Sari la conținut

TET Grecia cu lamaia pe numar


Postări Recomandate

Anu’ Domnului 2020, si doi gugustiuci se dau pe-o vaca pe TET Romania. Gugustiucul din spate e atat de incantat de ideea ca e un gugustiuc neinfricat si ca se poate da si singur prin tara pe barzaunele propriu, incat ii incolteste in minte o idee si mai creata, cum ca poate ar fi momentul sa nu se mai cocoloseasca si sa-si ia si el niste picioroange mai inalte si mai rapide. Un an, un A cu coronita (din prima, bitches 😎) si o expeditie la Techirghiol mai tarziu, Jolene intra in peisaj si Player 2 enters the game...

 

51622998060_5d1f31f0de_k.jpg

 

(S-a strigat bingo pentru @Adrian M., care a suspectat inevitabilul.)

 

Si ce face proaspatul absolvent cu permis in buzunar de nici doua luni, dar plin de entuziasm dupa tura cu Bart? Pai se da jos de pe saua din spate, ingrasa porcul in weekendul de dinainte cu vreo 500km solo, apoi impreuna cu El Capitan fura idei de la altii (din nou), si pleaca la drum pe unde vede cu ochii, de data asta fiecare cu agregatul lui – eu pe don’soara roscata CRF „de-un sfert” de mai sus, el pe al lui Husqvarna „Rolf” 701 Enduro.

 

Planul? Was ist das?

 

Rezervam cazare doar pentru primele doua nopti si plecam la drum cu o intentie nedefinita de a ajunge „undeva” prin Grecia, pe niste tarana, apoi sa esuam cu burta la soare si sa bagam in noi fructe de mare pana ne rostogolim mai ceva ca rotile motoarelor.

 

What could possibly go wrong?

 

 

Ziua 1: Bucuresti – Veliko Tarnovo

 

Weeeeell, nu chiar Bucuresti. Pe langa Bucuresti. In directia gresita, evident. Asa ca marea mea expeditie initiatica incepe glorios cu un DN1 pe ploaie torentiala, si continua la fel de glorios, dar ceva mai „initiatic” cu un Bucuresti pe ploaie torentiala. Ma concentrez atat de tare sa nu ajung cu roatele-n sus inca din prima zi, incat nici nu-mi da prin cap sa pornesc GoPro-ul. Usurel, copacel, reusesc, totusi, sa ma tin binisor dupa El Capitan si al lui Rolf, iar dupa ce se opreste intr-un final si ploaia tragem pe dreapta intr-o benzinarie spre Giurgiu, pentru inspectii tehnice si momente artistice.

 

51621831118_8d04a389c5_k.jpg

 

Toate bune si frumoase, pare ca incepe vag a se lumina, iar morcovul de proportii epice cu care am plecat de acasa prinde a se micsora incet-incet cu fiecare kilometru in care, in mod incredibil si total neasteptat, nu ajung in sant.

 

Si parca inainte sa-mi dau macar seama, ajungem la vecini.

 

51622255974_ce230fb3cf_k.jpg

 

51620776202_0ee9c7dbb9_k.jpg

 

Sarbatoresc prima granita trecuta ca motociclist cu acte-n regula cu un mic topait de Pokemon fericit pe marginea drumului (in privirile curioase ale trecatorilor), apoi ne punem din nou in miscare. Nu trece mult pana peisajul incepe sa arate foarte cunoscut si trecem pe sub deja celebrul cartier-peste-tunel, iar eu jur ca deja pot sa miros Adana kebab-ul de la Shtastliveca.

 

51621607811_2dcf535ed3_k.jpg

 

51621830718_a43285bf1d_k.jpg

 

51621609486_1f64f6d30c_k.jpg

 

51621833033_89a823b5de_k.jpg

 

51622475585_743c9ca317_k.jpg

 

Ne lipim de un vinisor local cu care ne retragem la un pahar after-dinner, si asa se incheie prima zi de expeditie. Ploua din nou. Dar nu-mi pasa. Dupa atatia ani pe saua din spate am pierdut sirul plimbarilor pana in Veliko, ma simt aproape ca acasa aici. Si de data asta am venit pe rotile proprii. Pot sa vina si sezoane musonice, nimic nu-mi sterge ranjetul de pe fata.

 

51621608311_b4c67a5bf8_k.jpg

 

51621831513_9e45aaeb91_k.jpg

 

 

Ziua 2: Veliko Tarnovo – Komotini

 

Dimineata ne intampina cu aceeasi ceata ca aseara, dar ploaia pare sa se fi imblanzit, si pana ne servim micul dejun si punem bagajele inapoi pe motoare, deja se lumineaza.

 

51622488195_b959ff4df9_k.jpg

 

Ma urc pe Jolene si imi dau seama ca dupa o singura zi deja o privesc cu alti ochi. Nu mai e bestia grea si inalta care-mi da emotii de fiecare data cand se abate de la verticala. Incep sa ma simt comod pe ea. Incep s-o vad la fel ca pe Bart, extensie a mea si cel mai bun companion de drum. Eu si ea in lumea larga. Si El Capitan. E si el pe-acolo pe undeva.

 

51622271504_e8f7c7cbb9_k.jpg

 

51622488835_160d21826d_k.jpg

 

51620788797_0632e6f039_k.jpg

 

Si tot asa mai trece o granita, apoi o zi. Pff... De ce-mi era mie asa frica? Ne cazam in Komotini si o luam agale spre vreo taverna sau alta, in timp ce mie nu-mi mai tace gura despre Jolene in sus si Jolene in jos, si cum descopar eu inclinatul in curbe, si cum nu e chiar atat de inspaimantator sa mergi peste 40, si cum cred ca o sa ma descurc minunat excursia asta. El Capitan rade de mine ca veteranul de razboi  uitandu-se la recrutii jongland cu grenade, ca si cum ar sti el ceva ce eu nu stiu. Ceea ce nu-i tocmai neadevarat. El stie ca maine urmeaza primul offroad...

 

51622271709_6409e48fd1_k.jpg

 

51620789207_5a1647078f_k.jpg

 

51621846893_735e37f7b7_k.jpg

 

Dupa cina ne retragem pe balconul hotelului cu o sticla de limoncello (hei, trebuie sarbatorita si a doua zi, nu?), si ne punem pe studiat harta. Cum prea mult asfalt strica, iar gugustiucului neexperimentat incepe sa i se urce la cap verticalitatea neintrerupta, planuim sa iesim in offroad drept din Komotini si sa facem vreo 70km de TET cu claia lui de curbe, apoi sa ne intoarcem pe asfalt in Iasmos, drept la vest de Komotini. De acolo tinem asfaltul tot spre vest pana-n Xanthi, unde avem iar un pic de offroad spre nord, pana la o cazare prin munte care gugustiucului fotograf ii aprinde tot felul de beculete artistice.

 

Parca mi se ofileste un pic entuziasmul ala debordant de prima zi de scoala, dar incerc sa ma conving ca nu poate fi chiaaaaar atat de greu. Toata lumea-mi spune ca offroad-ul e mai usor pe motor decat pe scuter. Nu? Nu??

 

 

Ziua 3: Komotini – Xanthi

 

Dimineata deja? Azi avem offroad? Sigur? Draci... O sa-mi rup gatul, nu-i asa?

 

Dar ma urc pe motor si iau ziua pas cu pas, straduta cu straduta in urma lui Rolf, pana iesim din Komotini si de pe asfalt, pe un drum pietruit, cu nimic mai parsiv decat o ulita a satului. Tragem pe dreapta sa-l schimbam pe Gogu cu navigatia de TET, si pentru un minut uit de emotii si ma pierd admirand motoarele. Ce bine le sade lor impreuna! Da’ parca-i mai mumos ala rosu, asa-i? Daaaaa, mult mai mumos, manca-l-ar mama!

 

51621856488_82ea558bd4_k.jpg

 

51620799522_fe0cc5e443_k.jpg

 

Ulita se hotaraste totusi sa devina parsiva destul de repede, cu o bucata framantata de excavator, ca sa descurajeze din start doritorii de aventuri cu prea multe roti.

 

...Sau cu suficient de putine roti, nu suficient de multi kilometri in sa...

 

I-o predau pe Jolene lui El Capitan, care purcede la a desumfla toate cele patru roti (doua ale mele, doua ale lui) pana la nivelul „s**t just got real”, si la a trece sleaurile pe rand, cu fiecare agregat in parte.

 

51622280869_7363970c32_k.jpg

 

51621633066_ec3bb27c64_k.jpg

 

51620800652_1e52349f1c_k.jpg

 

51621634201_4f8f892748_k.jpg

 

Santurile dispar totusi la fel de brusc cum au aparut, si drumul devine din nou practicabil, chiar si pentru Pokemoni inepti. Dam chiar si de o bucata scurta de asfalt ratacit.

 

51622499050_43f9122e3a_k.jpg

 

51622496015_32f4f4e3bc_k.jpg

 

Facem din nou pauza dupa vreo ora de mers si imi dau seama ca incepe sa se incline inapoi balanta in favoarea placerii drumului, si in defavoarea temerilor. Stiu ca offroad-ul asta e inca autostrada fata de ce (probabil) urmeaza, dar hei, tot n-am cazut inca.

 

Si de unde Jolene mi se paruse pana acum la fel de mare si de intimidanta ca Rolf, uitandu-ma la motoare din lateral, unul langa altul, nu poate sa nu ma umfle rasul realizand pentru prima oara cat de tantar e ea fata de ditai burtosul.

 

51620797937_a4cd938458_k.jpg

 

51621862238_1d764bf191_k.jpg

 

Inainte sa ridicam ancora imi fac curaj si prind GoPro-ul de Rolf, pentru ca, nu-i asa, toti suntem niste mici narcisisti, iar unii dintre noi prea si-au facut un obicei din a sta pe partea gresita a aparatului.

 

51621632926_3a069d73e0_k.jpg

 

51620799682_2bfc9a6e21_k.jpg

 

51621856908_c30f48b4a6_k.jpg

 

51621632791_c17394087b_k.jpg

 

51622498820_be8abec9d6_k.jpg

 

Mai devreme sau mai tarziu se produce, totusi, inevitabilul. Imi fuge roata spate intr-un sant, ma dezechilibrez, reusesc s-o tin (am fost chiar mandra de mine), dar mi se opreste motorul. Repornesc, incerc sa plec (la deal), dar nu coordonez bine accelerarea cu lasatul franei, imi moare iar motorul, si de data asta nu mai reusesc s-o tin.

 

Gravitatia 1 – gugustiucul 0.

 

Jolene se culca gingas pe-o parte, iar eu raman in picioare (din nou, mandra de mine), cracanata cu un picior pe drum, si celalat pe un mic mal de pamant, undeva deasupra seii.

 

Asta... n-a fost chiar atat de rau. Chiar terapeutic, intr-un fel. Acum ca mi-am luat prima cazatura (desi tehnic vorbind, sa nu uitam ca eu am ramas in picioare), ma simt cumva usurata, ca si cum mi s-ar fi demonstrat ca nu e chiar sfarsitul lumii, si nici ceva de care trebuie sa fiu ingrozita. El Capitan vine la interventie, si apoi ne continuam plimbarea, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

 

Drumul devine mai abrupt si mai bolovanos, dar deja ma simt mai bine in sa. Incet, dar sigur, ma tin dupa Rolf si incepe iar sa apara ranjetul ala tamp de squid fericit. Il aud pe El Capitan razand in casca si spunandu-mi ca merg pe Jolene la fel cum merg pe Bart, incet si hotarat, ca pe un tractor de jucarie.

 

51622497285_3c310cc0f2_k.jpg

 

51621632971_054e37cb31_k.jpg

 

51622497335_75c817bffb_k.jpg

 

Mai cad o data cand uit sa iau o curba si-mi amintesc brusc prea tarziu, dar de data asta imi ridic singura motorul si ma pun in miscare repejor. Like a boss.

 

Cativa kilometri si multe urcari mai tarziu, peisajul se deschide si deja incep sa chitai la fiecare curba dupa pauza de poze.

 

51620797092_aa750a3ba1_k.jpg

 

51622279369_fbdc76cc44_k.jpg

 

51622279559_ab932a9c55_k.jpg

 

51620797562_fb6e0a1aeb_k.jpg

 

51621630886_8c59ce915d_k.jpg

 

51621635131_6219c9a6f8_k.jpg

 

51620803942_f6d6b91197_k.jpg

 

51621861798_b91afcded3_k.jpg

 

Dar ne luam intr-un final la revedere de la drumurile de munte si ne intoarcem pe asfaltul nostru cel de toate zilele. Eu deja ma vad ca si ajunsa la cazare si sarbatorind inca o zi de mare succes, cand zeii motociclismului (si stradutele inguste, intortocheate si foarte, foarte abrupte ale Xanthi-ului vechi) gasesc cu cale sa intervina si sa-mi arda una peste bot.

 

Incerc sa iau o stanga stransa si foarte hotarata in sus cu mai mult entuziasm decat imi permite viteza, asa ca o culc iar pe Jolene. Iar daca primele doua cazaturi au fost complet fara pagube (la mine sau la ea), asta e usor dureroasa. Pentru mine.

 

Galeria de evacuare 1 – gugustiucul 0.

 

Trec cele mai lungi cateva secunde din viata mea pana reusesc sa ma ridic de pe ea, timp in care interiorul coapsei mi se coace apetisant prin pantalon.

 

Il las pe El Capitan s-o ridice pe tradatoare, iar eu intru in chioscul de langa si cer un Schweppes, perfect calma, ca si cum ar fi fost intentia mea de cand lumea sa ma imprastii in mijlocul satului. Il dau pe gat ca pe pietre incinse, ma urc din nou in sa si imi continuu drumul dupa El Capitan, cu coapsa pulsand dureros si moralul undeva sub nivelul marii. Aproape ca fusese o zi buna...

 

Complet desumflata si cu increderea in mine franjuri, abordez crispat si temator curbe pe care cu o zi inainte as fi zburat cu incantare, si simt ca parca nu mai ajungem odata.

 

Dar El Capitan ma stie mult prea bine, asa ca dupa cateva minute ma trage brusc pe dreapta, ma ia de-o aripa, si fara sa spuna un cuvant ma indreapta in directia unei mogaldete nedefinite in iarba.

 

51622496240_eb0e7b124e_k.jpg

 

Un chiot si o lunga sesiune foto-video mai tarziu, ma urc din nou in sa mult mai vesela. Uneori e util sa ai inertia psihica a unui copil de 5 ani.

 

Si asa ajungem in cele din urma la acea cazare de la capatul pamantului, fara alte incidente. And boy, did it deliver!

 

51622499325_0ddcdc610c_k.jpg

 

51621634961_fcf9786ec9_k.jpg

 

51621634431_840330e85e_k.jpg

 

51621858638_8bd0d0df24_k.jpg

 

51620800392_c42a1dc005_k.jpg

 

Suntem intampinati cu bratele deschise, mai ceva ca fiii ratacitori, de Kostas, la randul lui motociclist batran, care nu rateaza ocazia sa ne arate XT-ul lui matusalemic, dar ingrijit cu batistuta.

 

Noua ne aminteste instant si induiosator de Muttley, al nostru XT660X bombanitor care ne-a purtat pana-n Sicilia in prima noastra plimbare romantica pe doua roti, noi ii amintim lui Kostas de tineretile lui zbuciumate, se varsa o lacrima, se indoapa din partea casei doi gugustiuci amarati care deja se resemnasera la o cina de biscuiti, se admira un apus la o sticla de vin tot din partea casei (alcoolici? noi??), si noaptea cade peste doi calatori obositi si o basica de arsura mare cat pumnu’...

 

51621853843_5eb4b9724b_k.jpg

 

 

Ziua 4: Xanthi – Kavala

 

Azi ne continuam periplul prin offroad, dar cum, in ciuda numelui, si TET-ul mai are portiuni de asfalt, offroad-ul efectiv al zilei e relativ scurt, intrerupt, si nu foarte dificil, asa ca reusesc sa ma mentin pe doua si nu mai avem alte incidente.

 

Incepem drumul in compania delicioasa a lui Kostas, cu sotia Vicky in spate, pe XT-ul antic, conducandu-ne pana in Xanthi, pe drumul pe care merg oamenii normali, nu cel direct si ridicol, ca „altii”.

 

51621681286_09001e6703_k.jpg

 

51621680976_487933b654_k.jpg

 

51622328729_71e7205606_k.jpg

 

51621680551_a0b3a77378_k.jpg

 

Ne intersectam scurt cu jungla provinciala greceasca, apoi alternam intre offroad simplut, asfalt decent, si pauze de mure, pana trecem de Kavala si ne cazam relativ devreme la un hotel generic pe plaja.

 

51621904558_c5060a222c_b.jpg

 

51622328589_3ca2afe2be_k.jpg

 

51621904428_249b1aa368_k.jpg

 

51622545570_50ceb7e210_k.jpg

 

51622545690_bab2f931c3_k.jpg

 

Cu prima cina de fructe de mare la activ, ne parcam pe balconul hotelului cu sticla de vin reportata de ieri (gratie ofertei mai bune a lui Kostas) si admiram apusul deasupra... benzinariei de peste drum, cum balconul e pe partea evident gresita.

 

Incepem sa cautam insula aia insorita, izolata, si utopica pe care sa ne petrecem vreo 3-4 zile de pauza la jumatea sejurul (planificat la doua saptamani de bananait incert), dar nu ajungem inca la nicio concluzie, asa ca rezervam deocamdata ceva mai la sud de Thessaloniki si ne bagam la somn.

 

 

Ziua 5: Kavala – Thessaloniki

 

Azi avem iarasi destul de mult offroad in plan, dar si o prognoza de ploi apocaliptice, asa ca ne rezervam cateva „portite” de revenit pe asfalt in caz de nevoie.

 

Incepem cu o urcare si o coborare destul de prafuite si alunecoase, deasupra marii si apoi pana la buza ei...

 

51622558705_f1c419cc8b_k.jpg

 

...Continuam cu o bucata de asfalt de-a lungul coastei...

 

51621917478_daf30f28b9_k.jpg

 

51621693316_fe6f054cb7_k.jpg

 

...Si apoi o luam brusc si pieptis in sus, pe un drum de tarana relativ nivelat, dar abrupt si cu petice mari si inselatoare de nisip afanat, intre praguri bolovanoase foarte solide. Ce mai, reteta succesului.

 

Ma agat strans cu genunchii de Jolene ca de ultimul fir de iarba pe marginea prapastiei, ii dau hotarat gaz reechilibrandu-ma la limita de fiecare data cand imi fuge spatele, si reusesc sa urc cu bine pana pe un petic un pic mai plat, unde luam o pauza de evaluat situatia.

 

Studiem harta, si drumul pare ca mai tine mult si bine tot asa, inca de cateva ori pe atat pana la urmatoarea posibila iesire pe asfalt, iar norii incep deja sa se arate urati la orizont. Ne multumim cu satisfactia ca am urcat pana aici macar pentru priveliste, intoarcem motoarele, mai stam cateva minute la poze, si o luam inapoi in jos.

 

51621692151_525b4497ae_k.jpg

 

51622342509_6b6bb5665f_k.jpg

 

51622559540_008cb8c5c4_k.jpg

 

51621693256_a1367162fd_k.jpg

 

51622340354_0ca427b680_k.jpg

 

Cu nu mai mult de vreun km de offroad  pana inapoi la asfalt, ma inec ca tiganul la mal si pe un damb de pamant pe care il coborasem fara probleme, la urcarea inapoi imi aluneca spatele pe margine si in sant, urmat prompt si de fata, si acolo raman. Nu imi moare motorul, nu scap agregatul, dar nici nu mai reusesc sa ies.

 

51620860117_0afe45a3df_k.jpg

 

51621693081_53c469cbc9_k.jpg

 

51622341554_3bacdb1299_k.jpg

 

Nici nu iesim bine din offroad, ca amenintarile se concretizeaza si incepe sa toarne hotarat si abundent. Mergem o vreme incet si (ne)sigur, pana  gasim un colt unde sa ne refugiem ca doi sobolani murati ce ne aflam, ocazie cu care facem cunostinta cu fauna locala, la fel de murata ca si noi.

 

51621693051_9599c25892_k.jpg

 

51620859902_ba21226a57_k.jpg

 

51622340369_db28f46133_k.jpg

 

51622558225_5e593627dd_k.jpg

 

51622558090_9e7d1ef5db_k.jpg

 

51620859707_44318653b9_k.jpg

 

51622558000_cc9e328b4a_k.jpg

 

51622340189_5c87d70585_k.jpg

 

Ploaia se potoleste intr-un final suficient cat sa ridicam din nou ancora, si mai oprim abia cand deja devine din nou uscat si cald, sa scapam de niste straturi si sa evacuam ceva balti clandestine.

 

51622557545_5bd7269ebd_k.jpg

 

51621917508_691d781b00_k.jpg

 

Ocolim aglomeratia urbana din Thessaloniki si ne cazam undeva mai la sud, tot pe plaja, si de data asta admiram apusul de pe partea corecta.

 

51622340809_7c6d1e2f87_k.jpg

 

51622559770_ea34ca2ffa_k.jpg

 

51621918978_54a3fa1a6d_k.jpg

 

51620859632_48770e0654_k.jpg

 

Ne parcam pe balcon deasupra promenadei aglomerate si sclipicioase, cu restul de limoncello si cu harta in fata.

 

Plimbare, plimbare, dar noi unde zacem?

 

Dupa lupte seculare care au durat aproape doua pahare, ne gasim in sfarsit unicornul – o casuta  pe faleza, cu o mana de bolovani privati in apa, intr-un satuc necunoscut pe nume Lefokastro. Drum lungut pana acolo, pe la vreo 300km (sa nu va aud, unii dintre noi inca au cerneala uda pe permis), dar pe asfalt, si relativ drept si plictisitor.

 

Ne bagam la somn cu valurile marii in urechi si cu gandurile la paradisuri mediteraneene rupte de lume...

 

 

Ziua 6 – 9: Lefokastro

 

Conform asteptarilor, drumul de a doua zi e relativ nememorabil, dar are meritul de necontestat de a ne duce spre ceea ce se dovedeste a fi exact oaza la care speram, and then some.  Suntem intampinati de Apostolia si Nicolas, care ne lasa practic casa pe maini, si ne dedam cu incantare (pentru urmatoarele trei zile jumate) traiului boem pe care-l vanam de aproape o saptamana prin pietre si praf. Plaja, bai in mare, taverne, si multe, multe pisici...

 

51622362319_1d66d9f57c_k.jpg

 

51622362054_49f181fd9f_k.jpg

 

51621947653_7082e169b6_k.jpg

 

51622588120_8cdaabbd0e_k.jpg

 

51621946433_ec6b0f0d31_k.jpg

 

51620889577_dbadd2bc56_k.jpg

 

51622587165_24ee7d3a7f_k.jpg

 

51622580335_7479c784e7_k.jpg

 

51622584690_b4e06f6b6e_k.jpg

 

51621720766_2e245b48c5_k.jpg

 

51621719751_a096accd6b_k.jpg

 

51622578205_f0466142af_k.jpg

 

51622367614_7aadaf2c06_k.jpg

 

51620888512_a6da72ca86_k.jpg

 

51621718351_1e6cc55cbf_k.jpg

 

51622582455_09646e4cba_k.jpg

 

51622367444_0b6eb67eda_k.jpg

 

51621721446_5d3ccef595_k.jpg

 

51622585425_d6cff713dd_k.jpg

 

51620883542_42cabdeee1_k.jpg

 

51620883742_f950e22de9_k.jpg

 

51621940873_aedbb45ed3_k.jpg

 

51621716971_41ac37bc20_k.jpg

 

51620885542_cefc9dbc8f_k.jpg

 

51622366354_e954b1c539_k.jpg

 

51620880802_38c398d2b2_k.jpg

 

51621715326_50fe1820ea_k.jpg

 

51621716806_39113d27f0_k.jpg

 

51621713651_d8dbfb350e_k.jpg

 

51621713571_c8e54244eb_k.jpg

 

51621712261_1239e7d1dc_k.jpg

 

51622360339_06b2295227_k.jpg

 

51622360509_b5d5f0fc73_k.jpg

 

51621936108_87397377ea_k.jpg

 

51621936298_c9db61d350_k.jpg

 

51622364614_7b93094daf_k.jpg

 

51620879852_62cb7cb725_k.jpg

 

51621713696_c8aac46545_k.jpg

 

51622361464_8b7dc7d375_k.jpg

 

 

<...Va urma...>

Editat de m0jave
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@m0jave, I KNEW IT!!!! :D

Foarte fain. Si uite ca prinde si CRFUL de doi juma 100, si duce calatorul-pardon, calatoarea, tocmai pana in Grecia. Foarte fain, mai fain in 2, cu 2 roti fiecare. 

Asteptam cuminti  in sertar, sa vina si restul.

 

 

Acum 3 ore, bursyllac a spus:

Faine toate: tura, povestea, pozele. Va invidiez ca faceti ture din astea in doi :D

Idem. Eu am incercat sa o inscriu la scoala, ma rog, la o sedinta de test. S-a descurcat foarte bine, dar n-a facut click, nu a avut chef sa mearga mai departe. Deh, ce sa i faci :P

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Multam, multam! :D

 

Acum 18 ore, mobiletron a spus:

 

Scuze de deranj, poza aceasta este reala? Ma refer la cer, nici de pe munte in Romania nu am putut sa vad cerul astfel.

 

Niciun deranj :). Are ajustari de luminozitate, contrast, saturatie, noise reduction, etc., dar este reala in sensul ca nu e compozit si nu e nimic adaugat sau sters fata de ce era efectiv in fata camerei. Ca idee, mai jos e poza originala (expusa 15 secunde pe trepied) direct din aparat (doar exportata din raw, fara nicio ajustare). In mare, daca e suficient de intuneric (crede-ma, la noi in varf de munte iti iese si mai bine de atat), prinzi conditii de vizibilitate buna pentru centrul caii lactee (perioada a anului, moment al noptii, faza a lunii, etc.), si echipamentul iti permite sa expui 10-15 secunde cu setarile potrivite, ai sanse destul de mari sa-ti iasa fix ceva in genul asta. In acelasi timp, e posibil sa fiu eu mai chioara, dar in experienta mea nu se vede niciodata chiar asa cu ochiul liber, deci asta e destul de normal.

 

51627070532_ef118a0a0d_k.jpg

 

 

Acestea fiind spuse, sa trecem la partea a doua, zic :D.

 

......................

 

 

Ziua 10: Lefokastro – Metaxochori

 

Dar cum toate lucrurile bune au un sfarsit (nu de alta, dar trebuie sa inceapa altele, la fel de bune), ne luam la revedere de la micul nostru paradis verde si albastru, ne facem incalzirea cu cateva curbe dragute pe asfalt...

 

51622493469_8fceca9468_k.jpg

 

51622493419_43d8a73ae1_k.jpg

 

...Oprim pentru cateva mici reparatii la Rolf, care, din exces de zel, isi parleste singur semnalul...

 

51622721730_5199c390cb_k.jpg

 

(Eu intotdeauna am sustinut ca oricare ar fi intrebarea, ciocolata e raspunsul...)

 

...Si ne intoarcem acolo unde ne sade cel mai bine, in praf si pietre, pe langa alte copitate prietenoase si dragi noua...

 

51622771525_9e703efe1c_k.jpg

 

51622721555_bdbb8621c7_k.jpg

 

51621022612_62f6ea8d79_k.jpg

 

51622493354_143e497ce0_k.jpg

 

51621845331_51fb4f2643_k.jpg

 

51622494989_bc799eda0c_k.jpg

 

51622070173_0ff5d15bcb_k.jpg

 

51621074627_53b399aba2_k.jpg

 

Mai oprim pentru niste alte mici reparatii, de data asta la Jolene, de a caror necesitate sunt complet, da’ complet! nevinovata, parol! Hei, nu e vina mea ca am handguard-uri din mamaliga.

 

51622068983_540ed030f8_k.jpg

 

51622068888_a6da7bf876_k.jpg

 

Coboram (da’ nu prea mult) inapoi in civilizatie, si ne cazam intr-un orasel de munte cu nume imposibil (ei bine, nu chiaaaar imposibil, Metaxochori ii zice), care, in ciuda asteptarilor relativ scazute stiind de unde tocmai am plecat, ne primeste mai mult decat multumitor.

 

51622072898_bfc08516b6_k.jpg

 

51622496749_7dbc0d8cb1_k.jpg

 

51621848141_3875d314c1_k.jpg

 

51622071328_8e0149bc10_k.jpg

 

51622710155_09e6f74bda_k.jpg

 

51621849391_94d4908f39_k.jpg

 

51622500289_b7ac5ef7f7_k.jpg

 

51622078103_8104515bf2_k.jpg

 

51621020957_a63efd491e_k.jpg

 

51621020652_3c4b47ebf6_k.jpg

 

51621021822_b6beb665a1_k.jpg

 

Ne sorbim tacticos cate un gin de seara (De unde gin?! N-am idee, aparent reusim sa gasim alcool si-n padure. E un talent.) si, inspirati de camera, adormim visandu-ne castelani.

 

 

Ziua 11: Metaxochori – Paralia Katerini

 

Inca sub impresia unicornului mediteranean al cazarilor, si incurajati de giuvaerul ascuns de care ne-am impiedicat imediat dupa, indraznim sa speram la inca o cazare antologica, dar hartile nu ne surad si nu gasim alta rima decat sa planificam urmatoarea oprire in Paralia Katerini. Meh... un pic de kitsch n-a omorat pe nimeni, si hai sa vedem, poate macar drumul pana acolo e decent...

 

51622135913_e72446d8da_k.jpg

 

51621079482_38765bb739_k.jpg

 

51622776315_ba8ec0da64_k.jpg

 

51621911751_096229bedd_k.jpg

 

51622134713_03c6b24b16_k.jpg

 

51621073677_ab6c206f9c_k.jpg

 

51622554809_af8aae3f8b_k.jpg

 

51622771450_0f5d2dc062_k.jpg

 

Hmm... Da, decent, decent. Sa zicem.

 

51622775645_ed0f604664_k.jpg

 

51622555849_761223fd4f_k.jpg

 

51622775260_8bdf1637c8_k.jpg

 

51622131508_55c4747547_k.jpg

 

51621075632_f6677954f3_k.jpg

 

51622772320_224620b371_k.jpg

 

51621910566_06ea1ecef3_k.jpg

 

51622774275_a77e0c00a2_k.jpg

 

51621075262_5450c13faa_k.jpg

 

51621076032_ae78feac21_k.jpg

 

Bine, bine, fie... Dupa un traseu ca asta m-as putea caza si intr-o cutie de carton si tot as fi fericita. Puncte bonus dupa ce reusesc si sa nu cad deloc toata ziua.

 

Si ca sa fie treaba rotunda, dupa (probabil) cea mai frumoasa sectiune de offroad din toata excursia, ne procopsim si cu niste twisties de mai mare dragul pe coborare, asa, pour la bonne bouche.

 

51621906741_6c40d7743e_k.jpg

 

51622129963_42cc3da2a6_k.jpg

 

51621906241_e6098d437d_k.jpg

 

51621908626_78099cb419_k.jpg

 

Ajungem in Paralia, care arata si suna fix cum ne imaginam (si amintim), dar e greu sa te plangi cand e prima localitate din ultimele trei zile in care ai sanse sa gasesti un spray cicatrizant pentru arsuri si niste pansamente mari. Because... reasons.

 

Iesim la cina si mai mult din inertie imi iau si aparatul cu mine, dar tot gasesc cate o dragalasenie sau alta de pozat.

 

51621076542_2ed8bcc68e_k.jpg

 

51621909151_574e2e9663_k.jpg

 

Gin tonic. In caz ca se intreba cineva.

 

 

Ziua 12: Paralia Katerini – Naousa

 

Si am ajuns si aici... Ultima zi de offroad. Ne departam iarasi de coasta si parasim repede asfaltul, parca grabiti sa mai prindem inca un pic, si inca un pic, si inca un pic de distractie inainte s-o luam pe lungul drum spre casa. Iar Grecia nu ne dezamageste.

 

Ca si cum n-ar vrea sa ne lase sa plecam acasa fara sa degustam fiecare „aroma” de drum frumos de care e capabila, azi, in ultima zi, ne scoate in cale un peisaj cu totul diferit de ce-am mai vazut plimbarea asta, si care ne aminteste in acelasi timp de casa. „La asta va intoarceti? Uite, am si eu!”

 

51621119567_5ca61a0ecb_k.jpg

 

51622171993_5f24d6cb4b_k.jpg

 

51621951356_4691d55a5d_k.jpg

 

51621948331_1d5981076f_k.jpg

 

51622598484_28c077a0e8_k.jpg

 

51622597624_8c248bb042_k.jpg

 

51621949351_c366f183a3_k.jpg

 

51621948876_cdcfd0106a_k.jpg

 

51621116472_05cd898456_k.jpg

 

51621116247_9148125c38_k.jpg

 

51622171398_00564c8449_k.jpg

 

51622595979_6f4e6d226d_k.jpg

 

51622172483_ca424d6c77_k.jpg

 

Dar ca sa nu ne para chiaaaar atat de rau ca plecam spre casa, imediat ce ne dam jos din offroad incepe sa ploua, si nu se mai opreste. Vreo doua ore mai tarziu ajungem cu bine la cazare, o pensiune foarte dragalasa in padure, dar atat de murati incat nu mai reusim decat sa trantim repede pe plita din camera niste gyros congelat de care ne-am lipit in ultima localitate, sa ne incalzim un pic cu un pahar de vin, si apoi sa adormim in drum spre pat.

 

 

Ziua 13: Naousa – Belogradchik

 

Cum nu mai avem cine stie ce planuri pana acasa si nici destul timp de rezerva cat sa incropim unele, iar majoritatea concediilor noastre din ultimii ani ne-au lasat cu o nevoie dureroasa de concediu dupa concediu (asta nefiind o exceptie), ne propunem sa comprimam intoarcerea spre casa (in jur de 900km) la un tur de forta de doua zile, si apoi sa ne refacem un weekend intreg pana sa ne intoarcem fiecare pe plantatia lui.

 

Bun, bun, si unde tragem linie intre ziua 1 si ziua 2? Hmmmm... stii ce e mai mult sau mai putin la mijlocul drumului si tot vrem sa vedem de cativa ani?

 

Punem cetatea celebra a vecinilor pe GPS si de data asta il lasam pe Gogu sa ne duca pe unde stie el, fara zigzaguri prin boscheti. Si uite asa iata-ne batand 550km intr-o zi, mare parte din ei pe autostrada, buna parte din aia pe ploaie...

 

51622881635_f3121cb14e_k.jpg

 

51622881550_6b531ea377_k.jpg

 

51622018081_378d50ba07_k.jpg

 

51622881480_bbbd08bdd1_k.jpg

 

51622667539_fedd87e778_k.jpg

 

Ajungem la cazare, apoi la cetate (fix dupa colt) cu un sfert de ora inainte de inchidere, si ni se spune sa venim a doua zi. Nu-i bai, oricum suntem prea rupti s-o apreciem in momentul asta, si nici n-avem vreun plan sa plecam cu noaptea-n cap.

 

Halim ceva in oras si bagam cornu-n perna, dar nu inainte de o sangria la cutie de care n-am putut sa nu ne lipim in supermarketul din Naousa. Surprinzator de buna.

 

 

Ziua 14: Belogradchik – Home

 

Ne trezim cu forte proaspete, servim micul dejun al campionilor bulgari (placinta cu branza facuta de gazda cu manuta ei – ne-am lins pe dej’te), si o luam hotarat la pas sa vedem cetatea. Iar cetatea... ne demonstreaza din nou, de parca n-am sti deja foarte bine, ca exista multe locuri pe lumea asta pe care oricat de bine crezi ca le cunosti din poze, tot le vezi cu gura cascata cand ajungi acolo. Unele dintre ele mult mai aproape de casa decat ai crede...

 

51622253828_a76159eb38_k.jpg

 

51622679769_066b2227dd_k.jpg

 

51621197547_8b5577532d_k.jpg

 

51621197252_2beafe9bf5_k.jpg

 

51622252558_713445a48a_k.jpg

 

51622252208_1166b62270_k.jpg

 

51622678394_717d0e432b_k.jpg

 

51622028726_e4d1c51ada_k.jpg

 

51622678054_6781e54b7d_k.jpg

 

51622028411_9eaba06bdb_k.jpg

 

51622028276_d9689915e5_k.jpg

 

Cu greu parasim si Minas Tirith-ul bulgaresc, ultima atractie a expeditiei, si o luam multumiti spre casa. Tonight. We Dine. At home!!!

 

O „Нова Европа”, o oprire in Craiova (pentru Rolf, zis si „Mananca Ulei pe Autostrada”), si vreo 400km mai tarziu, ne vazuram si acasa...

 

51622027876_f3efc5ed86_k.jpg

 

51622250813_294a1142c4_k.jpg

 

51622027711_1ebe2860be_k.jpg

 

51621195207_8b98362ebd_k.jpg

 

Si pentru ca acasa n-ar fi acasa fara cele mai dragi trei nasuri de pe lume, ne bucuram de toata intampinarea cu blana, bale si multa, multa fericire pe arcuri.

 

51621196612_d0c6c11f27_k.jpg

 

Iar dupa 14 zile, 2600km, 6 cazaturi, si mai mult offroad decat ma credeam vreodata capabila...

 

51622027921_aea46b1822_b.jpg

 

...ma uit la Jolene si un singur lucru imi trece prin minte:

 

51626166850_4e8aaf6702.jpg

 

 

THE END

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 18 ore, MirceaB a spus:

Foarte frumoasa povestea. Felicitări pentru poze.

 

Sar'na fain! :D 

 

Acum 5 ore, dupre a spus:

Acum ca stau sa ma gândesc, cred ca v-am văzut într-o vineri oarecare pe A1. Chiar mă gândeam ce cauta oamenii ăștia pe dual sport și murdari de noroi pe autostrada. 😀

 

😆😆😆

Dap, probabil noi eram...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Fain! Fain!

 

Rugaminte: o poza cu bagajele voastre se exista? Rucsaci, genti, din astea. Eu si cand merg doua zile la mare, unde teoretic iti trebuie doar slapi, chiloti de baie si prosop, cocosez ditamai Octavia... Cam asa sunt si cunoscutii mei :)

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 3 ore, Metal Heart a spus:

Fain! Fain!

 

Rugaminte: o poza cu bagajele voastre se exista? Rucsaci, genti, din astea. Eu si cand merg doua zile la mare, unde teoretic iti trebuie doar slapi, chiloti de baie si prosop, cocosez ditamai Octavia... Cam asa sunt si cunoscutii mei :)

 

nu cred ca avem poze

pe motorul meu in laterale erau 2 genti mici unde aveam haine minime pentru 8 zile, o pereche de incaltaminte, cateva produse de igiena personala, 2 power bank-uri, cateva incarcatoare usb si agatat era shell-ul meu impermeabil (24 de litri in total) - 6 kg

pe codita aveam o geanta de 6 litri cu scule si o camera de 21 - 5.5 kg

in spate aveam un ruscac cu 3 litri de apa, o pereche de adidasi (nu mi-au incaput in bagaj dar erau usori), un polar, o pereche de ochelari clari, un briceag multifunctional, o lanterna mica si trusa de prim ajutor - 5 kg

 

pe motorul ei era un tankbag de 4 litri unde tinea 2-3 sticle de 0.5 de apa, servetele, sanitizer, prinderi de go pro si ce mai arunca din buzunare (vreo 2 kg)

in spate avea un rucsac cu echipamentul foto, o pereche de ochelari clari, un briceag multifunctional si un polar (mai greu de 5 kg)

 

o concluzie trasa a fost ca tenisii gen converse sunt cei mai eficienti din punct de vedere al spatiului

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...