fapt problema pe care o îndura draga Espera, și e de fapt vechea poveste cu carburatoarele (nu știu să ofer mai multe detalii, fiindcă nu mă pricep) și tot odată benzina proastă achiziționată din Petromul din Oradea. Dar până weekendul viitor, vom fi amândouă apte de încă un drum, de data aceasta mai scurt, pân la Lugoj (60-7-km). Sper că povestioara mea nu va plictisi total și sper că într-o oarecare măsura v-a impresionat dragostea și bucuria mea pentru acest obiect pe două roți, personificat și însuflețit. Ideea e că, deși momentan nu e mult, iar experienta mea e măruntă, sper că într-o bună zi voi impărtăși și eu povești incredibile ca ale altor motocicliști experimentați. Mă simt incredibil de bucuroasă și mulțumită de mine, momentan, deoarece am străbătut cei 170km. De fapt e extraordinar ce am trăit weekendul acesta și nu pot relata în cuvinte cât de mare este plăcerea și satisfacția de a conduce o motocicletă la drum lung. Cum ziceam, încet încet, sper că voi căpăta din ce în ce mai multă experiență și voi reuși cât mai curând, măcar până la lucru să merg singură cu Espera fără ca tata să mă escorteze, și cândva, la momentul potrivit, voi pleca și eu Hai-hui prin Europa. Îi mulțumesc lui Semaca pentru lectura sa deosebită și sursa de inspirație pe care o reprezintă pentru mulți alți motocicliști, ci nu doar pentru începători amețiți și visători ca mine.

Salutare, Povestea e clasica, acum 15-16 ani m-am urcat pe Mobra si pe Hoinar si de atunci visez propria mea motocicleta. Ei bine, anul asta visul va deveni realitate. Am nevoie insa de sfaturi. Shortlistul este Honda Transalp Yamaha Tenere Suzuki Freewind Aprilia Pegaso BMW GS650 Bugetul este 1000-2000E, constrangerea principala este inaltimea mea (1.90m). Din cate vad, Transalp-ul se incadreaza cel mai bine in buget si este foarte popular (asta imi zice ca nu voi avea probleme in gasirea pieselor in caz de nevoie) insa nu imi dau seama daca este de dimensiune necesara pentru mine. Alt lucru important pentru mine e "range-ul". Imi place mult sa calatoresc si planuiesc Moscova, St. Petersburg, Istanbul cu motorul - pentru asta stiu ca Transalpul nu este "comod". Ce ma puteti sfatui? Multumesc

Salutare! Pentru membrii cunoscatori, am si eu o rugaminte, respectiv sa ma ajutati cu ceva idei despre modele potrivite de motocicleta. Ceea ce stiu este ca imi doresc un fel de combinatie intre chopper si naked, pentru ca imi place si ma simt bine ca si pozitie pe chopper, pentru drumuri mai lungi, dar o folosesc intens in oras. Prin urmare, caut ceva care sa fie destul de supla cat sa pot circula usor printre masini. Totodata, vreau sa aiba minim 500 cmc si maxim 700, caci peste deja e prea mare/grea pentru mine, ca femeie, cu permis de doar 1 anisor Am avut pana mai ieri o motocicleta de inceput, un Kawasaki EL 252, cu care m-am inteles foarte bine in oras, dar am simtit nevoia de ceva mai puternic si asezat, la drum intins. Kawa era din 1998 si as vrea totusi sa trec la una mai noua, minim 2001-2002, ca sa reduc din riscurile ce tin de vechimea motocicletei. Ca buget, am undeva la 2200 EUR si am posibilitatea sa o si transport din afara, poate chiar sa gasesc pe cineva care sa ma ajute sa o testez acolo. Trebuie doar sa ma decid asupra modelului... Cochetez cu ideea de Virago 535. Voi ce ziceti? Multumesc anticipat!

Salut! Cati km are rodajul, si ce ar trebui sa am in vedere in aceasta perioada? Multumesc anticipat!

Salut, ma numesc Nita Alexandru Florin si am 32 de ani. Sunt din Bucuresti si am ceva probleme cu spatele ( am 4 vertebre tasate L5-S1 ) imi plac foarte mult motocicletele si am zis anul acesta sa fac un efort si sa imi cumpar si eu una. Am mai detinut pentru o perioada foarte scurta un scuter Aprilia Leonardo 250 si o Honda Dominator RD02 dar din cauza problemelor cu spatele am fost nevoit sa renunt. Acum ma simt mai bine si am inceput sa imi caut o motocicleta, nu am mai condus de 3-4 ani si am decis sa inchiriez doua motociclete sa vad care imi place mai mult. Am mers cu un Bandit 600 si un CB 500 si mi-a ramas la suflet CB-ul asa ca am inceput cautarea:) Am gasit motocicleta la un user Ok din Campina si cand am vazut-o a fost dragoste la prima cheie. Am adus motoreta acasa si m-am apucat de treaba. Primul lucru pe care l-am facut am trimis saua la retapitat (era crapata) si am cumparat toate consumabilele pentru ea. Cand am efectuat schimbul de ulei am observat ca filetul era praf si m-a ajutat un strungar sa refac filetul interior si un nou surub pentru baia de ulei. Apoi am schimbat uleiul, filtru aer, filtru ulei, bujiile si lichidul de racire. Am curatat foarte bine cu spray de contacte comenzile de pe ghidon pentru ca nu prea mai faceau contact bine din cauza ca motoreta nu mai era folosita. Am invatat sa curat si sa reglez lantul de transmisie multumita userului ZIDU si dupa cateva sute de km s-a rupt cablul de ambreaiaj ( a ramas in cateva fire dar am putut sa ajung acasa cu ea ) Am comandat unul nou la Honda pentru 135 ron si am invatat sa il reglez si sa il gresez. Acum am mare incredere in ea ca ma duce si aduce si simt ca pot sa plec oriunde cu ea. Vreau sa recomand aceasta motocicleta incepatorilor care nu au foarte multi bani pentru inceput. Este foarte prietenoasa si tine cu casa din prisma costurilor de expolatare. Eu am folosit-o excusiv pentru a merge la serviciu aproximativ 20 km pe zi, este foarte economica fac aproximativ 320 km pana intra pe rezerva, cel mai mult am alimentat de 99 de lei. Este foarte usor de condus, are o ciclistica foarte buna si un motoras foarte vioi cu un cuplu foarte bun pentru oras si nici nu iese in evidenta ca sa atraga atentia daca stai la bloc sau intr-o zona unde nu ai la dispozitie garaj. Dupa aproximativ 2 luni de mers zilnic am inceput sa merg mult mai bine, sa imi cunosc motoreta si atunci am devenit dornic sa incep sa ies din oras si sa ma plimb mai mult. Dupa aceste 2 luni am facut o criza la un rinichi, nestiind ca am priatra la cel stang. Nu m-a suparat niciodata dar din cauza vibratiilor cred ca a deplasat-o de la locul ei si atunci au inceput durerile. Dupa ce am descoperit piatra ( aproximativ 1 cm ) nu am avut bani sa merg sa o sparga cu ultrasunete ( cat era in rinichi ) si am mai mers inca 2 saptamani la serviciu cu ea asteptand sa iau salariu si sa merg la doctor dar intre timp priatra a plecat din rinichi in vezica si apoi a inceput adevarata distractie. Aceasta imi bloca canalul si nu puteam urina (este oribila senzatia) , interventia ma costa 2000 ron ( se intervine prin uretra ) si cand nu puteam sa urinez ieseam repede cu CB-ul 2-3 ture de cartier ca sa mute piatra de acolo in ideea de a strange banii pentru interventie. Dar ea a reusit sa aseze piatra perfect si am eliminat-o natural ( economie de 2000 ron , pe care nu ii aveam inca) Asa ca am rugat colegii de pe forum sa imi recomande un traseu din Bucuresti spre Transfagarasean si retur, la serviciu sunt ceva probleme si nu am putut sa imi iau decat o zi libera asa ca a fost o tura superba de o zi. Nu am putut sa dorm deloc de griji noaptea si pe la 5 am plecat de acasa, am mers si am alimentat apoi A3 - Ploiesti - Brasov - Fagaras - Transfagarasean - Curtea de Arges - Pitesti - acasa total 593 de km. Vreau sa spun ca la drum lung a fost cu totul alta motocicleta, o iubesc:). Autostrada a fost foarte plictisitoare si adevarata distractie a inceput de pe la Comarnic unde am descoperit cat de bine isi tine trasa si cat este de manevrabila, motorul trage foarte bine si pe decelerare are o tonalitate foarte frumoasa ( imi place foarte mult ). Dupa maxim 250 km am luat o pauza pentru ca imi amortise fundul si intr-un final am inceput sa urc spre Balea Lac, peisajul este superb si motocicleta s-a comportat excelent. Acolo m-am imprietenit cu un grup de Nemti si Polonezi cu niste superbe BMW-uri, iar un domn din grup a spus ca mi-a studiat felul cum abordez virajele si felul cum stau pe moto. Apoi mi-a spus sa nu mai gandesc asa mult, sa fiu mai relaxat si doar sa ma uit unde vreau sa ajung si totul va fi mult mai bine. Am urcat si coborat de 3 ori si vreau sa spun ca a fost genial sfatul sau, intrare in viraj in treapta potrivita cu viteza care trebuia si trasa ideala pentru viraj, motocicleta m-a ajutat enorm iar momentul a fost Priceless:) Inca mai am Chicken Strips dar sunt foarte multumit de experienta pe care am trait-o, totusi anvelopele mele sunt din 2007. Inca sunt fara cuvinte, este o motocicleta superba care imi satisface toate dorintele si in iarna vreau sa ii cumpar capete de ghidon, un set nou de anvelope si sa o delimitez+schimburile uzuale. Am sa aleg tot timpul drumul mai serpuit in detrimentul autostrazii, chiar daca este mai lung pentru ca acolo ma simt cel mai bine cu CB-ul meu. Din pacate dupa ce am ajuns acasa m-a deranjat spatele destul de tare, ma gandesc poate din cauza pozitiei in sa ( multe ore ), curent, transpiratie pe spate sau poate toate combinate. Recomand cu caldura acest model de motocicleta, face tot ce ai nevoie cu costuri minime, de intretinere, achizitie etc. Faci naveta prin oras cu un consum decent dar cu o experienta de motocicleta mare, foarte manevrabila si cu un sunet superb daca are o toba mai sport, mai ales pe decelerare. Nota 10+ *sunt motociclete mult mai frumoase,rapide,etc decat CB-ul meu dar pentru ce o folosesc eu este super tare. Ma scuzati ca am scris atat de mult. Multumesc. Alex » Post actualizat in 17 Aug 2015 23:35 Cateva imagini:) » Post actualizat in 17 Aug 2015 23:37 Imi cer scuze ca nu am au aparut in ordinea in care vroiam. Seara Buna.

Buna ziua, de vreo saptamana am intrat si eu in randul posesorilor de enduro, sau mai bine zis hard-enduro, am achizitionat un Husaberg Fe501 din 2003. Problema este ca atunci cand am luat motorul a pornit foarte usor la automat, dupa ce am ajuns acasa bateria moarta, am luat bateria noua dar refuza sa porneasca. Am nevoie de niste sfaturi cum as putea sa il pornesc mai usor la pedala,pana acum nu am reusit . Multumesc anticipat

Salut,probabil deschid un post care mergea mai mult pe forumurile scuteristiilor.Am citit tot ce m-a interesat pe forum(am sarit de partiile despre enduro,touring,supermoto si alte lucruri care nu m-au interesat foarte mult,insa am citit tot ce inseamna legislatie(?) ,sfaturile pentru incepatori ,tehniciile de virare si controlul acceleratiei(mai ales la aproape 20 de ani ai mei). Dar sa ma prezint si eu:ma numesc Cristi,si de azi sunt posesorul unei Aprilia rs 50 .Este din 2001.Am cautat ceva pana am gasit-o si la un pret potrivit pentru mine(e printre putinele care nu sunt furate,merge,nu are probleme cu partea mecanica,si are acte in romana).Fostul proprietar se lauda ca a prins vreo 110 -120 dar ....oricum nu ma intereseaza cat prinde ea la limita,pentru ca oricum la inceput merg si eu in limite,ma uit atent,(cam ca toata lumea la inceput).Sunt o persoana care a facut scoala pentru A(nu zic ca te invata ceva prea avansat) dar nu am mai dat poligonul(inca se dadea doar poligonul ca aveam sala luata....dar admiterea si alte aspecte m-au tinut departe).Sunt o persoana prietenoasa si as vrea sa cunosc mai multi posesori chiar si din clase mai mari. Asfalt uscat tuturor!