TET Romania – varianta “doi gugustiuci pe-o vaca”

[m0jave]

...Sau excursia lui “ce bine ca e canicula!”

 

Salutare!

 

Inspirati de niste baieti aventurosi de pe-aici si la fel de loviti anul asta cu plecarile pe-afara, am zis noi (adica El – imblanzitorul de vaci motorizate, si Eu – sacul de cartofi din spate), in vasta noastra intelepciune, ca nu suntem mai fraieri si ca hai sa le calcam pe urme lui Bursyllac & compania. Ce daca noi suntem doi pe-o vaca si nu avem prieteni? Ce daca tehnic vorbind nici nu avem vaca respectiva (inca)? Sure we can...  

 

Planul: vindem repejor Gixxeru’, ca ne-am facut damblaua de adrenalina la etatea noastra, si luam un 690 (KTM) sau 701 (H) cu care ne dam prin tarana pana ne plictisim. Ei bine, planul nostru in doua etape a picat spectaculos cand n-am dat nici Gixu’ la timp, si n-am gasit nici capra de luat.

 

Planul 2.0: din fericire, exista niste baieti intreprinzatori care inchiriaza T7-uri nou-noute, tipla, numa’ bune de investigat ce crucea lu’ Satan a facut Yamaha in ultimii trei ani (spoiler alert: frecat menta). Ne luam micul pachiderm in primire, si ne punem pe studiat harta...

 

 

 

 

Cum alte plecari nema in anul Domnului 2020, ne permitem sa ne lafaim in doua saptamani de plimbare, asa ca, din nou, in aceeasi vasta intelepciune, ne angajam sa facem tot traseul, cu plecare de pe la Maneciu, batut Orientalii pana-n Maramu’, intors pe asfalt pentru vreo doua zile pauza de ingrijire si indopare materna in Valea Doftanei, apoi Meridionalii pana-n Orsova, si intors din nou pe asfalt.

 

In elanul nostru aventuros si visand la nopti romantice sub cerul instelat, ocupam jumate din bagaj cu hamace, saci de dormit, si prelata. Evident, elanul nostru aventuros uita ca suntem doua lepre care vor cerveza, pastrav si aer conditionat la sfarsitul zilei, asa ca le-am carat degeaba, dupa cum s-a dovedit.

 

Si-am incalecat pe-o sa...

 

 

Ziua 1: Maneciu – Miercurea-Ciuc

 

 

 

Frumos, uscat, dragut, pff... Cine mai e ca noi, facem traseul asta fluierand. Incidental, ziua 1 va ramane in istoria calatoriei ca ultima zi in care am fost curati si prezentabili in societate.

 

 

 

 

 

 

E abia prima noapte, avem toata excursia sa dormim la hamac, nu-i asa? Ne cazam in pat caldut si pufos la o pensiune-ferma in Cotormani (Kavalliera, recomandam cu insistenta), si ne imprastiem pe sectoare. El la somn, eu la alergat pufoseniile locale.

 

 

 

 

 

Ziua 2: Miercurea-Ciuc – Miercurea-Ciuc + 30km

 

 

Ne punem in miscare, servim mic-dejunul campionilor à la minimarket-ul satesc, si ziua incepe promitator. Gresim drumul, totusi, fapt de care ne dam seama muuuult prea tarziu, asa ca ziua noastra promitatoare se naste talent si moare speranta. Zece km mai tarziu...

 

 

O ora, zero km, si cate-o hernie de disc mai tarziu...

 

 

Lasam vaca infipta in namol, intindem prelata, si ne ghemuim sub ea ca doi sobolani murati ce ne aflam, impreuna cu toate catrafusele, asteptand mila zeilor meteorologici, si resemnati cu posibilitatea reala de a inaugura deja hamacele din noaptea asta, langa motorul infipt ferm in namol.

 

 

Dupa vreo trei ore de motait si privit viata in mod zen, se opreste totusi ploaia si ne intoarcem la extras copitata din noroi. Nu reusim neam sa biruim namolul atat de gros si lipicios incat ne trage cizmele din picioare, asa ca trecem la planul B. Caram pietre de la paraul din vale (vreo 50m mai jos) pana pavam o fasie de juma’ de metru latime pe-o parte a motorului, il saltam pe ea ridicand si tragand cate un capat pe rand, apoi pavam si in fata pana la cel mai apropiat “mal” (toate astea dupa ce l-am rotit vreo 180 de grade, tot ridicand si tragand de roata fata, ca sa ajunga cu fata spre acel mal cel mai apropiat), si iesim glorios din mocirla, peste pietre, in uralele publicului (recte eu).

 

 

 

Brusc incurajati de victoria in lupta cu vicisitudinile vietii, decidem sa-i tot dam inainte cat inca mai avem lumina, poate-poate ajungem macar undeva mai ferit unde sa intindem hamacele.

 

Alti cativa km mai tarziu...

 

 

 

 

 

Pe lumina deja pe duca si pe o ceata groasa, dam pana la urma intr-un drum (ceva mai) pietruit.

 

 

 

 

Cum totul e relativ, noul drum ne pare autostrada fata de poteca de carute de pe care am iesit, chiar daca traverseaza repetat (si ocazional se suprapune cu) paraul, asa ca ne incumetam sa-l urmam pe intuneric  pana la prima localitate (Ciobanis pentru cei curiosi, cu toate cele trei case ale lui). Ocazie cu care dam peste primii doi dintr-o lunga serie de localnici incredibil de de treaba cu care am avut placerea sa interactionam de-a lungul expeditiei. Primul, paznic de noapte la o exploatare forestiera, ne-a auzit trecand, s-a urcat in masina, si a venit dupa noi sa ne intrebe daca suntem ok si stim unde vrem sa ajungem, al doilea, satean, ne-a auzit oprind in fata casei (ajunseseram deja in sat) si a iesit la randul lui sa ne intrebe daca avem nevoie de ceva. Ambii ne-au spus ca ar fi o pensiune cativa km mai jos de sat.

 

Nu ne facem prea mari iluzii, suntem totusi in mijlocul pustietatii, e deja vreo 11 seara, dar ii dam inainte, evident. Si uite asa se face ca ziua 2 (aproape 3) o incheiem la pastravaria Carunta, intr-o casuta de lemn, cu patru pereti si un acoperis, o BAIE!!!, si cel mai important, inca un pat caldut si pufos. Cel mai bun pat din lume, jur!

 

 

Ziua 3: Ciobanis – Cheile Bicazului – Vatra Dornei

 

 

Dupa ce ieri ne-a dat cu ploaie sa ne ajunga, azi zeii noroiului se milostivesc de noi si avem o zi uscata, calduta, si singurele portiuni mai complicate (dar complet realizabile) sunt niste urcari si coborari bolovanoase si abrupte. Atingem primul record de altitudine, 2013/1983m, in functie de care GPS alegem sa-l credem, imediat inainte sa coboram in Vatra Dornei. Tot astazi parcurgem si Cheile Bicazului, frumoase de felul lor, dar mult prea populate pentru sensibilitatile noastre de antisociali.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ne cazam in Vatra Dornei, noi si cele cateva kile de noroi uscat pe motor, pe bagaje, pe noi, unde primim priviri curioase, dar suntem intampinati cu aceeasi ospitalitate incantatoare care va deveni tema recurenta a excursiei. Vila Seva, take note, kids!

 

 

Ziua 4: Vatra Dornei – Transrarau – Borsa

 

 

Daca ziua 2 a fost ziua noroaielor, ei bine, ziua 4 a tinut mortis sa fie ziua noroaielor SI a portilor pentru vaci (reale sau figurative), care mai de care mai creative si mai pitoresti. Imi asum cu entuziasm rolul de gatekeeper si ne continuam drumul printre balti mai mici si mai mari.

 

 

 

 

 

 

Si tot astazi, cu doar putin inainte sa ajungem la destinatia zilei, are loc si cea mai monumentala faza a excursiei, care nu e imortalizata in niciun fel, asa cum pare sa se intample mereu cu fazele monumentale. Scena: o balta ca oricare alta, marisoara, adancuta, nici prima, nici ultima a zilei. Personajele: Eu – o victima inocenta, El – un capitan de nava in cautarea visului intangibil de a termina macar o zi cu picioarele uscate, Soarta – materializata intr-o creanga sanatoasa pe marginea malului de pamant care abia ocolea balta.

 

Eu: Sigur nu vrei sa ma dau jos?

El: Ye of little faith...

Creanga: <Exista si se tine tare pe pozitie>

 

Inevitabilul se produce, creanga agata piciorul, piciorul ramane in urma, ghidonul e tras dupa picior, si cadem amandoi neceremonios, cu atelaj cu tot, in mijlocul baltii. Urmarea nu e greu de imaginat... Ridicat motorul din balta ca Venus din spuma marii, pescuit bagaje, uscat electronicele cu servetele, si ajuns intr-un final la cazare in Borsa. “Ne cam trebuie o baie buna, hai sa mai amanam dormitul la hamac”...

Ca toate gazdele de pana acum si de dupa, doamna casei nu se arata deloc deranjata de starea deplorabila in care ne prezentam, ba chiar ne primeste cu bratele deschise, cu o indulgenta de martir si un pahar de palinca.

 

 

Ziua 5: Borsa – Mara

 

 

Ei bine, daca pana acum am avut probleme doar cand ne-am abatut de la traseu, azi pentru prima oara il bombanim cu toata sinceritatea pe Jon cu al lui drum de capre. Incepem clasic si familiar cu niste noroaie, ca doar ce naiba, ne-am obisnuit deja...

 

 

...Continuam pitoresc si pastoral cu un drum de carute care se metamorfozeaza pe nesimtite intr-o poteca abia vizibila...

 

 

 

...Ne distram apoi cu o rapa, asa, de variatie (care, dupa cum aflam ulterior, poate fi ocolita pe un drum paralel, ceva mai decent, care porneste de la vreo 100m mai sus)...

 

 

...Si incheiem apoteotic cu memorabilul, magnificul drum judetean 109U, care arata cam asa:

 

 

O iau timid inainte, la pas, si constat rapid ca nici macar cu piciorul nu prea merge escaladata panta, cu vaca nici gand, nici pe, nici pe langa, nicicum. Cu un sentiment amar de infrangere, ne vedem nevoiti sa sarim primul “Here be dragons” si sa ocolim pe drum pietruit. Ajungem in Mara fara alte mari probleme, si suntem (din nou) primiti cu toata ospitalitatea la care am putea spera.

 

 

...

 

 

Nu voi plictisi publicul cu urmatoarele trei zile, cum se reduc in mare la un maraton chinuitor pe asfalt pana in Valea Doftanei, mult spalat de echipament, motor, bagaje si protagonisti, oblojit varii vanatai, si indopat fara rusine cu placinte moldovenesti.

 

Pentru cei suficient de rabdatori cu Pacala si Tandala cat sa ramana pe receptie, urmeaza partea a doua (Meridionalii), si apoi umila noastra tentativa de montaj video.

 

La capitolul “impresii despre T7”, il voi lasa pe don’ sofer sa raspunda la orice intrebari tehnice, dar din ce am observat eu raportat la alte multiple agregate cu care ne-am mai preumblat in lung si-n lat, e mare, greu, dificil de manevrat pe trasee tehnice, nu atat de comod cat te-ai astepta de la asa o vaca, lenes cu demarajul, si in mare singurul avantaj real e farul (din Alexandria), care-i de-a dreptul apocaliptic, si caruia i-am cantat ode cand bantuiam pe la 11 seara prin padure. Pe scurt, ne-am descurcat cu el, dar clar n-a fost nici pe departe motorul ideal pentru asta, si nici macar nu pare justificat tot tam-tamul cu care a fost lansat.

 

Cu toate astea, ne-a dus si ne-a intors, nu ne-a facut absolut nicio problema tehnica, si ne-a fost (si ne va fi) drag de el ca de toate motoarele cu care am avut vreodata o poveste de zis.

 

Va urma...

[Nooxy]

Frumos rau....asteptam continuarea..

[JCDenton]

Foarte frumoase pozele si povestirea, si eu astept continuarea

 

De ce zici ca nu e motorul ideal pt asa ceva? Ce ii lipseste? Cu ce l-ai comparat cand zici asta?

[ovi_ice]

Acum 12 minute, JCDenton a spus:

De ce zici ca nu e motorul ideal pt asa ceva? Ce ii lipseste? Cu ce l-ai comparat cand zici asta?

 

Probabil cu ceva mai usor cu 60kg...gen 690R/701.

Apoi, la ce noroaie ati intalnit, anvelopele alea au fost depasite de situatie. Le am pe vaca si sunt doar de...adventure...gen two-track, forestiere bine intretinute (cam ce face bulgaru Pavlin de la MotorcycleAdventures). Dar asta a fost situatia, nu ai cum sa pui ce gume vrei pe moto inchiriata.

 

Oricum, felicitari pentru curaj! Si foarte foarte faine pozele...unele zici ca-s de brosura pentru Tenere 700

[bursyllac]

Fain de tot. Si fotografiile si povestea. Mult curaj sa plecati 2, pe o motocicleta inchiriata, in tura de off! Felicitari!

Datorita topicului vostru "Caucaz in portocaliu" am ajuns in Georgia. Noroc ca pe-aici am fost deja, ca nu prea mai am zile de concediu pe anul asta!

[prafrau]

Acum 11 ore, JCDenton a spus:

De ce zici ca nu e motorul ideal pt asa ceva? Ce ii lipseste? Cu ce l-ai comparat cand zici asta?

 

nu-i lipseste nimic, dar in starea naturala (crashbar, bare bagaj, bashplate mai sanatos, rezervor plin) l-am cantarit cu cantarul de casa la 223 de kg

numarul e decent, dar greutatea e mult prea sus, daca se inclina si aveam sub picioare noroi sau eram in panta si el voia la vale aia era

 

ca sa-l compar simplu cu vechiul tenere:

au scapat de plasticele alea moi care se zgariau dar nu se spargeau, asta are plastice de strada (deci 5kg in plus pentru crashbar)

nu mai poti scapa asa ieftin de greutate - toba pare normala (nu ca bucata aia de fier de 7 kg de la xtz), scaritele de pasager par normale (deci au cam un kg fata de 2 pe vechiul tenere), codita e iarasi normala (iarasi pe la 1 kg, nu ca animalul de 2.5 kg de la xtz)

per total, vreo 15 kg in plus avand 6 kg de benzina in minus

ca plusuri, in sfarsit au reusit sa bage pompa aia de apa mai in interior (dar asta e mai mult intamplare, asa era motorul de strada folosit) si i-au pus niste faruri bune pentru cand te prinde noaptea in padure (serios, sunt faruri de masina, mai bune ca la vstrom)

 

e bun pentru ce am facut cu el, dar prea greu sa fie distractiv pe portiunile dificile

si e dezamagitor fata de reclame, dar asa e viata

Editat August 12, 2020 de prafrau

[hora09]

1 oră în urmă, prafrau a spus:

dezamagitor fata de reclame

Ma gandesc ca la o anumita maturitate in ale motoarelor nu se Mai uita nimeni la marketing, alea sunt CA trebuie sa existe in piata si in industria de azi.

 

Impresia mea este ca T7 este o motocicleta foarte bune, gandita clar care ii este clientela si va continua numele Teneree cu capul sus.

Insa eu vad motocicleta Asta ca a fi la fel de bine lansata acuma 10 ani sau si Mai bine.

 

Fain povestita si illustrata tura voastra. 

Incurajez sa Mai contribuiti cu material

[ovi_ice]

1 oră în urmă, prafrau a spus:

nu-i lipseste nimic, dar in starea naturala (crashbar, bare bagaj, bashplate mai sanatos, rezervor plin) l-am cantarit cu cantarul de casa la 223 de kg

numarul e decent, dar greutatea e mult prea sus, daca se inclina si aveam sub picioare noroi sau eram in panta si el voia la vale aia era

 

Acum cateva saptamani am cantarit si eu GS-ul de 800. Rezultat 218kg full tank, pe care i-am putut defalca astfel: 214 kg stock (chel, fara optiuni de factory - culmea, e fix cat zice producatorul pt my 2014) + 3 kg cricul central (valoare luata de pe advrider) + 1 kg handguarduri OEM cu cadru de metal (am cantarit una la 500g). Mobra mai avea si cateva maruntisuri in momentul cantaririi, gen "trusa" de scule de sub sa, parbriz aftermarket mai mare (cam dublu fata de oem), bila de RAM mount.

Crashbar-ul era demontat si a iesit la 3kg cu toate bracket-urile si suruburile pentru montaj => Total 221 kg cum e acum, fara bare pt bagaj, fara bash plate din Alu, cu finala oem.

 

Ironic e ca F800-le din prima generatie (pana in 2013), adica cea fara TC, ESA, moduri de mers (practic, echivalentul lui T700 pe partea de electronica) are 207kg stock, deci un -7kg fata de al meu. Si se mai poate umbla la toba (-3kg). Singurele avantaje ale T700 fata de acel model sunt farul LED si suspensiile mai bune. Pretul in schimb e "ajustat" la nivelul competitorilor, cu tehnologie de acu 10 ani.

 

[gabyshor]

Oricum ar fi, a iesit o poveste faina si multumesc pentru share. Va urmaresc in continuare!

[robert23mg]

1 oră în urmă, ovi_ice a spus:

 

Unde l-ai cantarit? m-as baga si eu la un cantar de obesity shaming :))

[ovi_ice]

Acum 1 minut, robert23mg a spus:

Unde l-ai cantarit? m-as baga si eu la un cantar de obesity shaming :))

 

Fata, apoi spatele. Eroarea la metoda asta ar fi undeva sub 1%.

[prafrau]

Acum 4 minute, ovi_ice a spus:

 

Fata, apoi spatele. Eroarea la metoda asta ar fi undeva sub 1%.

 

nu uita sa pui distantier de inaltimea cantarului sub roata necantarita, altfel ratezi cateva kg pe roata

[KarolyTM]

Din punctul meu de vedere,pe drum noroios,cea mai mare problema care te pune pe <butuci> este aripa roata fatza prin forma,dimensiunea si distantza dintre anvelopa.Mai toate sunt gandite doar pentru drum uscat.Tot noroiul se aduna sub aripa ,blocând roata.Poti sa ai gume de care vrei si propulsie nucleara.)))

[ovi_ice]

Acum 38 minute, prafrau a spus:

nu uita sa pui distantier de inaltimea cantarului sub roata necantarita, altfel ratezi cateva kg pe roata

 

 

Nu-i nevoie. Exista un topic destul de lung pe advrider despre metoda asta de cantarire, inclusiv cu ceva calcule (pseudo)matematice si demonstratii (cantarire fiecare roata, cantarire roti simultan), iar concluzia a fost ca metoda are eroare de maxim 1% (deci 2kg pt un agregat de 200kg).

 

Ah, si mai jos e AT-ul...251kg cu tank bag, rack spate, crash bars, bare bagaje, proiectoare ceata, you name it. Dar cu evacuare aftermaket si fara saua pasagerului.

 

 

[RuInCV]

Si ca sa fie si mai simpla informatia de cantarire las 2 linkuri :

https://www.electronic-star.ro/Pentru-casa/Casa/Cantare-pentru-pachete/Marketeer-cantar-digital-pentru-pachete-150-kg-50g-27-x-27-cm-150kg-50g.html

https://www.amazon.co.uk/oneConcept-Marketeer-Digital-Package-27x27cm/dp/B01MEI1FPN

 

On topic : foarte misto prezentarea turei, astept si partea a doua.

[Vizitator _Raul_]

Grozave poze, faina idee de baza (inchiriat/traseul ales) si util review. 

Multumesc pentru toate si la cat mai multe  . 

 

Ps - Citesc si rad in hohote, singur, ca ... omul cu cont pe motociclism.ro .

Stilul in care este spusa povestea este genial . 

Editat August 12, 2020 de _Raul_

[prafrau]

Acum 4 ore, KarolyTM a spus:

Din punctul meu de vedere,pe drum noroios,cea mai mare problema care te pune pe <butuci> este aripa roata fatza prin forma,dimensiunea si distantza dintre anvelopa.Mai toate sunt gandite doar pentru drum uscat.Tot noroiul se aduna sub aripa ,blocând roata.Poti sa ai gume de care vrei si propulsie nucleara.)))

 

nu am avut probleme de genul, crampoanele erau prea mici sa se incarce cu noroi asa mult, se transformau in slick-uri si gata

oricum, aripa e o modificare usoara si ieftina daca stii ca petreci prea mult timp prin lut galben

asta sau eviti zonele viticole

[frigider]

am asa impresia ca n-ai apcuat sa-i dai capat prin noroaiele alea.

poate macar in limitare cand aluneca roata?

Editat August 12, 2020 de frigider

[m0jave]

Acum 18 ore, bursyllac a spus:

Datorita topicului vostru "Caucaz in portocaliu" am ajuns in Georgia.

 

Ma bucur mult sa aud asta, cu atat mai mult cu cat si noi am fost la randul nostru inspirati de altcineva si pentru excursia aceea :D. Paying it forward, cum s-ar zice.

 

Si multumim tuturor de aprecieri! Amu' sa continuam, zic.

 

...

 

 

Ziua 6: Valea Doftanei – Culmea Baiului – Lacul Vidraru

 

 

 

Spalati, uscati, indopati, si cu forte proaspete, purcedem in cea de-a doua sectiune (si saptamana) a plimbarii noastre. Inainte sa plecam decidem sa ne usuram bagajul (si jocul zilnic de Tetris cu gentile) pasand parintilor hamacele, sacii de dormit si prelata, pentru livrare acasa. Sa fim seriosi, a devenit destul de clar ca n-o sa campam prea curand. Apoi ii dam bice.

 

Ziua de azi e una pe care am asteptat-o inca de la inceputul excursiei, cum (momentan) Transbaiul e drumul meu preferat din cate am vazut in tara, on sau offroad. Si evident, nu ma dezamageste nici de data asta.

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar cum in lumea noastra nu exista zi fara ceva “aventura”, ne vedem fortati de imprejurari sa facem un mic popas.

 

 

Dam jos bagaje, echipament, si ne punem pe treaba, in timp ce mie imi flutura insistent prin minte un cantecel romantic cu un “sentiment de nedescris”...

 

 

 

Dat jos, lipit, umflat, au mers cum au mers, dar cand vine vorba de tras cauciucul inapoi pe janta, distractia se transforma intr-un fel de lupta greco-romana in trei. Eu imi doresc pentru prima oara in viata sa fi avut niste kile in plus, don’ sofer plange dupa un MT21 caruia inca ii canta ode, iar cauciucul... ca orice cauciuc cvasi de strada, in mare joaca rolul muntelui care refuza sa vina la Mahomed.

 

Dupa indelungi sfortari, contorsionari si rugaciuni adresate zeilor cauciucului, reusim in cele din urma sa repunem agregatul pe doua, si ne continuam drumul. Nu trec nici zece minute, ca facem inca o oprire, mult mai placuta de data asta, cand ne intalnim cu doi baieti pe EXC-uri, noi urcand, ei coborand, care se opresc sa ne studieze cu un amestec de admiratie si nedumerire. Schimbam o vorba, o impresie, imi trece prin gand un mic regret ca ne lipsesc si timpul, si circumstantele sa stam mai pe indelete la o bere, ne uram drumuri bune si frumoase, si ne vedem fiecare de traseu.

 

Dupa experienta Culmii Baiului, restul zilei paleste in comparatie, si se scurge nememorabil pana ajungem la un Vidraru frumos, dar care ne creste iar tensiunea cu eterna sa aglomeratie de masini, selfie stick-uri, gratare, si parcari in drum. Trecem rapid pe partea neasfaltata a lacului si ne cazam la Cumpana, hotel vechi si de moda veche, plasat in crema locurilor de pus un hotel. Proaspat renovat (pe afara) si cu personal aproape la fel de politicos si primitor ca pana acum, camerele si interiorul ne lasa totusi un gust amar, cu mobilier vechi si imbacsit, probabil acelasi de la inceputuri, si o baie de bloc comunist inghetat in timp vreo 50 de ani.

 

Locul, in schimb, arata incredibil, iar pe seara il las pe don’ sofer sa sforaie si ies sa socializez cu constelatiile.

 

 

 

 

Ziua 7: Lacul Vidraru – Transcindrel – Obarsia Lotrului

 

 

Daca ziua 2 a fost cea mai grea din toata excursia si cea mai scurta (ca distanta parcursa), ei bine, ziua 7 as zice ca a fost a doua cea mai grea, si de data asta printre cele mai lungi. Si de departe cea mai variata.

 

Incepe relativ normal, cu urcari si coborari line pe forestier bine pietruit...

 

 

 

 

...Ne urca pe un drum abrupt si tehnic, dar bun, pentru o priveliste interesanta deasupra Oltului...

 

 

 

...Ne coboara si ne trece prin (inca) un rau, ca nu cumva sa ne obisnuim cu luxul de a avea picioarele uscate...

 

 

...Si apoi se termina (sau abia incepe) distractia, cand Jon ne loveste brusc cu o urcare retardata prin frunze moarte, pana-n varf de deal. Don’ sofer bombane in casca, eu savurez privelistea.

 

 

 

 

 

 

Bajbaim ceva timp inainte si inapoi cautand drumul printre urmele abia vizibile de iarba tasata (vreo 2 ore), coboram pe un drum ce pare a fi vazut in ultimii 10 ani o caruta si 3 capre, apoi tot Jon ne da fatala cu o coborare psihopata pe rape abia practicabile, si printre tot felul de obstacole interesante.

 

 

 

 

Probabil as fi filmat si pozat mai mult aici daca nu as fi petrecut mare parte a coborarii pe langa motor, ajutand la tras, sprijinit, ridicat, sau in fata, asumandu-mi rol de spotter. De asemenea, daca nu as sti mai bine, as putea sa jur ca nu de gravitatie, ci de ciuda tinea vaca noastra cu tot dinadinsul sa alunece fix de unde era mai greu de scos.

 

Ajungem in cele din urma in Obarsia Lotrului, ne cazam, si la o bere si o cina copioasa se minuneaza don’ sofer cum in ciuda coborarii draconice de pe ultima portiune, azi n-a cazut deloc. Ii raspund sorbandu-mi angelic limonada ca doar n-a intalnit balta potrivita...

 

 

Ziua 8: Obarsia Lotrului – Strategica – Campul lui Neag

 

 

Daca pana in ziua de azi Transbaiul era drumul meu preferat din tara, azi recordul a fost depasit de un drum de care auzisem atatea, dar pe care nu-l vazusem cumva niciodata: Strategica. As vrea sa-i pot canta ode, dar cum nu ma pricep, m-am rezumat la a-l imortaliza asa cum am putut eu mai bine, stiind totusi ca National Geographic sa fi fost, si tot nu s-ar compara nicio poza cu senzatia incredibila de a fi acolo si a vedea totul pana peste mari si tari.

 

 

 

 

 

 

La fel ca Transfagarasanul si Transalpina, Strategica pare sa fi depasit la randul ei cu renumele granitele tarii, dar vizitatorii straini pe care se intampla sa-i intalnim noi astazi sunt ceva mai interesanti decat cei uzuali pe omoloagele sale asfaltate. Nu intalnim R1200GS-uri lucioase si Africane noi, colorate, ci un camper truck post-apocaliptic cu “de toate”, cu numere nemtesti, pe ale carui urme apasate si inconfundabile vom merge pana aproape de coborarea in Voineasa. Pe scaunele din fata sta lejer o familie de trei, blonda si joviala, care ne face entuziasmata cu manuta trecand pe langa noi.

 

 

Coborand apoi spre Voineasa, ajungem la cel de-al doilea “Here be dragons”, pe care de data asta il parcurgem fara mari probleme, repetand amuzati ceea ce a devenit motto-ul celei de-a doua saptamani de plimbare: “Ce bine ca e canicula!”.

 

 

Drumul se continua frumos si linistit cu un baraj, niste nori doar suficient de negri cat sa dea bine in poza, si unele din cele mai frumoase chei pe care le-am vazut pana acum: Cheile Sohodolului.

 

 

 

 

 

Ziua 9: Campul lui Neag – Valea Cernei – Orsova

 

 

Obositi, fericiti, si in acelasi timp un pic tristi pornim in ultima zi de offroad, spre Cazanele Dunarii si punctul terminus al traseului nostru. Ca pentru un la revedere memorabil, TET ne incanta azi cu Valea Cernei, o portiune minunata si spectaculoasa, unde fiecare curba si fiecare “spartura” printre copaci ofera alte si alte privelisti parca si mai frumoase.

 

 

 

 

 

Avem apoi o portiune destul de scurta prin sate, si un bis surprinzator si apoteotic peste o culme golasa si frumoasa, populata doar de turbine de vant, de pe care coboram, noi si bolovanii, direct in Orsova.

 

 

 

 

Ajunsi in oras, ne lovim de primul caz din toata expeditia cand nu reusim sa gasim cazare. Ne aminteam cu drag de locul asta, dar uitand un aspect foarte important. Cele doua vizite anterioare aici au fost cu un 1 mai tot pe motor, atat de extrasezon aici, incat eram practic singuri, si un revelion in grup mare, ambele minunate. Ei bine, aparent in august Orsova e torida si cotropita de hoarde de turisti. Nu ca noi n-am fi tot turisti, dar mai nesociabili din fire, sa nu uitam ca suntem coborati din munte...

 

Gasim intr-un final o ultima camera la un fel de roach motel, la restaurantul motelului nu mai gasim loc, asa ca ne plimbam la pas vreun km mai jos, unde gasim loc, dar suntem dati la o parte de la mesele cu priveliste, chipurile “toate rezervate”. Cina pescareasca este, totusi, foarte buna, si nu lasam gustul salciu (ca de Dunare) al Orsovei sa ne strice ultima seara.

 

 

 

...

 

 

Iar cum o imagine face cat o mie de cuvinte, iar o filmare cat 30 de imagini pe secunda, va urma si montajul excursiei, inca putintica rabdare.

[cozmino]

Superb. Felicitari pentru tura! 

[arcgotic]

Meserie! 

[Flower-Power]

Bravo, guguștiucilor! Foarte frumoasă relatarea!

[ovi_ice]

Pozele sunt de National Geographic  

Off topic: sunt cumva facute cu FF ? Si obiectiv fix? Ca nu pot sa-mi explic sharpness-ul asta pe tot cadrul, fara vignetare, fara distorsiuni...plus e aceeasi perspectiva in fiecare cadru, ceea ce ma duce cu gandul la aceeasi distanta focala (sau un ultra-wide scurt, gen 12-24).

[m0jave]

Multam, multam tuturor!

 

Acum 1 oră, ovi_ice a spus:

Pozele sunt de National Geographic  

Off topic: sunt cumva facute cu FF ? Si obiectiv fix? Ca nu pot sa-mi explic sharpness-ul asta pe tot cadrul, fara vignetare, fara distorsiuni...plus e aceeasi perspectiva in fiecare cadru, ceea ce ma duce cu gandul la aceeasi distanta focala (sau un ultra-wide scurt, gen 12-24).

 

Dayum, give that man a cookie! 

Multam fain in primul rand, apoi da, ce nu e cadru din filmare cu GoPro e facut cu mirrorless FF si una din doua fixe (un 55mm f1.8 si un 25mm f2.0). Si da, bun bun si 25-ul (Batis), dar 55-ul (Sonnar) e ireal, de departe cea mai buna sticla pe care am pus vreodata mana, de multe ori simt ca n-o merit :)). 

[ioio_viola]

foarte frumos. ce conteaza sa ai pe cineva cu tine in ture care sa stie sa povesteasca asa frumos despre locurile pe unde ai fost :))))