Sari la conținut

Ce e motociclistii si ce vrea ei ?


Leon
 Share

Postări Recomandate

---Titlul este pus intentionat asa---  😁

 

      Salutare,

 

     Pe scurt, va invit sa facem o analiza a fenomenului moto in Romania.

     Conduc motociclete pe taramurile patriei(si nu numai) de ceva timp.Am vazut destule si mi-am facut o idee despre motociclistul mioritic.

Inainte de anii 2000,  japonezele nu erau chiar ca acum “la putere”. Se mai aduceau (doar) vechituri, taxele erau mari, existau inca multe comuniste.

Toti motociclistii se salutau si daca trageai pe dreapta pentru pauza sau o tigara, orice atelaj pe 2 roti(cu motor termic pe-atunci electricul era un vis) oprea ca sa te intrebe daca ai vreo problema (ceea ce astazi ar parea enervant pentru unii).

               In ceea ce priveste echipamentul, in primii 2 ani am avut doar o casca second(cu viziera decolorata si matuita, primita gratis la achizitia motocicletei), mergeam cu manusi simple de piele (nu moto) si bocanci de armata. Pe urma mi-am luat un costum moto de touring Revit de la magazinul lui Cornel Trica (nu prea erau magazine moto pe-atunci).In  perioada aia am facut probabil cei mai multi km/an, toti banii se duceau pe benzina.
 

         Acum, totul e mai accesibil, piata moto s-a stabilizat , se pot aduce motociclete de oriunde, chiar sunt transportatori cunoscuti (la care si eu am apelat), multi isi cumpara motoare noi (ce sa mai, s-a maturizat piata). Multi ani s-a mers doar pe second, aducandu-se in general motociclete vechi cu km dubios de putini, provenite in general de la pensionari care faceau piata, o zi pe saptamana, in special duminica.

Cocalarii pe motoare-sunt din ce in ce mai multi si or sa fie la un moment dat majoritari (cum sunt de altfel in viata de zi cu zi), daca nu sunt deja. Specia asta nu s-a indragostit de sportul asta, ci pur si simplu a intrat pentru ca “e la moda”. Nu vreau sa intru in polemici despre genul de motoare pe care le folosesc dar, de regula au in denumire litera R (RR,XR,etc),dar i-am mai vazut si cu choppere. Cei din Bucuresti fac ture scurte pana in Victoriei (complet echipati, de obicei combinezon in aceeasi culoare cu motocicleta) unde beau o cafea,uneori mai mananca un hamburger vegetal si pe urma se intorc acasa. Ii mai auzi uneori seara si noaptea, cand tureaza insistent motoarele (pare singura lor distractie pe 2 roti). Unii mai baga cate-o tura lunga (cu >200km/h pe A2 pana se termina autostrada si se intorc imediat….mie unul, mi se pare o tampenie, nu imi place chiar atat de mult autostrada…).

 

                Grupurile moto s-au mai diversificat in ultima perioada. Dar, desi toate, teoretic sustin motociclismul pentru senzatia de libertate, cenzura in discutiile de pe grup tinde sa fie comunista (ma refer la grupuri de pe alte retele de socializare, am vazut discutii nevinovate, cenzurate fara motiv sau cu motive puerile inventate de catre un admin semi-analfabet) ca sa nu mai spun de plimbarile organizate (cu cativa zeci de participanti) care iti dau orice, numai senzatia de libertate nu ti-o dau (dar se pare ca sunt benefice pentru incepatori si pentru oamenii singuri, care prefera acest instrument de tortura dintr-un motiv neinteles de mine)…sa mergi cu 50 km/h, cuminte. in linie dreapta, rasufland permanent in ceafa altuia, indiferent de viteza legala de pe DN-uri, cu motoare incinse si costume imbibate de transpiratie (iulie, august). Locotententi oprind traficul in anumite zone ca sa treaca toata spuma….Chestia asta cred ca face mai mult rau decat bine motociclismului in general . Si imi aduc aminte ca am fost intampinat cu o grimasa acum vreo 2 ani, la vama (vamesul punandu-ma sa stau la coada,eu fiind obisnuit sa ma bag in fata cu motorul), dupa ce un cunoscut grup a efectuat o excursie pana la vecini (am aflat pana la urma chiar de la vames).

Si pe acest forum exista bagatori de seama (n-au nimic de spus, dar se simt datori sa comenteze), oameni care vad doar chestii negative,conspiratii, oameni care comenteaza pana si in anunturile de vanzare. Dar, sunt pasionati moto (din pacate, ei asa cred)…lucru care poate ii absolva de vina (probabil, multora asa le-a spus psihiatrul).

 

               Echipamentul moto- am vazut motociclisti cu geaca piele si casca, dar in pantaloni scurti si adidasi; am vazut echipati complet (combinezon chiar) dar fara manusi, sau cu casca nelegata sub barbie (unora le-am explicat ca e ca si cum nu ai purta, la orice mic accident, o degajezi de pe bostan), in slapi, sandale (dar macar aveau ciorapi albi, asortati),etc.

Pe masura ce trece timpul, devin mai comod. Inca mai fac aproximativ 10.000 km pe an (targetul meu de fiecare data, ma bucur nespus cand il depasesc,…sezonul trecut l-am depasit la sfarsitul lunii august). Altii fac de 2-3 ori mai mult, probabil le permite timpul (si finantele).

 

           Detin  2 motociclete (una de oras/ture scurte si una pentru drumuri lungi). Tot cumpar echipament (probabil si pandemia a fost de vina), am cateva casti personale, vreo 6 geci, 6 perechi de incaltaminte si multe alte accesorii (ceea ce iar ma duce cu gandul la inceputurile mele modeste, cand singurul echipament moto a fost o casca antica cu viziera matuita).

 

Si pentru ca nu am deschis acest topic doar ca sa ma laud, ce parere aveti de sportul asta si de fauna care il populeaza?  (unora le stiu raspunsurile, le-am mai citit pe-aici...dar poate mai sunt curiosi printre noi )

 Motociclismul incotro?

Fara discriminari…Pot scrie: motociclistii de tastatura (asa e frumos, ei sa fie primii), apoi cei care circula fara tobe noaptea sau cei care fac doar cate-o tura pana la Victoriei pentru o cafea (ar fi chiar interesant sa le aflam motivatia)...

P.S. Scuzati: eventualele greseli de exprimare, punctuatie si multimea de paranteze…dar am scris asta in timpul jobului si nu mai am rabdare sa rectific nimic.

Asfalt uscat! 😀

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 75
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Această postare este pură realitate. Ai reliefat majoritate aspectelor din lumea moto, chiar cu lux de amănunte. Și eu am observat că e un trend de câțiva ani, să ai moto e "la modă", te face deosebit.

Editat de Lucian_M
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

OP, lasa man pe toata lumea sa se simte bine in felul ei; nu mai bine iti vezi linistit de pasiune si nu-ti mai pui atatea intrebari gen "motociclismul incotro ?" 😄 

Literalmente cat scriam fraza de mai sus trece unul pe langa birou cu un 125 cel mai probabil cu tobele scoase complet. Fenomenul asta a devenit total solo pt mine. Mai salut din cand in cand, doar daca sunt salutat primul, ca sincer de aici de sus, de pe super tenere nu prea ii vad pe astia mici. 😄 In rest, multa sanatate si plimbari faine.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

E prematur pentru dezbatere. Topicul trebuie ”încins” până ajunge la cifra critică. E ca și cum ai întreba brusc un trecător: ”Tovarășe (cetățene) de ce îți iubești țara ? Ce te face patriot?”

Ei, și după un număr relativ ridicat de înjurături sau răspunsuri la mișto, se vor găsi și câțiva amabili, care nu se grăbesc și-ți vor răspunde. (Evident, după clasicul :”Da'  ce te interesează?”)

Până atunci, confirm colegului Vixxer disponibilitatea mea pentru ambele soiuri amintite. Deși, dacă se poate aș merge pe Riesling - Schwaben Wein, demisec.

Și, on-topic: motocicliști era (pe vremea) mea niște împielițați. Toți avea costume de piele. Acum toți sunt goretexați. Și absolut toți, erau violatori de babe.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

3 hours ago, Leon said:

---dar am scris asta in timpul jobului si nu mai am rabdare sa rectific nimic.

Asfalt uscat! 😀

Aceste cuvinte cu iz de naftalina ne duare ! 

 

2 hours ago, Lucian_M said:

Această postare este pură realitate. Ai reliefat majoritate aspectelor din lumea moto, chiar cu lux de amănunte. Și eu am observat că e un trend de câțiva ani, să ai moto e "la modă", te face deosebit.

Sezi bland Bobita ... 

 

25 minutes ago, raikk said:

OP, lasa man pe toata lumea sa se simte bine in felul ei; nu mai bine iti vezi linistit de pasiune si nu-ti mai pui atatea intrebari gen "motociclismul incotro ?"  

Literalmente cat scriam fraza de mai sus trece unul pe langa birou cu un 125 cel mai probabil cu tobele scoase complet. Fenomenul asta a devenit total solo pt mine. Mai salut din cand in cand, doar daca sunt salutat primul, ca sincer de aici de sus, de pe super tenere nu prea ii vad pe astia mici. In rest, multa sanatate si plimbari faine.

Pe vremea lui tataie , cand aveau mobre 2-3 speriati pe judet , DA era un fenomen . 

Acu , in contextul actual este fix un mijloc de transport din A in B .   Ca pt voi e altceva , problema voastra , nu va face absolut cu nimic mai deosebiti . 

 

Ma astept sa apara un topic cu : vai ...pe vremea mea ne spalam numai cu sapun  cheia , acu folositi gel de dus ....incotro se duce spalatul asta ? 

In alta ordine de idei ...tipic romanesc , sa te tufe ce poarta celalat pe mobra  :)....pffff va si compatimesc cand va apuca sughitu ca nu are unu geaca de pele 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 2 minute, 3.14 a spus:

 

Ma astept sa apara un topic cu : vai ...pe vremea mea ne spalam numai cu sapun  cheia , acu folositi gel de dus ....incotro se duce spalatul asta ? 

 

 

Pai si unde va ajunge spalatul? Avem geluri de dus cu ph neutru, uleiuri de dus, samd 

 

NU mai e ca pe vremuri cand se folosea un 3 in 1 si gata 🤭

 

 

On-topic: eu unul ma bucur s vad cat mai multi pe 2 roti, ca din fite, ca e la moda cum o fi, cu cat mai multi cu atat mai bine. Am si eu cunostiinte care ies de 2 ori pe saptamana pana la o cafea cu harli-ul. L-am invitat o data la o tura mai lunga si a zis ca el nu iese din Bucuresti pe 2 roti. Aia e, n-ai ce sa-i faci asta e placerea omului. Din fericire e loc de toti sub soare, si motocilete pe gusturile si buzunarele tuturor. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 4 ore, Leon a spus:

In ceea ce priveste echipamentul, in primii 2 ani am avut doar o casca second(cu viziera decolorata si matuita, primita gratis la achizitia motocicletei), mergeam cu manusi simple de piele (nu moto) si bocanci de armata.

.........

Echipamentul moto- am vazut motociclisti cu geaca piele si casca, dar in pantaloni scurti si adidasi; am vazut echipati complet (combinezon chiar) dar fara manusi, sau cu casca nelegata sub barbie (unora le-am explicat ca e ca si cum nu ai purta, la orice mic accident, o degajezi de pe bostan), in slapi, sandale (dar macar aveau ciorapi albi, asortati),etc.

 

nimic contradictoriu aici

Editat de prafrau
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Presupunând că s-a ”încins” topicul, hai să deslușim cele două întrebări din titlu (la modul serios).

Răspunsurile pot veni din mai multe surse dar deocamdată mă refer doar la ce știu eu și o să-mi permit să citez autorul (pentru că pe mine nu mă duce capul atât de departe) și anume Craig Bourne - ”Philosophical Ridings - Motorycles and the meaning of life”

 

”MOTIVAȚIA MORBIDĂ :  DORINȚA DE A MURI

De ce merg oamenii pe motociclete? Se spune că doar motocicliștii știu de ce doar câinii își lipesc capul de geamurile mașinii. Oricine a călărit vreodată o motocicletă va avea o idee bună, dar cei din afara fenomenului nu par să o înțeleagă. Există un număr de teorii care explică de ce călăresc motocicliștii, în afară de plăcerea senzuală a accelerării și așa mai departe sau plăcerea subtilă de a manevra un instrument cu mult meșteșug.Totuși, așa cum au suspectat unii din afara lumii motociclismului, acestea pot fi doar niște impulsuri ascunse care apar aleator la suprafață în viața reală.”

 

Ne oprim cu citatul aici pentru că nu vreau să vă stric plăcerea de a descoperi singuri. Mai e vorba de ceva și anume sexul dar asta se știe deja.

 

O altă lectură incitantă ar fi ”Motorcycling through midlife” a lui John Metzger.

 

Citez un pic și de aici - revenind la întrebarea ce vrea motocicliștii...

 

”Dar când ajungem la o vârstă, șoaptele  ei ne cheamă la acțiune - o dorință înșelătoare și amăgitoare pentru cea mai profundă distracție pe care am avut-o vreodată. Am condus cariere, am crescut copii și ... ceva se schimbă. Începem să ne simțim, mai în vârstă. Ceva ne atrage. Căutăm în jur exemple de urmat, modele...

Tot ceea ce trebuie să depășim este proverbiala „criză a vârstei mijlocii” a alegerilor flagrante de stil de viață - bâjbâitul neîndemânatic al adolescenței perpetue. Știți, există tipul cenușiu, gras și chel într-un Corvette roșu, cu cămașă hawaiană, lanțuri de aur, o blondă pe jumătatea vârstei lui într-o mână, o bere în cealaltă și o familie distrusăîn oglinda retrovizoare. Sau inginerul rebel de 40 și ceva  de ani care amenință pietonii de pe prima sa motocicletă, un Electra Glide de la Harley-Davidson, cromat și accesorizat de 40.000 de dolari.

În criza vârstei mijlocii, sufletele noastre îmbătrânite sunt în tranziție și încearcă să se reconecteze cu ceva din trecutul nostru. Dar la ce tânjim? Amintirile neclare ale vieții mijlocii pot fi înșelătoare.”

 

Sper că am fost de folos.

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@Muretto Grundieg O fi reconectare cu trecutul, prinzi putina viteza, incepi usor, usor parca sa te 'desprinzi' de moto, nu mai vezi nici ultima ei umbra (roata din fata), obiecte care curg spre spate atit pe dreapta, cît si pe stînga, ramîi doar tu cu drumul, soarele si vîntul .... senzatia din ce in ce mai profunda de libertate fara nici un fel griji. :)

În timpul muncii ..... dai bice, dai bice ca întirzii, stiam de mult ca-mi trebuia o mobra mai mare!!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Fiecare are filmul lui in cap cand se urca pe motor, in care joaca rolul principal. Unii viseaza ca-i dau clasa lui Rossi, altii ca descopera continente noi, altii se vad helzengelsi... Problema apare cand unii sunt convinsi ca detin adevarul suprem. Cand unul intreaba ce chopper sa-si ia, iar altii ii recomanda enduro-touring sau speed.

 

Cele de mai sus nu se aplica celor care vad in motocicleta un vehicul utilitar gen tuc-tuc. Pe aia ii intereseaza doar consum mic, piese ieftine si sa nu se strice cand cade. Honda Super Cub este icoana la care se inchina.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 1 minut, VyXxer a spus:

Ca sa o iau un pic pe langa cires: ce parere ai despre cluburi? Chiar ma intereseaza. Stiu ca la noi vine cam asa: cotizatie, prezenta la sedinta, poze "paste" SOA pe perete, daca iti crapa motorul (si o astepti in ploaie :)))) vine platforma si ti-l ia gratis (lasam cotizatia de care vorbeam deoparte). Dam membrii afara fiindca merg cu "gentlemen", ca Indianul lor nu se preteaza la GS, ne bazam (speram) ca motociclistii "de sus" ne ajuta cand avem probleme cu militia. Militam sa vina membrii noi ca sa nu acapareze teritoriul alte ganguri si sa imparta droguri (ba ej nebun?!). Nu primim prospecti cu A1, ca o sa plece mai incolo la facultate si ne complicam degeaba. Nu venim la club, dar ne uitam pe camera si sunam sa vb cu fratii din comoditatea fotelului de acasa. Sintem bro, dar ne impartim in: noi si aia "mici". Si mai acceptam niste hang around, ca ii apreciem destul in cat sa nu vrem sa-i pierdem, chit ca vedem ca nu agreaza ideea de a fi fratili nostru cu patch.

So?

 

:))))))))))) Mi-ai facut ziua! 

Sa zicem ca tinerea laolalta a unui numar de motociclisti (si motocicliste) seamana cu incercarea de a mâna un numar mare de pisici in aceeasi directie. "It's like herding cats" cum zice francezul.

 

(da, stiu, raspuns de politician) :P

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 17 ore, Contabil a spus:

Moto im Bucuresti nu este o fita, nici la moda ...... este aproape o necesitate.

:)

Cu fraza asta sunt perfect de acord.

Pacat ca nu toata lumea realizeaza asta. Am vazut frustrati prinsi in ambuteiaje care injurau un motociclist (mandea) care facea slalom printre ei pe Bd. Timisoara (ei stand pe loc).

Acum 17 ore, apriliacluj a spus:

atunci stau mumos in banca mea si imi astept randul :)

:))))))))))

Acum 15 ore, Muretto Grundieg a spus:

"MOTIVAȚIA MORBIDĂ :  DORINȚA DE A MURI

De ce merg oamenii pe motociclete? Se spune că doar motocicliștii știu de ce doar câinii își lipesc capul de geamurile mașinii. Oricine a călărit vreodată o motocicletă va avea o idee bună, dar cei din afara fenomenului nu par să o înțeleagă. Există un număr de teorii care explică de ce călăresc motocicliștii, în afară de plăcerea senzuală a accelerării și așa mai departe sau plăcerea subtilă de a manevra un instrument cu mult meșteșug.Totuși, așa cum au suspectat unii din afara lumii motociclismului, acestea pot fi doar niște impulsuri ascunse care apar aleator la suprafață în viața reală.”

Tare asta :)))

1 oră în urmă, TETEA. a spus:

Fiecare are filmul lui in cap cand se urca pe motor, in care joaca rolul principal. Unii viseaza ca-i dau clasa lui Rossi, altii ca descopera continente noi, altii se vad helzengelsi... Problema apare cand unii sunt convinsi ca detin adevarul suprem. Cand unul intreaba ce chopper sa-si ia, iar altii ii recomanda enduro-touring sau speed.

 

Cele de mai sus nu se aplica celor care vad in motocicleta un vehicul utilitar gen tuc-tuc. Pe aia ii intereseaza doar consum mic, piese ieftine si sa nu se strice cand cade. Honda Super Cub este icoana la care se inchina.

Frumos spus. 

Am ras.

 

Ma bucura sa vad ca cel putin la simtul umorului stam bine...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

4 hours ago, Leon said:

..... Am vazut frustrati prinsi in ambuteiaje care injurau un motociclist (mandea) care facea slalom printre ei pe Bd. Timisoara (ei stand pe loc).....

 

Si slalomul asta e cu skepsis ...daca-l faci pe muteste si te asiguri ca nu surprinzi gibonu cand se scobeste in nas ..treci peste , asta face parte din farmecul traficului romanesc . 

Altfel , daca tii neaparat sa te faci auzit , sau sa-ti faca loc cu orice cost ca esti tu baiat de bucale violator de babbe ...atunci nu mai e cusera treaba . 

Asa ca in zona gri , zambesti si meri mai departe cu ochii bulbucati ca la melcu satanist .

🍻

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu stiu daca s-a discutat dar este un subiect extrem de important care trebuie acoperit: Scuteristii e motociclisti? Din cate am invatat eu pe forum, scuteristii nu e oameni, dar ma gandesc ca poate e si ei motociclisti. 

Dar cei cu mobre electrice? Cei cu trotinete electrice? Dar cei cu chestiile alea cu 3 roti? 

 

Cat despre ce vrea ei e simplu: vrea sa agate gagici ❤️ 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 17 ore, ionutpm a spus:

Scuteristii e motociclisti? Din cate am invatat eu pe forum, scuteristii nu e oameni, dar ma gandesc ca poate e si ei motociclisti. 

Dar cei cu mobre electrice? Cei cu trotinete electrice? Dar cei cu chestiile alea cu 3 roti? 

Cat despre ce vrea ei e simplu: vrea sa agate gagici ❤️ 

Scuteristii nu sunt motociclisti! Invers insa, se poate.

 

Mi-am luat si eu un candva un scuter (Burgman 400 vechi, pentru naveta in oras)...Nu ma bagau in seama motociclistii. Rar unii imi raspundeau la salut. Asa ca m-am vindecat si eu si nu mai salutam decat daca eram salutat.

Am vandut repede scuterul. Nu era de mine, nu ai aceeasi senzatie ca pe motor.

Faptul ca nu primeam respect in trafic (de la motociclisti), m-a uimit insa prea putin...ma asteptam la asta.  :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 17 ore, ionutpm a spus:

Nu stiu daca s-a discutat dar este un subiect extrem de important care trebuie acoperit: Scuteristii e motociclisti? Din cate am invatat eu pe forum, scuteristii nu e oameni, dar ma gandesc ca poate e si ei motociclisti. 

Dar cei cu mobre electrice? Cei cu trotinete electrice? Dar cei cu chestiile alea cu 3 roti? 

 

 

NU! Exclus! N-au cum să fie. 

 

Acum 17 ore, ionutpm a spus:

vrea sa agate blonde

 

Fixed. Păi pe cine să atragă un vehicul care îmbină perfect dezavantajele 🏍️ cu ale conservei?!? 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 9 minute, Kristian K a spus:

Pe tine te intereseaza asa mult sa primesti respectul ala?

Nu ma deranjeaza...Am scris mai sus ca ma asteptam la asta.

 

Si eu salut pe toata lumea, insa in cele cateva luni (cand am mers cu scuterul), am fost mai selectiv :)))))

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La 16.02.2022 la 20:35, Asimplu a spus:

Cred ca motociclismul inseamna sa detii o motocicleta si sa mergi pe ea. Restul, orice parere as avea, este una subiectiva.

In alta ordine de idei, ceea ce alegi sa vezi, aia vezi. Cauti sa vezi cocalari in trafic? Vei vedea! Cauti sa gasesti oameni misto in grupurile moto, vei gasi!

Partea frumoasa la libertatea aia pe care multi o invocam, cand vine vorba de motociclism, este ca esti liber sa folosesti motorul exact cum vrei tu.

 

Din pacate pentru comunitatea asta moto, mult mai mica spre deosebire de cea auto, orice derapaj in comportamentul din trafic a unuia (oricaruia) dintre noi, tinde sa fie generalizat pentru toti cei din categoria asta, de catre ceilaiti participanti la trafic. Acei "cocalari" mentionati in celelalte raspunsuri din topic (cei care tureaza motorul printre masini, cei care fac liniuta la 1-2 noaptea pe bulevarde goale, cei cu tobe sparte, care se aud de la doua cartiere departare), vor contribui la reactia soferilor, pietonilor, etc...asupra oricarui posesor de 2 roti, indiferent din ce "comunitate" face parte, cea linistita, care face doar naveta munca-acasa si atat, aia cu "vestutze", aia care livreaza a doua zi de dimineata mancare pe scuter, etc... Pentru ca, din pacate, suntem bagati in aceeasi oala, asta e gandirea pentru o categorie mult mai mica in exemplare fata de marea masa a participantilor in trafic. La fel se intampla si cu biciclistii si cu trotinetistii, etc...

 

Deci vezi, orice actiune aduce dupa sine si o reactiune. Daca Leon s-a vazut apostrofat in trafic fara sa faca nimic (presupunand ca intr-adevar nu a facut nimic din ce inseamna un comportament agresiv inutil), a fost din cauza ca soferul respectiv a avut o intalnire mai putin linistita cu un alt participant pe doua roti, sau pur si simplu a avut o parere deja formata gresit, din relatarile altora aflati in cercul lui de participanti la trafic. Sau poate, chiar a vazut la tv prea multe accidente cu teribilisti (cei din mintea lui) si deja are o parere din start gresita. DIn pacate, comunitatile tind sa fie catalogate in prima faza, mai intai dupa uscaturi, decat dupa exemplarele bune. 

 

Si atunci vin eu si pun intrebarea: trebuie sa ii consideram colegi pe doua roti pe cei care ne aduc un nume prost in traficul din oras si nu numai? Si sa suportam consecintele actiunilor lor direct pe pielea noastra? Rasupunsul, din pacate, este da, cu anumite restrictii...:) 

 

Ce cred eu ca trebuie sa facem, este sa incercam sa schimbam mentalitatea generala a celorlalti participanti, prin actiuni si gesturi simple in trafic, dar care conteaza enorm:

 

1. Nu tura motorul ca sa treci printre doua masini la stop, daca soferii nu te vad in retrovizoare (pentru ca nu e de obligatia lui sa iti faca loc). Am trecut prin asta si multi soferi mi-au facut loc de la sine, vazand ca am stat linistit in spatele lor fara sa fac taraboi.

2. Ori de cate ori cineva iti face loc in trafic, multumeste in orice fel iti permite situatia: dai din cap, ridici o mana, dai o avarie. Conteaza enorm pentru cel care ti-a facut loc. 

3. Nu te baga, in timpul mersului, intre doua masini care merg in paralel la peste 20 la ora. E de porc si vei lua carne in frigider instant. Nu mai zic de urmatorul motociclist pe care-l va intalni soferul respectiv, va lua dublul carnii primului. Sau mai rau, un volan decisiv...in mufa.

4. Lasa de la tine si permite altei masini sa iti intre in fata pe benzi de circulatie bara la bara, daca nu esti deja angajat in depasirea coloanei. Oricum o vei depasi, insa vei castiga respect, cam ca la jocuri :)

5. Daca atingi pe cineva in trafic, opreste si lamureste situatia. De cele mai multe ori, sinceritatea si recunoasterea greselii aduce dupa sine aproape toata absolvirea pacatului. Am proptit motorul in intersectia de la Unirii pentru ca a deschis o masina pe care o depaseam la stop, usa din spate si am fost aruncat in masina din partea opusa. Nu am fugit, i-am spus soferului ca e posibil sa ii fi zgariat masina, a iesit, a vazut despre ce e vorba (o zgarietura mica facuta cu aparatoarea de plastic) si mi-a spus ca pot pleca pentru ca totul e ok. 

 

Mai sunt situatii pe care nu le-am scris, important insa este sa fim oameni si sa incercam sa schimbam perceptia pe care o au soferii si alti participanti la trafic, despre noi, motociclistii. Pentru ca, doar cu fapte bune schimbi faptele rele si mentalitatea preconceputa.

 

Citat

Partea frumoasa la libertatea aia pe care multi o invocam, cand vine vorba de motociclism, este ca esti liber sa folosesti motorul exact cum vrei tu.

Partea mai nasoala, e ca suntem bagati in aceeasi oala, cand vine vorba de motociclism si s-ar putea sa nu mai fii asa liber sa folosesti motorul exact asa cum ai gandit tu ca l-ai folosi. 

Vezi, sunt multe aspecte de gri prin zona asta...:)

 

 

 

 

 

 

Editat de misionaru
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...